La nunta lui Chivu, patronul Stelei a facut show. In stilu-i caracteristic :)

Look -->>

- alta manifestatie made by Gigi -

"A fost admis recursul Stelei, se anuluează decizia Comisiei de Disciplină şi a celei de Apel, Steaua este absolvită de orice vină. Se anulează depunctarea Stelei şi a lui U Cluj, se anulează decizia că Gigi Becali este interzis doi ani pe stadioane, rămânând cu suspendare de şase luni, timp în care nu are voie să intre la vestiare, să-şi reprezinte clubul. De asemena Petre Marin este absolvit de suspendare", a spus Gigi Becali, care nu a menţionat nimic de suspendarea jucătorului clujean Gigel Coman.

Echipa Steaua Bucureşti a fost penalizată, la 4 iunie, cu şapte puncte, iar formaţia Universitatea Cluj cu şase puncte de către Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal (FRF), după scandalul "valiza cu bani" din ultima etapă a Ligii I, sezonul 2007/2008. De asemenea, finanţatorul Gigi Becali a fost suspendat timp de doi ani şi i s-a interzis accesul pe orice stadion pe aceeaşi perioadă şi a primit o amendă de 200.000 de lei, iar preşedintele grupării ardelene, Anton Doboş, a primit aceeaşi sancţiune ca Gigi Becali.

De asemenea, jucătorii Gigel Coman (Universitatea Cluj) şi Petre Marin (Steaua) au fost suspendaţi câte şase luni şi amendaţi cu 180.000 de lei. (preluare mediafax)

Pe site-ul suporterilor stelisti a aparut un interviu imaginar cu Gigi Becali in care patronul din Ghencea este luat 'la misto'. Comportamentul lui Becali este ironizat de acestia.

-Hai odata, ca n-am timp,
Pana ma duc sa ma schimb,
Aseaza-te undeva
Serveste-te cu ceva...

Un whisky sau o cafea,
Un suc, ceai, sau orice-ai vrea
Sercretara te serveste,
Nu ezita, indrazneste!

-Multumesc ca acceptati
Interviu sa-mi acordati,
As vrea un pahar cu lapte,
De oaie, daca se poate...

-Hahalera ordinara!
Ia poftim pe scari afara!
Imediat, acum, urgent,
Ca esti cam impertinent!

-Nu vroiam sa va jignesc,
Numa’ sa va amintesc:
Sunteti totusi un cioban,
Nu vreun boier cu caftan...

-Ba, io sunt miliardar,
Mare latifundiar,
Tu esti doar un ou clocit
Boschetar nenorocit!

Esti la mine in palat
Tot in aur imbracat,
E palat de presedinte,
Se vede ca nu ai minte!

N-ai vazut cum sta la poarta
Crucea aurita, inalta,
Cu un Hristos de alama,
Chiar nu ai bagat de seama?!

Sfantul Gheorghe e pe masa,
E din aur si matasa,
Balaurul il rapune
Sa se laude la lume.

Am icoane si vitralii
Si multe alte detalii,
Am, ca am fost miruit,
Fiindca sunt un om sfiintit!

Am observat imediat:
Esti diavol impielitat,
Dar las’ ca am gasit eu,
Ac pentru cojocul tau!

-Sa vorbim despre fotbal...
-Acu’ o intorci? Halal!
Ia hai sa iti predic eu,
Cuvantul lui Dumnezeu!

Vad ca esti cam apucat,
Esti de fotbal posedat,
Dar acum bine imi vine bine:
Scot io toti dracii din tine!

-Bre nea’ Gigi, stai un pic,
Sunt stelist de cand sunt mic,
Sunt un om, da-te-napoi!
Sun la 112!

-Ho ba, stai ca am glumit,
Acum clar, m-am lamurit:
Ai s-ajungi in iad, stii bine,
Vai si-amar va fi de tine!

-Valiza cu milionu’?
-Am s-o returnez la Domnu’
Ca el m-a imbogatit,
Am sa-i platesc insutit!

-Ce ne facem cu Banel?
-Tare drag imi e de el,
E ca si copilul meu,
E painea lui Dumnezeu.

El alearga, el centreaza,
Singur se mai faulteaza,
E ceva mult mai nasol
Cand mai da autogol...

-Dica totusi a plecat...
-E de ingeri protejat,
L-am dat la Catania,
Tocmai in Italia.

