Sound cards are seldom designed with great audio in mind yet they are a required stop on the way to your speakers. Since every audio system is only as good as its weakest link, this is where music goes to get  lobotomized. 

Enter the external DAC. These miniature components are designed to accurately reproduce every nuance of the original recording. If you hook one up to your computer through a USB connection, and reset your computer to output audio though that USB port, you bypass that nasty old sound card and take a giant step toward high fidelity.

DACs used to be just for esoteric stereo systems but companies like Cambridge Audio are rolling out new units at reasonable prices. The DacMagic is their latest gadget and Computer Audiophile offers a quick review. One aspect targeted is upsampling, a process where the DAC looks at what it is being fed and tries to add some educated guesses at what may be missing. Digital recordings are like digital pictures; the images are created by dots, and the more there are the clearer the image. There are differing opinions about the value of this process, but when done right, I have heard upsampling give digitally recorded music a more realistic and fluid sound. 

If you have gone through the trouble of recording your music in a lossless compression scheme, your next step is getting the translation right, and that means adding DAC to your vocabulary.

Amplifiers come in three basic configurations: amplifier, integrated amplifier and receiver. The amplifier is only power, feed it a signal and it gives back more of the same. An integrated amplifier contains a preamplifier in the same chassis. The preamplifier does low-level amplification and serves as the dispatcher for your system, routing signals and letting you choose what you want to hear. The receiver adds an AM/FM tuner to the box.

Peachtree has taken the integrated route. You have what you need to get the job done but are not overwhelmed with clutter. In fact, in true audiophile tradition, the controls are positively sparse. There are six buttons and a dial on the faceplate. That's it for options. What makes this elegant box stand out is how computer friendly it is. Input options include USB, coaxial digital, optical and analog so the Decco can handle whatever your computer can throw. USB is a huge benefit as it allows you to bypass your computer's soundcard and let the Decco's built in DAC (digital audio converter), handle the conversion from bits to Brahms. It is also easy to use as Steve Guttenberg found while reviewing the unit for his blog. 

The Decco delivers a warm, rich sound thanks to it's tube based preamplifier and reasonable 50 watts per channel of power. Tied to efficient speakers, that is enough power to fill any office or small room. The Decco is also a pretty piece with curved edges and an optional real wood case. So you get good power, great looks and it plays well with others. What's not to love?

Nome gruppo: Peppermind

Componenti:

• Simona Conti
• Guido Mengoni
• Marcello Tecleme
• Letizia Vaccarella

Tema progettuale: Evoluzione nella produzione e fruzione dei contenuti culturali

Cântărea 90 de tone, avea o capacitate de 120 şi datorită a două rezervoare de 1600 litri putea lucra fără oprire o săptămână.

Arăta cam aşa:

Ce e mai curios însă... e prezentat aici.

Pot fi acuzat că-mi plac mamuţii ăştia? :">

Conform Wikipedia:

Codexul Rohonczi (grafii alternative: Codicele si Rohonczy sau Rohonc, in toate combinatiile) este un document controversat al carui sistem de scriere este inedit si inca nedescifrat in mod convingator.

Manuscrisul a fost pastrat la Rohonc pana in 1838, cand contele Gusztáv Batthyány si-a donat biblioteca, inclusiv codicele, Academiei de Stiinte a Ungariei. Desi este incetatenita varianta „codexul Rohonczi”, articolul de fata opteaza pentru denumirea „codice” ( 1) Culegere de legi; cod. 2) Culegere de texte vechi manuscrise).

Propuneri de interpretare

Au fost propuse de-a lungul timpului diverse interpetari sau „traduceri”, fara ca vreuna sa se bucure de un ecou remarcabil din partea specialistilor.

Ipoteza cartii religioase

Attila Nyíri a propus o interpretare publicata in Theologiai Szemle, 39/1996 (pag. 91-98). In mare, procedeul pe care l-a folosit pentru descifrare a constat in a intoarce cartea si a asocia fiecarui caracter litera cea mai apropiata. Este de retinut insa ca acelasi simbol cunoaste uneori varii interpretari si aceeasi litera transcrie mai multe simboluri. In final, autorul ajunge la un text care, luat ca atare, are sens in maghiara si este de natura religioasa.

Cercetatorul indian M. K. Singh sustine ca textul este scris cu o varianta regionala de Brahmi care poate fi citita. A transliterat primele 24 de pagini pentru a obtine un text in Hindi pe care apoi l-a tradus in maghiara si l-a publicat in editia 2004/6 - 2005/1 a periodicului Turán. In interpretarea sa, codicele se vrea a fi o evanghelie apocrifa.

Ipoteza cronicii vlahe

Viorica Enachiuc interpreteaza codicele ca pe o cronica a blakilor (vlahilor), datata in secolele XI-XII (anacronism, de vreme ce hartia e datata in secolul XVI), scrisa in latina „danubiana” vulgata cu un „alfabet dac”. In traducerea pe care o propune autoarea, este descrisa o tara condusa de un domn pe nume Vlad care poarta razboaie impotriva uzilor, cumanilor, ungurilor sau gotilor. Apar toponime si hidronime ca Arad, Dridu, Olbia, Ineu, Rarau, Nistru sau Tisa. Mai sunt amintite si contacte diplomatice intre Vlad si Alexie Comnenul, Constantin Dukas sau Robert de Flandra.

La cateva luni dupa editarea cartii (mai 2003), paleograful Dan Ungureanu publica un articol in Observatorul Cultural, unde critica vehement cartea editata de Viorica Enachiuc, dar si multe alte aspecte legate de scoala romaneasca de paleografie. Reactiile sunt impartite. Totusi, creste atat popularitatea codicelui, cat si atentia acordata noii interpretari, de altfel publicata in conditii bizare.

Unele dintre aspectele asupra carora Ungureanu atrage atentia sunt:

* potrivit autoarei, manuscrisul este scris de jos in sus, ceea ce ar fi nu numai inedit, dar si improbabil; ar insemna ca mana care scrie sa manjeasca randurile deja scrise;
* echivalarea a 150 de grafeme (Viorica Enachiuc declara scrierea fonetica, iar nu ideografica) diferite ce apar in codice cu doar 20 de litere (fara constructii din grupuri de litere, cum este, de pilda, „kh” pentru „h” muiat in limbile vechi semito-hamitice);
* absenta oricarei surse alternative referitoare la Alexie Comnenul, Constantin Dukas sau Robert de Flandra care sa il mentioneze pe Vlad;
* gotii ar reprezenta un anacronism istoric pentru perioada istorica in cauza (populatia este considerata disparuta din a doua jumatate a secolului al VI-lea);
* dimensiunea teritoriului controlat de Vlad este mult prea mare;
* originalitatea unor fraze propuse de Viorica Enachiuc cum ar fi: „Prielnic in traire, din nou sa strigi datator! Iubire aleasa, matur de a merge cu cavaleria, sa traiesti plecarea!” sau „Pe acei unguri sa spadasesti.”

In ce priveste codicele, Dan Ungureanu este de parere ca manuscrisul este un fals alcatuit, cel mai probabil, in epoca romantica (este posibil sa fi fost realizat cu putin timp inainte de momentul cand si-a facut aparitia), folosindu-se hartie legata italieneasca (anii in care s-a aplicat respectivul filigran ar fi 1529-1540) din care s-au decupat marginile si astfel s-a obtinut o carticica de foarte mici dimensiuni, neobisnuite pentru secolul al XVI-lea. In plus, continutul e scris si desenat in graba. Ilustratiile sunt naive, foarte simpliste si nu apartin niciunui stil de miniaturi medievale.

Melodia din Rohonczi Codex

La finele anilor optzeci, etnomuzicologul Gheorghe Ciobanu, ghidandu-se dupa atestarea facuta de Viorica Enachiuc (pe atunci, Mihai), studiaza continutul codicelui si descopera o notatie similara unei cantari in neume gregoriene, pe care o numeste cea mai veche notatie descoperita a unei melodii romanesti. Desi este probabil ca argumentele cercetatorului sa vizeze o situatie reala (este mult mai la indemana a identifica un set de neume decat o scriere), atestarea filigranului hartiei arata clar faptul ca nu poate fi vorba de cea mai veche melodie.

Conform http://www.dacia.org/ :

Codex Rahonczi este un document (probabil sud-est european) medieval, legat cu piele, care contine 448 de file cu dimensiunile 10x12 cm, scrise cu un alfabet necunoscut care utilizeaza peste 150 de semne, unele aflate in uz la timpul scrierii Codexului, altele mult mai vechi. El contine 87 de miniaturi ce ilustreaza informatia depozitata in document.
Hartia pe care a fost scrisa Codexul Rahonczi a fost fabricata pe la 1530-1540 in nordul Italiei (Briquet, Franta) .
Documentul se pastreaza la Biblioteca Academiei Ungare la cota A 1. 173/II si a fost descoperit in biblioteca grofului Batthyany Gusztav, daruita in anul 1838 Academiei de Stiinte a Ungariei.
A fost cercetat de mai multi oameni de stiinta din Europa, dar nu a putut fi citit. Julg Bernat (Germania) a precizat ca numarul semnelor utilizate la scrierea Codexului este de 10 ori mai mare decit numarul literelor din alfabetele existente. Fejerpataki Laszlo scria la 1878 ca acest Codex este un fals. Nemeti Kalman a incercat o sistematizare a semnelor folosite in Codex. Preotul misionar Vajda Josef scria despre Codex: "Se gaseste in Arhivele Academiei de Stiinte a Ungariei o carte extrem de secreta - Codexul Rahonczi. Acest Codex este scris cu o scriere secreta pe care nimeni nu a reusit s-o descifreze pina acum...". Otto Gyurk (1970) crede ca e vorba de o scriere care utiliza cifre.
Cercetatoare Viorica Enachiuc (Romania) a publicat recent un volum masiv (Rohonczi Codex , Alcor Edimpex, Bucuresti, 2002, 831 p.) cu "descrierea, transcrierea si traducerea" acestui document enigmatic. Ea sustine ca este vorba de un text scris cu litere daco-vlahe care ne relateaza in latina vulgara evenimente din secolele XI-XII ce au avut loc in statul blak (valah), condus de Vlad si de mitropolitii sai Sova Trasiu, Niles si Timarion. In opinia d-nei Viorica Enachiuc, texul a fost scris de jos in sus si de la dreapta la stinga si contine chiar si notele unui imn al tinerilor vlahi. Asemanarea uluitoare a multor semne folosite de autorul (autorii) Codexului Rononczi cu cele folosite de daci si chiar de purtatorii culturii Carla-Mare (aprox. 1500 IC), localizata pe Dunare, in jurul Portilor de Fier, da multe sanse de succes ipotezei daco-vlahe a d-nei Enachiuc.
Totusi, trebuie sa subliniem ca subiectul celor 87 de miniaturi nu este unul razboinic, cum traduce d-na Enachiuc, ci initiatic. Eroul central si celelalte personaje (unele purtand aripi si chiar zburand) se inchina Soarelui, Crucii, Crucii ariene si pelasgice, Semilunei, altor insemne sacre ale omenirii, isi transmit potiruri si alte insemne religioase sau intiatice, se roaga pentru oameni morti sau bolnavi, urca pe un Munte Sfant, trec fluvii sacre, poarta (ca si Isus Cristos) cruci (si chiar cununi de spini) si alte insemne religioase, sunt sacrificati sau crucificati, oficiaza servicii religioase in temple polivalente.
Si arhitectura edificiilor de cult din miniaturi ne vorbeste mai repede de faptul ca Codexul a fost scris si pictat cam in timpul cand a fost preparata hirtia, adica pe la 1530-1540, si nu pe la 1100. Analiza atenta a arhitecturii si a semnelor grafice folosite pentru scriere sustine ipoteza d-nei Enachiuc, in sensul ca documentul Rohonczi ar fi de origine medievala romaneasca, mai repede moldoveneasca, judecand dupa biserica de pe fila 170.
Cit priveste originea daco-vlaha sau – mai exact – carpato-dunareana, a scrierii este vizibil ca o multime de semne din Codex Rohonczi sunt cu adevarat de origine carpato-dunareana, unele foarte vechi, altele mai noi, unele noi de tot, dar nu mai noi de 1540. Analiza atenta a acestor semne demonstreaza ca alfabetul folosit de scriitorul (scriitorii) Codexului Rohonczi imbina scrierea fonemica (un semn - un fonem) cu cea silabica si hieroglifica. Cele 9 pagini prezentate de noi in aceasta mica introducere (atenta) la Codex Rohonczi vor lamuri mai bine cele sustinute mai sus. […]
Dupa mai multe "lecturi" ale miniaturilor, noi am ajuns la concluzia ca subiectul Codexului este un pelerinaj initiatic, realizat (nu cumva in vis?) de un episcop (?) sau alt initiat roman din evul mediu. Care e scopul acestui pelerinaj? Poate unirea tuturor religiilor de pe pamint, poate confirmarea unitatii tuturor religiilor, poate intilnirea eroului cu zeii sau - de ce nu?! - poate rostul acestui pelerinaj era unul de tip evanghelic. Noi am mai scris in alta parte ca aparitia marelui complex de manastiri ortodoxe din nordul carpatic al Moldovei medievale poate fi lamurit pornind de la cucerirea Constantinopolului de catre turci in 1453. Posibilitatea distrugerii de catre ei a centrului sacru ortodox de pe muntele Athos a putut naste ideea constructiei unui alt centru spiritual ortodox, de rezerva, in nordul muntos al Moldovei. Asa s-ar putea lamuri si aparitia investitiilor uriase, care au dat viteza uluitoare cu care s-au construit si infrumusetat manastirile moldovenesti in acei ani, si frumusetea lor arhitectonica, si pictarea lor originala in exterior, si dotarea lor "universitara" cu o multime de calugari si oameni laici deosebit de culti si de talentati. Unii dintre ei, cu siguranta, ar fi putut crea Codexul...

Iata ce scrie Dan Ungureanu in Observator Cultural, sub Titlul "Nu trageti in ambulanta":

Viorica Mihai, casatorita Enachiuc, a absolvit in 1966 Facultatea de Filologie, Romana-Istorie, la Iasi. A lucrat ca arheolog. A primit o bursa la Roma, in 1983, pe probleme de arheologie si lingvistica istorica. In 1982, a auzit de existenta Codexului Rohonczi. Directorul Institutului de studii istorice si social-politice (de pe linga CC al PCR) Ion Popescu-Puturi, (ideolog de sinistra memorie) i-a facut o copie dupa codex si i-a „incredintat-o“ spre studiu.
Dupa cercetari preliminare, Viorica Enachiuc a publicat un articol despre codex in Analele de Istorie (ale Institutului de studii istorice si social-politice de pe linga CC al PCR) in numarul 6/1983. Arata ea acolo ca a fost scris codexul in latina vulgara, in sec. XI-XII, cu caractere mostenite de la daci. Si da si citeva pagini traduse.
Pina aici am parafrazat continutul paginii de garda a cartii. Parantezele imi apartin.
Am citit respectivul articol. Inghesuit intre unul despre miscarea muncitoreasca interbelica si unul despre rolul conducator al PCR in lupta etc. s.a.m.d., articolul cuprinde citeva pagini traduse din codex. Practic, autoarei nu i-a luat nici un an descifrarea scrierii si a limbii. Publicarea intregii carti n-a fost decit o chestiune de timp. Si a aparut cartea – 850 de pagini in octavo, cu coperta, supracoperta si finantare de la Ministerul Culturii. Publicarea ei a fost recomandata de barbati cu titluri academice, profdirdoci: Ariton Vraciu, prof. univ. dr. lingvist din Iasi; in 1983, unu’ Ioan Chitimia prof. univ. dr. doc., si unu’ Pandele Olteanu, slavist, Universitatea Bucuresti, prof. univ. dr. doc., prin 1990. Cele trei recomandari apar in postfata cartii. Nici un cunoscator de latina, de prisos s-o spunem, printre cei care gireaza cercetarile doamnei Enachiuc.

Manuscrisul

Autoarea e suficient de onesta sa-l descrie. Codex Rohonczi e scris pe hartie, al carei filigran, o ancora incadrata intr-un cerc, sub o stea cu sase raze, a permis si datarea: conform catalogului de filigrane al lui Briquet, e vorba de hirtie din Italia de nord, produsa intre 1529-1540. Cartea are 224 foi de 12/10 cm, cu text intr-o scriere necunoscuta, cu 150 de semne diferite, de la dreapta la stinga, si cateva miniaturi destul de primitive. Manuscrisul isi face aparitia abia in 1838, cind Gusztav Batthyany il doneaza Academiei de stiinte a Ungariei – cum de nu e pomenit in nici un catalog, timp de trei secole dupa presupusa sa scriere?! E scris dupa 1500 – cine sa-l fi copiat, intr-un alfabet nefolosit, intr-o limba necunoscuta? Autoarea depaseste apoi orice limita cind afirma ca e scris de jos in sus. Or, bunul-simt insusi ne spune ca nu se poate scrie astfel, fiindca mana care scrie ar sterge rindurile deja scrise, minjindu-le. Nu exista in toata istoria scrisului vreun scris de jos in sus. Alfabetul, „dac“ desigur, are 150 de semne – totusi, autoarea nu foloseste nici 20 de sunete in transcrierea fonetica. Manuscrisul e frust, cu desene rizibile, in alb si negru – si asta, intr-o epoca in care copistii lui Stefan cel Mare si cei ai lui Matei Corvinul rivalizau in rafinament.