-La Mendoza ati renuntat...
-Foarte bine c-am scapat!
Calugarii ma mustrau,
Cand aflau cati bani ii dau...

-Ceva despre Lacatus?
-Pe el tre’ sa-l sun acus,
O sa-i transmit ce mi-a spus,
Ce-a hotarat Cel de Sus.

-Dar de Adrian Ilie?
-Cu transferuri ma imbie.
Propune, eu ma gandesc,
Intreb pe Tatal Ceresc.

-Daca pleaca si Radoi?
-Dumnezeu va fi cu noi!
Ne va da un jucator,
Tot asa de muncitor.

-Vreti sa-l vindeti si pe Goe?
-Normal, ca doar n-o fi Noe,
Vand chiar tot ce am mai bun,
Ca vreau multi bani sa adun!

-Nu-l folosim nici pe Rada...
- Si care ar fi tagada?
Nu posteste, e fitos,
Nu-i destul de credincios...

-L-ati vinde si pe Zapata?
-Sa-mi dea cat cer eu, si gata!
Jur pe Dumnezeu din cer,
Ca imediat il transfer!

-Vindeti tot, ce ati facut?
O luam de la-nceput?
Reconstructie de la zero?
Bre nea’ Gigi, esti ca Nero!

-Eu ti-am zis ca esti nebun,
N-are rost sa iti mai spun:
N-o voi reconstrui eu,
O va face Dumnezeu!

O sa fac Steaua Crestina,
Pura, fara nicio vina,
Iar pe cei necredinciosi
O sa-i tin ca pe leprosi!

Iar cand vom juca in Liga
Tatal Nostru din cer striga,
O sa-i strivim pe Lyon,
Ca zidul din Ierihon!

Diavolul mi te-a trimis,
Sa ma enervezi ti-a zis,
Dar te fac eu de ocara:
M-am saturat, iesi afara!

-Doar sa va intreb ceva...
-Piei Satana undeva!
Smarandescule, hai ia-l,
Am nervi in ultimul hal!

Smarandescu m-a luat
In strada m-a aruncat,
Si uite-asa a ramas,
Interviul in impas...

www.onlinesport.ro

Bucureştenii ar putea rămâne fără semnal tv, internet şi telefonie fixă începând din această săptămână! Angajaţii primăriei vor tăia toate cablurile operatorilor care nu au primit autorizaţie de funcţionare din partea Primăriei.

Consumatorii ar putea fi primele victime ale conflictului deschis dintre Primăria Bucureştiului şi cei mai importanţi operatori din domeniul comunicaţiilor prin cablu. Primăria, care susţine proiectul de îngropare a cablurilor supraterane, denumit pe scurt Netcity, este hotărât să aplice legea, adică să desfiinţeze infrastructura opertorilor care nu au autorizaţie de funcţionare.

"Am trimis toţi inspectorii pe teren şi cred că în maxim două-trei zile vom tăia toate cablurile aeriene din Bucureşti şi vom începe, bine-înţeles cu RDS, cu UPC. Am dat la bătut somaţiile fiindcă sunt inspectorii pe teren. În funcţie de ce se constată legea spune să dăm somaţii către cei care au fost găsiţi fără autorizaţii. Dacă în 24 de ore nu prezintă autorizaţia li se dă amendă şi li se pune în vedere să îşi dezafecteze construcţia ilegal făcută. Dacă nici atunci nu îşi dezafectează construcţia, Primăria le poate dezafecta prin forţe proprii şi costurile le vor suporta, prin instanţă, firmele", a declarat Radu Alexandru, responsabil pentru proiectul Netcity în cadrul Primăriri Bucureşti.

Pe de altă parte reprezentanţii operatorilor de cablu spun că nu au nevoie de autorizaţie de funcţionare din partea Primăriei şi, mai mult, au solicitat îngroparea infrastructurii pe banii proprii.

Ei susţin că vor da în judecată Primăria pentru fiecare cablu tăiat de angajaţii primăriei.