Limba manuscrisului

Limba in care e scrisa cartea ar fi latina vulgara din secolele XI-XII – pe atunci se vorbea deja romana comuna, stim asta comparand romana si aromana, fondul lor comun seamana bine cu limba care va fi fost vorbita in secolul al XI-lea. Autoarea ofera un ingrijorator „dictionar latin vulgar-roman“ la finele cartii – latina vulgara din secolul XII, care n-are nici un cuvint comun cu romana din secolul XV, pe care o cunoastem!
Faptul ca a lucrat la manuscris si la traducere 20 de ani, intre 1982, cind primeste manuscrisul, si 2002, cind apare cartea, e inexact: articolul aparut in 1983 demonstreaza ca inca de pe atunci avea autoarea idei clare despre scrierea si limba codexului. In schimb, nu i-au ajuns cei 20 de ani de munca pentru ca sa ofere o echivalenta a numitului alfabet si o gramatica minimala a inchipuitei „latine vulgare“. Dam mai jos citeva mostre de traducere:
„Prielnic in traire, din nou sa strigi datator! Iubire aleasa, matur de a merge cu cavaleria, sa traiesti plecarea!“ (p. 7); „Departezi blestemul nereidei catre iad.“ (p. 35); „Cu adevarat a arata brazdare.“ (p. 37); Ater iris imiuoi nectani = „curcubeu spaimintator patrunde spre a ucide“ (p. 143); „Pe acei unguri sa spadasesti.“ (sic! p. 143); „Fie ca am spalat lovind, sprijinul sporind, lupta am unit!“ (p. 57)
Fie ca am spalat lovind, sprijinul sporind – fie ca am lovit spaland, sporul sprijinind – tot aia este...
Restul cartii e cam la fel.
Totul se petrece intr-o tara ipotetica, condusa de unul Vlad: singurele localitati ale tarii lui sint Ineul, Aradul, Olbia si Dridu (exista un sat cu acest nume, linga Bucuresti, pe unde a facut sapaturi Viorica Enachiuc); mai figureaza Nistrul si Tisa, apoi Raraul. Dar cel mai frecvent figureaza Raraul si Ineul. Si Dridu. Alea trebuie aparate, cam asta e ideea textelor din carte.
Textul manuscrisului e neintrerupt. Autoarea simte insa nevoia de a pune subtitluri: unele sint discursuri ale acestui Vlad, altele, solii ale lui Alexie Comnenul adresate primului, ale lui Robert al Flandrei, ale lui Constantin Ducas. Nu conteaza ca in Alexiada, biografia lui Alexie Comnenul, Ana Comnena nu pomeneste nicidecum de asemenea solii adresate vreunui Vlad ; ca nici in documentele referitoare la Robert de Flandra, Ducas, si nicaieri in alta parte nu e pomenit vreun Vlad. El exista, si gata. Nu conteaza ca n-are capitala, ca localitatile cele mai frecvent pomenite sint Ineul si Dridu. Vlad e puternic.
Ce-i cere Constantin Ducas lui Vlad? „Er sibid irarau rar rad tisa = mergi la Rarau, mai ales rade la Tisa“ (p. 259). Cam mare teritoriul stapanit de Vlad acesta !
Apar si diverse popoare daunatoare – uzii, cumanii, ungurii – si gotii, despre care stiam ca disparusera deja in secolul al VI-lea. Ei, nu-i asa: gotii ii trimit o solie numitului Vlad, in 1101. Mai apar si niste oameni galbeni: „ikter eua = oamenii galbeni striga“; „a glivi reden = pe cei galbeni stapanind“; „liviso ala iucet iustis = pe cei galbeni ii bate cavaleria cu dreptate“. Anii, in manuscris, sint numarati dupa Christos, fara ca autoarei sa-i pese ca in epoca se folosea cronologia de la facerea lumii.

Concluzii

Nimic nu se potriveste, din cele avansate de autoare. Manuscrisul e cu siguranta o contrafacere tarzie. Autoarea nu publica nici regulile folosite de ea in transliterare, nici gramatica ipoteticei sale „latine vulgare“. Ofera, in schimb, facsimilul manuscrisului si un ingrijorator vocabular latin vulgar-roman. Textul traducerii ar fi facut deliciul dadaistilor, caci aduce cu dicteul automat visat de Tristan Tzara.
“Ei, si ce-i cu asta?!” veti spune. Nu e nici prima, nici ultima apucata de la noi, si sunt sute adeptii – era sa spun „tovarasii de boala“ – ai lui Napoleon Savescu, animatorul unui halucinant Congres international de dacologie; emulii din salonul lui Pavel Corut sint la fel de numerosi. Ambuscati „e“ peste tot...
Alarmante sunt, insa, vocile care cautioneaza aceasta patologica impostura. Alde Ariton Vraciu, Chitimia si Pandele Olteanu au murit, mi se pare, cam o data cu oranduirea care le daduse titluri academice si statut social; cu atat mai bine pentru ei, fiindca ar fi trebuit sa dea seama in fata respectivelor Universitati pentru aiurelile pe care le-au girat.
Impostura dacomaniei si paranoia protocronismului n-au disparut, din pacate, odata cu funestul regim. G. C. Paunescu a sustinut, din banii lui, fantasmagoricele congrese ale lui Savescu; iar televiziunea i-a facut, desigur, propaganda. Acum, cu acest aiuritor Rohonczi Codex, Ministerul Culturii este cel care finanteaza publicarea unei carti atinse de paranoia, iar Televiziunea nationala acorda doua lungi ore de interviu autoarei. E de crezut ca, atat generozitatea Ministerului Culturii, cat si cea a Televiziunii vor fi fost puse in miscare de vechi retele securiste, la fel de eficiente acum ca inainte. E gretos ca CNA-ul n-a gasit nimic de spus impotriva emisiunilor; si, mai ales, ca banii care se puteau da pentru publicarea unor carti de istorie cinstite s-au risipit pe publicarea acestei maculaturi.
Asemenea deliruri sistematizate exista in toata lumea. Insa numai la noi sunt sustinute de retele influente si bogate, care pot crea o legitimitate factice, scurt-circuitind consensul specialistilor, fie istorici, fie lingvisti, fie paleografi. E destul ca cineva sa flateze frustrarea talamba a unora ca fratii Paunescu, finantatorii lui Napoleon Savescu. Celalalt mare magnat al economiei romane, Iosif Constantin Dragan, e si el un corifeu al tracomaniei. Trecutul securist, averile vechi/recente si dacomania sint legate intre ele si se sprijina. Acesti oameni influenti polueaza cu banii lor pana si raurile linistite ale dezbaterii stiintifice.

P.S. Romanticul secol XIX e celebru pentru gustul sau medieval: atunci cand oamenii n-au gasit antichitati, le-au facut singuri; de la cintecele lui Ossian, la „ruinurile“ factice de la curtile printilor rusi, veacul e plin de falsuri pioase. Ungaria e o tara in care contrafacerile au fost numeroase: un anume Kálman, in secolul al XIX-lea, a produs el singur un numar de documente medievale din care o parte, pare-se, trec si azi drept autentice. Din fericire, tot in Ungaria a aparut reactia opusa, spiritul ironic: Istoria prostiei omenesti a fost scrisa de un maghiar, Rath-Vegh István.
Departe de mine sa neg interesul intrinsec al cartii: deschisa la-ntimplare, citita de-a-ndoaselea, pe luna plina, la trei rascruci, ea vindeca de bubat, de galci, de nabadai, de buba-neagra. De deochi, de dambla, de orbu-gainii, de tranji si de opaceala e buna mai ales aia cu: „Identi uzia iu eta ereuai. Ik ira as. Si anecti iradires. Iuniki usus visti imikn. Ercisca siccin. Imudir goti venot = Adesea uzii merg si naruie. Loveste furia unitar! Daca ne unim ai rade. Mergi mai ales folositor, ai vazut pe aceia lovind. Secarea impartirii. Fara stapinire gotii sa vina!“.

Yazının bu ikinci bölümünde gelin başka hangi teknolojiler ortak kullanılıyor bir bakalım.

Son aylarda Computer Audio'nun gelişmesi ile birlikte birçok ufak-orta büyüklükte firma kendi USB DAC'larını piyasaya çıkardı. Bu aletler bir bilgisayarla konuşup anlaşacaksa bir çeşit yazılımları olması lazım ve bildiğim kadarı ile bu iş çok zor. Peki nasıl  oluyor da bu aletler mantar gibi her köşeden çıkıyor?

Işin enteresan tarafı bu firmaların hiçbirinin gerek kendi yazılımlarını geliştirecek bütçeye ve gerekse teknolojiye sahip olmamaları.

Bu da demek ki bir yerlerden paket yazılımlar satın alınıp kullanılıyor. Dikkat ederseniz pro-audio firmaları hariç bütün USB DAC'lar hep tak-çalıştır cinsi aletler. Pro-audio firmaların ise hepsinin kendi özel driver yazılımları var.

Nereden alıyorlar diye merak edip duruyordum. Geçen gün karşıma CEntrance diye bir firmanın sitesi çıktı ve "ahhaaa" buldum dedim.

CEntrance içinde tanıdığımız isimler olan birçok firmaya "universal driver" yazılım ve donanımı satıyor. Bu yazılım Windows ve MAC OS uyumlu. Müşterileri arasında aşağıdaki resimde de göreceğiniz gibi "Benchmark - Empirical Audio - LaCie - Tascam - Alesis - Shure" vs. gibi tanınmış firmalar var.

Yine yazılmamış ama okuduğuma göre "Bel Canto"da CEntrance müşterisi. Firmanın yazılmayan başka birçok müşterisi kesin vardır.

Irili ufaklı firmaların aletlerinde bir ortak nokta daha!!! Ayrıca High-End ürünlerde paket yazılımlar.

Daha enteresan bir nokta da DAC Chip'lerinde görülüyor. Özel yapım çok az sayıda tasarım dışında dünyada önde gelen üç tane DAC Chipi imal eden firma var. AKM, Wolfson ve Burr-Brown. Herkes bunlardan almaya mecbur. Bunlar işin "anasını", yani audio sinyallerimizi digitalden-analoğa çeviren devreleri içeren chipler.

Bu Chipleri de öyle pahalı şeyler sanmayın. Baktım, AKM firmasının üst seviye 24/192 kapasiteli AK4396 chipi 1.000'lik parti alırsanız tanesi 2.5$'a (evet iki buçuk ABD Doları) geliyor. Sudan ucuz.

Şimdi bakalım,

• DAC Chip'i standart,
• USB teknolojisi standart,
• Jitter Teknolojisi standartlaşıyor.

Bu da demektir ki ucuz, pahalı DAC'lar arasındaki kalite farkı gün geçtikçe kapanıyor.

Benim bildiğim bunlar, bilmediğim birsürü başka ortak yönler, piyasa parçaları vardır.

Bence çok yakında aralarında fazla fark kalmayacak gibi. Ne dersiniz?

Biliyorsunuz Şeker ve Kurban bayramlarının bir ay öncesi ve sonrası arasındaki zaman diliminde yurt dışından CIF değeri (yani fatura + navlun değeri toplamı) "300 Euro"nun altında kalan elektronik aletleri gümrüksüz ve KDV'siz getirtebiliyorsunuz.

Şimdi gelelim benim görebildiğim en uygun fiyatlı ve limit içindeki aletlere. Dolar'ın vahim vaziyeti dolayısıyla ABD menşeli mallar bu aralar haliyle çok uygun.

*

EMU 0202 USB

Bu alet 99$'lık fiyatıyla hakikaten süper kelepir. 0202 USB, EMU 0404 USB'nin küçük kardeşi, geçen sene bir arkadaşa aldırmıştım ve birkaç gün bende kaldı. 0404 USB ile kalite farkı minimal.

Istanbul'da iki kişi boğazda balık yeseniz büyük ihtimalle 99$'a çıkamazsınız. Ihtiyacınız varsa kaçırmayın derim.

*

EMU 0404 USB

Bolca yazdık çizdik, 199$'lık fiyatına göre çok başarılı bir alet.

*

TC Electronic Konnekt 6

Balanced ampliniz varsa kaçırmayın derim. Çok kaliteli. 249$

*

Trends Audio TA 10.1

Bu ampli de bolca yazıldı çizildi, 169$

*

Winsome Labs Mouse

Çift T-Amp chipi kullanan ve 30x2W çıkış gücüyle Trends Audio'ya göre daha güçlü ve kaliteli bir ampli. 369$

*

Nu Force Icon

Yeni nesil dijital ampli, DAC'ı içine entegre. Dinlemedim ama başarılı olduğu yazılıyor. Üst seviye ürünleri olan Nu Force firmasının uygun fiyartlı ilk ürünü, 249$

*

Audio Engine 2

Boyundan ve fiyatından beklenmeyecek kadar kaliteli bir aktif hoparlör (yani amplisi içinde). 199$

Liste daha uzar gider, ihtiyacınız olan birşeyler varsa almak için uygun bir zaman. Bir araştırın derim.

Not: Bu kanun bildiğim kadarı ile hâlâ yürürlükte ama siz yine bir kontrol edin, burası Türkiye belli olmaz.

Jitter hergün akşam saat 7'de gelmesi gereken kız arkadaşınızın bir gün saat 9'da, bir gün saat 6:30'da, bir gün de hiç gelmemesidir.

Özel hayatınızda "Jitter"e kız arkadaşınızın geliş saatlerinin bir nevî dalgalanmaya (vibrasyona) uğraması olarak da bakabiliriz. Bu da ilişkinizde kalite kaybı demektir.

Kız arkadaşınızın geliş saatleri arasındaki değişim ne kadar fazlaysa, ilişkinizdeki kalite kaybı da o kadar fazla olur. Bekle bekle nereye kadar değil mi?

Yine çok basit olarak bunu audio'ya uyarlarsak, sinyallerin, yani "sample"ların digitalden analoğa çevrilirken birbiri arkasından sıralı olarak gelmesi gerekirken aralarından bazı paketlerin zamanında gelmemesi veya transfer sırasında kaybolması diyebiliriz.

Bu da bize olması gerekenden daha kötü bir audio kalitesi olarak geri döner. Bir DAC için ne kadar düşük jitter, (yani daha az kaybolan sample paketi) o kadar yüksek kalite olarak düşünebiliriz.

Tabii konu çok çok daha komplike ve teknik, ama aşağı yukarı anlatabildim sanıyorum.

Bir DAC'ın kaliteli olması tek başına "jitter"le alâkalandırılamaz tabii, ama çok çok önemli bir faktör olduğu da yadsınamaz.

Peki düşük jitter bize ne kazandırır:

• yorulmadan daha uzun süre müzik dinleme imkanı

• daha iyi sahne

• daha iyi enstrüman ayrımı

• daha iyi zamanlama

• daha iyi genel audio performansı olarak bakabiliriz.

Daha fazla teknik bilgi isteyenler buraya bakabilirler

Speclerine bakarken jitter için JET-PLL teknolojisini kullandıklarını okudum. Yahu dedim "ben bunu daha önce nerede okumuştum?"

Sonra okumaya devam ederken jeton düştü. Tamam ya, ben bu ismi Weiss Minerva'nın sitesinde okudum. Firma bu teknolojiye broşüründe yarım sayfa yer ayırmış ve ballandıra ballandıra anlatmış. Hemen biraz daha derin araştırdım ve bakın ne sonuçlar çıktı!!

Efenim JET-PLL (Jitter Elimination Technologies) TC Applied Technologies'in icadı ve çok başarılı olduğu birçok yerde yazılıyor. TC Applied Technologies, TC Electronic grubuna dahil bir firma ve bu firma stüdyo ekipmanları üretiyor. EMU'yu almadan önce çok beğendiğim ama sadece balanced çıkışı olduğu için alamadığım Konnekt8 DAC'ın üreticisi.

Sonra okuduğuma göre şu anda JET-PLL teknolojisinin lisans hakkını piyasanın babalarından M-Audio, Presonus firmaları da satın almış ve ilk ürünlerini de çıkarmışlar bile. TC Electronic zaten bir zamandır bu teknolojiyi kullanıyor. Demek ki başarılı bir teknoloji. Yakında başkaları da olacaktır eminim.

Şimdi düşünün 5.000$'lık Weiss Minerva ve 450-500$'lık Konnect8 ve ProFire 610 aynı jitter teknolojisini kullanmış. Enteresan değil mi?

Jitter'in audio için ne kadar hayati olduğunu düşünürsek Weiss 10 misli fiyat farkını açıklamakta zorluk çekecektir. Tamam jitter herşey değil ama yine de çok önemli.

Tabii bu teknolojiye ödedikleri miktar aynı olsa bile babalar bu aletleri tonla sattıkları için haliyle birim maliyetlerini aşağıya çekeceklerdir ve nitekim de öyle olmuş.

Piyasada yüksek fiyat talebi firmalar için gittikçe zorlaşacak galiba.

Enteresan zamanlar vallahi!!!

Hiperboreea… o legendă, un ţinut fabulos, despre care vorbesc miturile Greciei antice. O civilizaţie străveche care continuă să fascineze… un spaţiu care, ca şi Atlantida, este mutat după voie, fără sprijin mitologic sau istoric, în diferite locaţii care mai de care mai năstruşnice. Respectivii domni ar face bine să mai arunce ochii peste relatările antichităţii pentru a vedea ce mărturii există despre această ţară. Majoritatea istoricilor moderni, după „cercetări laborioase”, sunt de acord ca Hiperboreea este plasată undeva în zona Polului Nord, sau oricum dincolo de paralela de 65° latitudine nordică. Tot ce se poate ….numai că la Polul Nord nu este sol fertil şi nici nu se fac două recolte pe an, cum spuneau Hekateu şi Diodor din Sicilia!

Plasarea Hiperboreei în Extremul Nord nu este decât o interpretare forţată a mitologiei greceşti şi nu se bazează pe nici un fel de documente istorice! S-a încercat, de asemenea, „implantarea” Hiperboreei în Arhipelagul Britanic sau în Islanda urmând ramura celtică a europenilor care se presupune a fi descendenţi ai hiperboreenilor. Interesant dar neconform cu realitatea deoarece celţii au apărut cam târziu pe firmamentul istoriei pentru ai cataloga popor direct „scoborâtor” din hiperboreeni!

Datorită multitudinii de teorii emise de-a lungul timpului cu referire la amplasamentul geografic al Hiperboreei şi al hiperboreenilor mă simt îndreptăţit sa întreb: Prin această strămutare a Hiperboreei, după opiniile unuia sau a altuia dintre cercetători, nu se încearcă de fapt a se ascunde regiunea geografică în care era plasat acest tărâm mitic, cu adevărat? Nu se încearcă manipularea mentala prin ignorarea izvoarelor antice şi publicarea a cat mai multor teorii cu privire la ipotetica localizare geografică a Hiperboreii? şi asta in pofida faptului ca autorii antici sunt unanim de acord asupra locului unde se afla această Hiperboreea! Nu cumva se mizează pe faptul că atunci când dă de o ştire de genul „Hiperboreea era la Polul Nord ”, cititorul neavizat uită să-i mai consulte pe cei care au vorbit de ea în cunoştinţă de cauză şi citeşte uimit noua teorie, unii chiar întrebându-se „cum de nu m-am gândit la asta?”! Şi iaca cum curiosul nostru, nu mai poate găsi adevărul prin hăţişul ipotezelor care mai de care mai atrăgătoare şi unele chiar „probate” istoric ! Eu sunt ardelean ! Ştiţi cum sunt ardelenii? Stau strâmb şi judecă drept şi pe îndelete. Aşa făcând lucrurile, am ajuns la concluzia că toate aceste teorii sunt falsuri grosolane, fondate doar pe imaginaţie, cu suport material ioc! Am luat (tot pe îndelete), mărturiile antice la puricat şi s-a ivit cu totul altceva şi în altă parte….nu-i la Polul Nord ! V-am înnebunit cu dovezile ? Vi le prezint şi dumneavoastră ca să vă convingeţi singuri!

Puţină ordine prin …Hiperboreea! 

            Pe lângă istoricii „profesionişti” ai Occidentului, care plasează Hiperboreea după bunul lor plac, mutând-o ba în Islanda, ba în Groenlanda, ba în Arhipelagul Britanic există şi unii autori mai „modeşti” să spunem, dar care marcaţi de bun simt, nu fabulează ci consultă izvoarele istorice şi îsi formulează concluziile în conformitate cu acestea. Între aceştia menţionăm o pleiadă de autori precum Nicolae Densuşianu, Vasile Lovinescu, Mioara Căluşiţa Alecu şi…Rene Guenon, din operele cărora ne-am inspirat în prezentul studiu.

Nicolae Densuşianu demonstrează cu lux de amănunte unde se afla această mult discutată Hiperboreea, în lucrarea sa de excepţie „Dacia Preistorică”, în care acordă un spaţiu destul de larg hiperboreenilor. El demonstrează cu probe în regulă, că Hiperboreea anticilor nu era alta decât Dacia, care era centrul cultului apolinic, aici aflându-se insula cea sfântă a lui Apollo şi a lui Ahile.

           Vasile Lovinescu demonstrează de asemenea cu „acte în regula „ că Hiperboreea era Dacia în studiul său „Dacia Hiperboreană”, încheiat în 1936 şi publicat în foileton în revista franceză Etudes Traditionnelles. Studiul va apărea ca volum abia după război, mai întâi în limba italiană, apoi în limba franceză si abia apoi în limba română. Curios nu, ce interes avem noi pentru istoria naţională ?!. Să nu uităm că studiul lui Lovinescu va apărea în limba română abia în 1994!

            Mioara Căluşiţa Alecu vine şi ea cu date noi şi stupefiante dar fondate istoric nu fabulând precum occidentalii. Ea ne demonstrează că celebra Tula, din hiperboreea, pământul cel mai nordic cunoscut de greci, nu era alta decât actuala Tulcea, oraş din Delta Dunării.

              Există totuşi şi occidentali de bun simţ.Unul dintre ei, Rene Guenon, în corespondenţa lui cu Vasile Lovinescu, afirmă, după ce studiază materialul trimis de acesta din urmă, că Dacia ar putea fi centrul tradiţiei hiperboreene „trebuie să vă spun (lui Lovinescu –n.n) că ideea că Dacia a fost una din etapele centrului tradiţiei hiperboreene, pentru o anumită epocă, nu mi se pare deloc neverosimilă; dificultatea ar fi aceea de a preciza perioada la care s-ar putea raporta” iar în alt loc acelaşi autor se pronunţă textual „tradiţia dacică ar reprezenta în orice caz o continuare a tradiţiei hiperboreene sub o formă mult mai pură decât cea a celţilor” (sâc!)

Mărturii istorice despre Hiperboreea

       Mărturiile anticilor ne dau de înţeles că dacii erau hiperboreeni şi locuiau în Hiperboreea.

              Astfel Pindar, în Olimpicele sale, ne vorbeşte despre Apollo care după ce a terminat de construit zidurile Troiei s-a întors în patria sa natala de la Istru, la hiperboreeni (VIII,47); or în toate tradiţiile antice, Istrul desemna Dunărea, ceea ce demonstrează două lucruri deosebit de importante:

                       1) - Apollo - zeul luminii solare, era de origine traco - dacică ;

                       2) - fapt si mai important – traco-dacii de la Dunăre au fost constructorii vestitei cetăţi Troia. (în acest sens pledează şi descoperirile arheologice care atestă că piesele ceramice descoprite în stratul Troia VII, sunt identice cu cultura dacică Cucuteni cu centrul de iradiere în Moldova).

              Tot aici, trebuie să îl menţionăm şi pe Clement din Alexandria, care făcând referire la marele preot dac Zamolxe, spunea că este hiperboreu (Stromata,IX.213). Concluzia care se impune este că şi marele zeu Zamolxe, era tot hiperborean iar adoraţia de care avea parte ca zeu naţional, este o mărturie convingătoare că locuitorii din nordul Dunării erau hiperboreii, iar ţara lor era Hiperboreea.

Stabon confirma localizarea geografică a Hiperboreenilor şi a ţării lor, spunând că primii care au descris geografic părţile cunoscute ale lumii străvechi i-au plasat deasupra Pontului Euxin (Marea Neagra) si in nordul Istrului (Dunărea) (Geografia XI.62)

            Alte scrieri antice ne spun că hiperboreenii sunt tot una cu pelasgii care locuiau în nordul Traciei. „Hiperboreii sunt pelasgi, locuitori ai nordului Traciei” (Apolloniu Rhodiu).

             De la Macrobius aflăm că nu doar Dunărea era un fluviu hiperborean ci şi Donul asiatic ( Comentar la Somnul lui Scipio,II.7). Aceasta este o mărturie în plus că habitatul pelasgo-dac nu se reducea doar la Dacia carpato-danubiano-pontică, ci se întindea până în Asia, unde izvoarele antice îi plasează pe massageţi în timpul antichităţii clasice.

             De asemenea, Pliniu cel Bătrân ne spune ca poporul Arimphaeilor (arimi cum îi numea Nicolae Densuşianu), locuitor lângă Munţii Ripaei (Carpaţi), în Tracia, era de neam hiperboreu (Istoria Naturala,VI.7)

Avem mărturia lui Ovidiu, poetul roman exilat la Tomis (Constanţa), că este constrâns să-şi petreacă viaţa în stânga Pontului Euxin sub Axis Boreus (Tristele, IV,41-42); iar în alt loc acelaşi Ovidiu, ne vorbeşte despre Cardines Mundi sau axul boreal din ţara geţilor ( Tristele, II,19, 40, 45).

Marţial, adresându-se soldatului Marcellinus care pleca în expediţie în Dacia îi spune: „tu mergi acum să iei pe umerii tăi, cerul Hiperborean si stelele Polului getic” si tot Marţial numeşte triumful lui Domiţian asupra geţilor ”Hiperboreus Triumphus” ( Epigrame, VIII,78).

Vergilius scria despre Orfeu care „singuratic, cutreiera gheţurile hiperboreene… şi câmpiile niciodată fără zăpada din jurul munţilor Ripaei (Carpaţi)” (Georgicele, Iv,5,5 17)

Având în vedere doar aceste mărturii ale autorilor antici vedem că localizarea geografică a Hiperboreei nu e la paralela de 69° latitudine nordică ci cea de 45°, latitudine nordică, la care se afla în antichitate Dacia şi la care se află actualmente România!

Hiperboreea lui Apollo era…Dacia

             După legendele antice, Hiperboreea era localizată dincolo de punctul de unde suflă vântul de nord, Boreas. Să analizam un pic această afirmaţie mitică.

Zeii grecilor, nu trăiau prea departe de tara acestora.. Ei sălăşluiau in Dacia, tara din care plecaseră de fapt, aheii spre Elada ( actuala Grecie). Acolo, la nord de Istru, trăiseră titanii şi tot acolo, vestitele amazoanele aveau o ţară în care conduceau numai femeile. Tot de peste Istru sufla şi vântul de nord- Boreas, care trecea peste Marea Neagră, străbătea strâmtorile Bosfor şi Dardanele, ajungând până în Grecia!

„La nord de Tracia”, scrie Herodot, „ce fel de oameni locuiesc, nimeni nu poate să ştie; atât însă se pare că dincolo de Istru există pământ nelocuit şi infinit” .

Toate aceasta ne arată că limita orizontului geografic al grecilor antici, se întindea doar până la Dunăre (Istru)

De altfel şi respectabilul istoric Arthur Weigall este de aceeaşi părere cănd referindu-se la expediţia lui Alexandru Macedon la Dunăre, spune: „Era aventură îndrăzneaţă, care ar fi putut prea bine pune capăt carierei sale (a lui Alexandru Macedon –n.n) încă de la început ... (expediţia –n.n) fusese întreprinsă în mare parte pentru a putea afirma că el traversase marele fluviu care fusese ca o barieră pentru aventurile septentrionale ale lui Filip şi formase linia admisă între lumea cunoscută a grecilor şi nordul necunoscut. Alexandru însuşi, considera acest fapt ca fiind de mare importanţă, căci pe ţărmul marelui fluviu (Istru/ Danubius/Dunărea – n.n) el celebră un impresionant serviciu religios, oferind sacrificii lui Zeus, Herakles şi divinităţii Dunării”

Legendele cele sacre ale antichităţii clasice plasau patria lui Apollo în Hiperboreea (Aristotel chiar numindu-l Apollo-hiperboreu). Tot în Hiperboreea se născuse şi mama sa Latona/Leto/Letea, pe o insula vestită în toată antichitatea pentru cultul ei închinat lui Apollo. Această insulă se numea Leuke (Albă) actuala Insulă a Şerpilor din dreptul vărsării Dunării în Marea Neagră. Pe această insulă se afla cel mai mare şi mai vestit templu a lui Apollo din toată antichitatea despre care vorbeşte Hecateu Abderita

Tot de hiperboreeni se leagă si istoria înfiinţării templului apolinic de la Delos precum si a celui din Delphi

Că centrul cultului apolinic se afla în Hiperboreea dacică, ne-o dovedeşte şi faptul că cei mai cunoscuţi profeţi apollinici Olen şi Abaris erau hiperboreeni. Olen a fost conducătorul hiperboreenilor care au fundat templul lui Apollo din Delphi precum şi primul poet hieratic al Greciei, unde la dus apostolatul său pentru credinţa apolinică. El a compus mai multe imnuri sacre în onoarea lui Apollo, în care amintea şi despre hiperborenii care mergeau în pelerinaj la Delos însoţind femeile pioase care erau închinate templului de acolo. Tot lui i se atribuie şi înfiinţarea hexametrului (ritm de vers)

Abaris, alt profet apolinic din părţile Hiperboreei, a stârnit o adevărată senzaţie în rândurile grecilor prin viaţa frugală şi prin dreptatea-i caracteristică. Numai că aceste două caracteristici sunt aplicabile şi anahoreţilor geto-daci, acelor ktistai şi capnobatai despre care vorbeşte Strabon care duceau o viaţă de meditaţie şi apropiere de Zeu. În ceea ce priveşte dreptatea, aceasta este trăsătura de bază prin care Herodot îi desparte pe daci de ceilalţi traci. El spune: ”dacii sunt cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci”. Acest Abaris, călătorind prin ţinuturile Greciei în timpul apostolatului său pentru întărirea credinţei apolinice introdusă de Olen, arăta tuturor o săgeată de aur despre care zicea că e simbolul lui Apollo. Este foarte interesant de stiut că dacii vedeau săgeata ca pe un simbol zamolxian, prin urmare Apollo şi Zamolxe par a fi unul şi acelaşi zeu. În sprijinul acestei ipoteze, pledează şi epitetul de „hiperboreu” atribuit atât lui Zamolxe - după cum aflăm din scrierile lui Clement din Alexandria, cât şi lui Apollo - după cum aflăm din scrierile lui Aristotel.

Hiperboreea – polul spiritual al lumii

              Polul getic, este o denumire asociată cu Hiperboreea în toate textele antice care se referă la acest subiect. El defineşte de fapt ideea de Centru al Lumii, ca pol spiritual, asemănător Insulei Fericiţilor din mitologia greaca, adică locul unde pământul este în stare să comunice cu cerul, de fapt un spaţiu mitico geografic, cosmic si teluric în acelaşi timp.

             Sub acest aspect era percepută Hiperboreea de către grecii din epoca antichităţii clasice. De fapt, mărturia lui Pindar ne lămureşte în acest sens: ”nimeni, nici pe pământ, nici pe mare, nu putea descoperi calea minunată care duce spre ţinuturile hiperboreilor” (Piticele, X.29). Această mărturie ne spune şi altceva însă, ea mărturiseşte despre orizontul limitat al cunoştinţelor geografice elene; ceea ce se afla în nodul Dunării era pentru ei încă la începutul perioadei clasice un mister şi ţinea de geografia mitică nu de geografia reală.

             Conform aceluiaşi Pindar, hiperboreenii erau o seminţie sfântă, scutită de boli şi bătrâneţe, care nu cunoşteau războiul (insă, îl vor învăţa mai târziu devenind unii dintre cei mai aprigi luptători ai antichităţii).

Prin urmare, Pindar şi nu numai el, ne descoperă o Dacie/Hiperboreea, mistică în care oameni duceau un trai paradisiac de început de timp, de epocă de aur a omenirii

Prin urmare, Mioriţa noastră nu ne induce în eroare când spune:

„Pe-un picior de plai

Pe-o gură de rai…”

              Această baladă a geniului popular, fie ea antică, fie mediavală, valorifică o tradiţie foarte veche confom căreia Dacia/Hiperboreea era un ţinut paradiziac, plaiul teluric devenind în ordinea lucrurilor sacre gură de rai.

               Aş dori sa mai menţionez că medicii lui Zamolxe erau renumiţi în toată lumea antică şi mai pricepuţi decât grecii în tratarea diferitelor afecţiuni cum ne spune Platon: „Văzând că Harmide e de aceeaşi părere cu mine prinsei inimă, îmi regăsii încrederea în mine, puţin câte puţin, mă înflăcărai şi îi zisei: tot aşa şi cu descântecul acesta, Harmide: l-am învăţat în oaste de la un doctor thrac, unul din ucenicii lui Zamolxe, despre care se spune că au puterea să te facă nemuritor. Acest trac spunea că doctorii greci au mare dreptate să facă observaţia de care pomenii. Dar, adăugă el, Zamolxe, regele nostru , care este zeu, spune că precum nu se cade să încercăm a vindeca ochii fără să ne ocupăm de cap, ori capul fără trup, tot astfel nu se cade a încerca să vindecăm trupul fără să vedem de suflet, şi că tocmai din pricina asta sunt multe boli la care nu se pricep doctorii greci, fiindcă nu cunosc întregul de care ar trebui să se îngrijească. Căci dacă acesta ar merge rău,, este peste putinţă ca partea să meargă bine” (Charmides)

                 La acesta adăugăm şi faptul că aproape toţi marii învăţaţi ai Greciei antice au fost iniţiaţi în Tracia cei mai cunoscuţi fiind Aristotel şi Pitagora!

    Închei afirmându-mi credinţa că Dacia a fost într-o vreme, pierdută pentru noi în negurile istoriei, centrul spiritual şi cultural (civilizator) al lumii vechi. Dacă am privi cu luare aminte trecutul, şi astfel să învăţam din el, credinţa mea este că am putea redeveni ceea ce am fost cândva. Numai că asta se poate doar prin revenirea la valorile fundamentale ale neamului nostru, nu prin adoptarea docilă a „normelor” europene sau americane care ne fură ochii în fiecare zi !

                                           Zamolxe                                 

Bibliografie:

               1. Nicolae Densuşianu, Dacia Preistorică, Ed. Arhetip,Bucureşti, 2002

2. Alexandru Doboş, Dacia contra Antichrist, Ed. Obiectiv, Craiova, 2004

3. Eugen Delcea, Secretele Terrei.Istoria începe în Carpaţi, Ed. Obiectiv, Craiova, 2002

4. ***** Oriensis, Ed. Aion, Oradea, 2006

5. Mioara Căluşiţa Alecu, Înţelepciune Străbună, Ed. Miracol, 2002

Dün Timpani'ye kısa bir ziyaret sırasında Chord'un yeni USB/Bluetooth DAC'ı Chordette GEM'i kısa bir süre dinledim. (bir gün önce akşam gümrükten çekilmiş) Alet çok enteresan ve estetik. Chord'un üst düzey DAC'lar konusundaki tecrübesi gözönüne alınınca çok dikkatle dinledim diyebilirim.

Bu aletin en önemli özelliği hem USB, hem de Bluetooth üzerinden bağlanabiliyor olması. Bir yazılım yüklemeden "plug & play" özelliği ile birkaç saniyede kuruluyor. Bluetooth'u olan ve A2DP (Advanced Audio Distribution Profile) uyumlu olan her türlü aletle çalışıyor. Sitesinde yazdığına göre sinyaller 30m'ye kadar uzaklıktan problemsiz alınabiliyormuş

Standart Bluetooth mesela arabalardaki müzik sistemlerindeki daha düşük kalitede müzik için  kullanılıyormuş, fakat fazla kullanılmayan A2DP bluetooth protokolü ise HiFi kalitesinde sinyal gönderme kapasitesinde imiş. ( A2DP'yi ben de dün ilk defa duydum ve biraz araştırınca enteresan bilgiler buldum)

Cep telefonu, PDA, MAC, PC vs. Adnan Bey'in cep telefonundan bluetooth üzerinden bağlanıp mp3 bile dinledik. USB üzerinden ise PC ve MAC'le çalışıyor.

Kısıtlı zamanda iki ayrı sistemde kısa bir dinleti yaptım. "Dialogue 2 ampli + ProAC Studio130" ve "Linn Akkurat ampli + Gallo Refence 3.1" Ikisinde de kısa bir dinleti yapmama rağmen başarılıydı. PC+Foobar2000 player kullanarak Stüdyo Master kayıtlar dahil dinledik. 16bitlik kayıtlarla Stüdyo Master kayıtlar arasındaki fark hemen kendini gösterdi.

12V DC ile çalışıyor, harici güç kaynağı var. Isterseniz 12V akü ile de sürebilirsiniz.

Şu anda yazacaklarım bu kadar ama Timpani'ye yolu düşen arkadaşlar daha detaylı bilgi edinirse ekleriz.

Alet çok şık ve enteresan, TR fiyatı 400 pound+kdv olacak galiba.

Daha geniş bütçeliler için ise üst modeli "QBD76 DAC" daha iyi kalite ve ek özellikler (mesela XLR balanced analog çıkışlar gibi) sunuyormuş. Ingiltere fiyatı 3.000 pound.

Bu işle ilgilenenlerin bildiği gibi Upsampling yeni bir şey değil. Bir sürü DAC bu işi içindeki elektronik devreler sayesinde gerçek zamanlı olarak yapmakta. Buradaki soru bu işi "çalma sırasında gerçek zamanlı yapmak mı daha sıhhatli, yoksa bu iş için özel bir yazılımla dosyalarınızı önceden bu işleme tabii tutmak mı?"

Bence ikinci seçenek daha sıhhatli.

Benzer bir soruyu daha önce de sormuştuk. "0" ve"1"leri CD den gerçek zamanlı okumak mı daha başarılı, yoksa EAC'la zaman kısıtlaması olmadan hard-disk'e aktarıp oradan bilgisayar aracılığı ile dinlemek mi? Burada da ikinci seçeneğin daha iyi olduğu gittikçe daha yaygın olarak kabul görüyor.

Bu arada dikkatimi çekti, Weiss'in Saracon adlı bizim beleş r8brain benzeri bir yazılımı varmış. Sitesinden bakabilirsiniz. Tabii oldukça pahalı bir yazılım olduğu kesin.

Gelelim son izlenimlerime. Dosyalara upsampling işlemi uyguladıktan sonra oluşan kalite "24bit Stüdyo Master" kayıtlar ve CD'lerden çevrilen FLAC dosyaların arasında biryerlerde oldu.

Izlenimlerime birkaç ekleme daha yapayım:

• Çeşitli sample rate'leri denedim ama bence en başarılı çevirim 24bit/88.2kHz ile oldu. 24/176.4'ü de denemek isterdim ama r8brain yazılımının bu seçeneği maalesef yok. 176.4'de 44.1'in tam sayı katı olduğu için başarı şansı büyüktü.

• Detaylarda ve dinamikte 16bit FLAC'lara göre bariz iyileşme var.

• Genel olarak baslarda bir artış oldu. Hatta çok nadir olarak bazı parçalarda fazla bas oluşup rahatsız edici olunca o parçayı silip tekrar 16 bit'lik orjinalini geri yükledim.

• Normal olarak arka planda kalan enstrümanlar biraz ön plana çıktı ve daha iyi duyulur oldu. Avantaj mı? Bana göre evet, ben beğendim ama zevkler değişiktir, beğenmeyen olabilir tabii.

• Senfonik klasik müzikte bazen çok iyi netice vermedi ama genellikle başarılıydı. En iyi sonuçlar Jazz ve Latin vokal ağırlıklı slow parçalarda oldu. Klasik müzikte ise keman, çello, piyano ağırlıklı parçalarda da başarı oranı çok iyiydi.

• Bu işe kalkışacaksanız diskinizde "çevireceğiniz albüm sayısı x 1GB" gibi yer açın. Yani büyük ihtimalle sizi bilgisayar mağazasına bir ziyaret bekliyor

Sonuç olarak "uğraşmaya değer mi" derseniz, kesinlikle evet derim. Biraz vakit alıcı bir çevirim şekli ama sonuçta bu işi bir kere yapacaksınız. Ben 60 civarında şu anda en çok dinlediğim CD'yi 24/88.2 FLAC'e çevirdim ve keyifle dinliyorum. Vakit oldukça da yenilerini ekliyorum.

Tabii burada yazdıklarım subjektif değerlendirmeler, kişiden kişiye ve sistemden sisteme değişir.

Bir deneyip dinleyin derim. Belki bize beğendiğimiz albümlerin Stüdyo Master Kayıtları çıkıncaya kadar bize bir alternatif sunar, kim bilir!!!

Kolay gelsin.

Cubase, Nuendo, WaveLab vs.vs. gibi popüler yazılımların yaratıcısı Steinberg firması tarafından geliştirilmiş bu protokol, müzik yazılımlarıyla ses kartları arasında bir arayüz oluşturur.

"Peki arkadaş burayı okuyanların çoğu müzisyen değil, bize ne faydası olacakmış" derseniz, çok faydası olacağını söyleyebilirim.

Basitçe açıklarsam bu protokol ses giriş ve çıkışlarına bağımsız olarak daha kolay bir erişim olanağı sunduğu gibi, bir giriş ve çıkış arası senkronizasyon işlemini de yaparak, binlerce dolarlık donanım yerine yazılımların kullanılabilmesini sağlar.

Windows'un sesin kalitesini düşürdüğü söylenen K-Mixer yazılımını da bypass edip sinyalleri direkt olarak ses kart/DAC'a gönderir. Yani biz müzikseverlerin keyfini arttırıcı bir yazılım olarak tanımlayabiliriz.

Teknik açıklamalar bu kadar yeter. Ben her dâim "pro-audio" ürünler kullandığım için bu ASIO denen meretle tanışmam birkaç sene öncesine uzanır. O zamanlar sadece CD'leri diske aktarır ve mp3'lerimi dinlerken ses kalitesinin daha iyi olması nedeniyle tercih etmiştim.

Şu meşhur Hi-Def müzik yaygınlaşmaya başlayınca daha önce farketmediğim bir özelliğini keşfettim.

Biliyorsunuz disklerimizde çeşitli çözünürlükte parçalar yerlerini almaya başladı. Eskiden bu iş çok daha kolaydı. Redbook standardı olan 16bit/44.1kHz parçalar elimizdeki tek çözünürlüktü. Şimdi ise 16/44.1 - 24/88.2 - 24/96 - 24/176.4 - 24/192 vs. gibi bol miktarda dosya oluşmaya başladı bile. Bu formatları uzun süre arşivimizde birlikte dinleyeceğiz gibi görünüyor.

Işte ASIO'nun faydaları burada kendini gösteriyor. Eğer DAC'ınızın ASIO sürücüsü varsa, parçalar ve çözünürlükler arası geçişlerde sample rate ayarlamaları otomatik yapılıyor. (ASIO yanlızca Windows için var)

Yoksa MAC dahil bütün işletim sistemlerinde bu ayarlamanın her seferinde elle yapılması lazım. Bize mesela Linn Akurate DS gibi çok pahalı ve anahtar teslimi gelen Audio-Server'larda olan bir özelliği de ucuza sunuyor.

Eğer çeşitli çözünürlükte müzik dinleyecekseniz ve Sample Rate'i elle ayarlamak istemiyorsanız size ASIO yolları gözüktü galiba. Tabii herşey o kadar hızlı gelişiyor ki belki yeni çıkan aletlerde benim bilmediğim özellikler ve yazılımlar eklenmiştir.

Aşağıya birkaç ekran görüntüsü koydum. Birinci resim EMU'nun kontrol panelinde 16/44.1'den 24/88.2 çözünürlükte bir parçaya geçerken alındı. Resimin sol alt kısmında "digital input status changed" yazıyor, yani Öztürkçesi yazılım yeni çözünürlüğü algılayıp ayarlarını de ona göre otomatik değiştirdi.

Ikincisi ise Foobar2000'daki ASIO ayarları. Gördüğünüz gibi 32bit kullanıyor ve tampon bellek (buffer) ayarı da isteğe göre yapılabiliyor. Benim en başarılı bulduğum ayarlar 32bit "bit dept" ve 14ms (milisaniye) tampon bellek büyüklüğü.

Pro-Audio ürünlerin en sevdiğim özellikleri bunlar, herşey isteğe göre ayarlanabiliyor. Müthiş bir kolaylık. Tabii ASIO yazılımı sadece benim kullandığım EMU'ya özgü değil. Bütün Pro-Audio ürünlerin kendi ASIO  yazılımları var.

Ek bilgi olarak burayı da okuyabilirsiniz.

Welcome to our store. Here you will find Helium Audio product that will fulfill your music enjoyment. Please browse our store as we will add more products from time to time.

Bu Stüdyo Master ve Hi-Def kayıtlar başımıza iş açtı.

Yaklaşık bir sene önce 24bit/96kHz kayıtlar deneme için yeni dinletiye sunulduğunda test için 2-3 tane indirmiştim. Dinleyince hayran kalmıştım ama nasılsa daha yaygınlaşmasına var diye bir köşeye atıp saklamıştım.

Sonra Linn Akurate DS dinletisi ve sonrasında görüldü ki işler hızla buraya doğru gidiyor. Derken internet üzerinden yeni satış siteleri hergün çoğalmaya başladı.

Bende birkaç albüm satın aldım ve yeni çıkan firmaların promosyon parçalarını da kaçırmadan indirdim. Şu anda yaklaşık 50 civarında Hi-Def parça arşivde kuzu kuzu yatıyor.

Problem ise bu parçaları dinledikten sonra CD'den dönüştürülmüş 16-/44.1'lik kayıtları eskisi gibi zevkle dinleyememem. Mesela bir Stravinsky Hi-Def dinledikten sonra Stravinsky'nin diğer albümleri çalmaya başlayınca oldukça yavan geliyor. Hi-Def kayıtların dinamiği, sahnesi, detayları ötekilerde kesinlikle yok.

Ne olacak o zaman? 50 parçayı hergün dinleyip dinleyip duracağız!!! Bana pek uymuyor doğrusu. Favori albümlerimizin Hi-Def kayıtları da çıkar mı, çıkmaz mı, çıkarsa ne zaman çıkar Allah bilir!!!

Derken parçaları 24bit'e çevirirsek kalitenin daha iyi olacağını okudum. Tabii burada orjinal stüdyo master'ları yakalamak mümkün değil tabii. Hedef ikisinin arası bir kalite olmalı diye düşünüp işe koyuldum.

Önce en sevdiğim 30 albüm seçip onları ilk önce 24bit/96kHz'e dönüştürdüm. Sonraki denemelerde 24bit/88.2kHz kulağıma daha iyi geldi ve dinletileri bunun üzerine yoğunlaştırdım.

Son gelinen durum şu:

1. 88.2kHz'lik dönüştürmeler bence 96kHz'liklerden daha iyi çalıyor.
2. Bir süre daha orjinal ve upsample edilmiş parçaları beraber dinleyeceğim ve eğer iyileştirmelerden %100 emin olursam arşivin hepsini 24/88.2'ye çevirebilirim.
3. Çevirim sonrası bir albüm yaklaşık 1GB büyüklüğünde oluyor. Bende de 1.400 civarında albüm olduğuna göre terabayt'lık diskler konusunda da yavaş yavaş araştırmaya başladım.

Yeni fikirler oluştukça eklemeler yaparım.

Ammaa albümün satış fiyatı kemiksiz 45$ + navlun, yani çok kazık.

Açıkçası çok merak etmeme rağmen paraya kıyıpta sipariş vermedim.

Efenim sonra 2L sitesinden promosyon 24/96 dosyalarını indirirken dikkatimi bir format çekti. Dosyanın açıklamasında "Stereo WAV DXD 24BIT/352.8kHz" yazıyordu. Bu da neymiş yahu deyip sitede yazanları okudum.

Parça DXD (Digital eXtreme Definition) tekniği kullanılarak WAV formatında kayıt edilmiş ve 24bit 352.8kHz çözünürülükte. Tabii dosyanın büyüklüğü de sesi kadar muhteşem. DXD-WAV dosyasının dakikası 100MB+, bir albümün 60dk olduğunu farzedersek albüm başı 6GB yer lazım. Nasıl kaydedildiği sitesinde yazılmış, işin teknik yönünü merak edenler siteden okuyabilir. Enteresan bir teknoloji. Sitede DXD'in tanımı şöyle yapılmış:

Digital eXtreme Definition is a professional audio format that brings "analogue" qualities in 32 bit floating point at 352.8 kHz. DXD preserves 11.2896 Mbit/s (4 times the data of DSD).

Hemen onu da indirdim ve çalmayı denedim. Tabii DAC hemen hata mesajı verdi. EMU'nun ve hemen hemen bütün DAC'ların işleyebileceği maximum çözünürlük 192kHz, sonrası şimdilik yok.

Sonra aklıma geldi, r8brain programıyla sample rate'i 24/192'ye düşürmeyi denedim ve başarıyla düşürdü.

Aynı parçanın 24/96 versiyonunu da indirmiştim. Ikisini arka arkaya dizip play düğmesine bastım ve pür dikkat ikisini de birbiri ardına dinlemeye başladım. Aşağıdaki resimde de göreceğiniz gibi parça "Joseph Haydn - String Quartet In D, Op. 76, No. 5 - Finale".

24/96'ya göre ciddi bir fark vardı. Tek bir parçadan kesin sonuç çıkarmak sağlıklı olmayabilir ama aradaki fark aşağı yukarı 16/44.1-24/96 kayıtlar arasındaki kadar diyebiliriz.

Tabii bir de benim kullandığım beleş conversion programını da gözönüne alırsak, stüdyoda bu işi iyi bilen ses mühendisleri ve profesyonel amaçlı conversion yazılımları ile yapılan 24/192'ler kesinlikle çok daha başarılı olacaktır diyebiliriz.

Vallahi arkadaşlar bu işler o kadar hızlı gelişiyor ki, takip etmek bile zorlaştı. Stereo Mecmuasındaki Blue Note yetkilisiyle yapılan söyleşide 32bit'lik müziklerin yakında geleceği yazılyordu. Bu gidişle tahminimizden çok daha kısa zamanda gerçekleşecektir inanın.

Not: peki bu DXD tekniğini kullanan alet neymiş derseniz alet "Digital Audio Denmark AX24".