"Reţelele de telecomunicaţii electronice, prin fir, pe raza oricărei localităţi din România sunt reglementate de Ministerul Comunicaţiilor şi de Agenţia Naţională de Reglementare în Telecomunicaţii. Deci nu vine fiacare, îşi pune cablu şi furnizează servicii. Sunt câteva obligaţii legale. Una este Notificarea Agenţiei Naţionale de Reglementare în Telecomunicaţii, ca să poţi să efectuezi servicii pe această piaţă. Ca urmare a acestei notificări nu numai că primeşti avizele, dar după aceea eşti dator să plăteşi o parte, un procent, care anul trecut a fost de 3,5% din cifra de afaceri", a ţinut să sublinieze Radu Petric, preşedintele Asiciaţiei de Comunicaţii prin Cablu.

Proiectul "Reţeaua metropolitană de fibră optică a municipiului Bucureşti - Netcity" prevede coborârea în subteran a cablurilor aeriene aparţinând operatorilor de telecomunicaţii. Contractul de concesiune, încheiat de municipalitate cu UTI System, în august 2007, se întinde pe o durată de 49 de ani. În acest timp, compania va investi peste 200 milioane de euro pentru realizarea infrastructurii de fibră optică, aceasta urmând să fie închiriată, ulterior, firmelor interesate să ofere servicii consumatorilor prin intermediul reţelei subterane.

[sursa]

Făniţă: Ca deobicei, totul va începe în Ferentari. Abia aştept să văd cum vine Gigi cu două camioane şi se suie pe capotă:

-Dragi bucureşteni... dragi români, v-am adus cabluri!

Şi ţiganii, care se strânseră în zonă, aplaudă:

-Gigi dă-ne şi nouă 100 de euro să-i bem în sănătatea ta! :)

_________________________________________________________________________________________________

Acum sincer, dacă aş fi bucureştean m-aş întreba la modul foarte serios: de asta nu mai pot eu, că au inavadat cablurile stâlpii de beton? Asemenea măsuri ar trebui în Cluj-Napoca, în jurul catedralei Sfântu' Mihail şi în zona centrului vechi, ca nu poţi face o poză fără să nu încadrezi cumva(deobicei în cel mai nefericit mod) o tonă de cabluri. În Bucureşti ce să fotografiezi? Casa poporului? Cel mai urât fost brad? Palatul Miticeşti? Parcul Bordei?

Hier eine Aufarbeitung des aktuellen Nachrichtenstands mit einigen Wochen Abstand.

Die Ausgangslage

ZSKA Sofia kann finanziell die Forderungen der UEFA nicht erfüllen. Borislaw Popow, der Geschäftsführende Direktor des Bulgarischen Fußballverbandes BFS, sagte, der Klub erhielte keine Lizenz der UEFA, könne deswegen auch nicht in der bulgarischen ersten Liga spielen. Das würde - trotz sportlicher Qualifikation - bedeuten, dass ZSKA nicht in der Champions-League-Qualifikation antreten dürfte und in die bulgarischen Amateurligen zwangsabsteigt. In der vergangenen Saison war ZSKA ohne Niederlage zum 31. Mal Meister geworden.
Der umstrittene ZSKA-Präsident Alexander Tomow trat zurück, sein Amt übernahm der bisherige Geschäftsführer Emil Kostadinow, der in den 90er Jahren bei Bayern München als Stürmer sein Geld verdiente.

Beim FC Porto ist der Fall anders gelagert. Den Portugiesen wird die Beteiligung an einem Schiedsrichter-Skandal in der Saison 2003/2004 vorgeworfen, wo Spielausgänge von 26 Referees verschoben wurden. Im Rahmen des Skandals wurden Porto in der abgelaufenen Saison vom portugiesischen Fußballverband sechs Punkte abgezogen und mit einer Geldstrafe in Höhe von 150.000 € bestraft. Außerdem wurde Vereinspräsident Jorge da Costa für zwei Jahre gesperrt. In der vergangenen Saison war Porto mit 18 Punkten Vorsprung vor dem Zweitplatzierten Sporting Lissabon portugiesischer Meister geworden. Bei dem Ausschluss aus der Champions League würde der Drittplatzierte Vitória Guimarães SC nachrücken.
Der FC Porto kündigte umgehend Berufung an.

Wenige Tage später wurde auch der Ausschluss von Steaua Bukarest bekannt gegeben. Den Rumänen wird vorgeworfen, den Spielausgang eines entscheidenden Meisterschaftsspiels durch «positives Doping» beeinflusst haben zu wollen.
Am letzten Spieltag der vergangenen Saison musste Universitatea Cluj gegen CFR Cluj mindestens Unentschieden spielen, damit Steaua noch eine Chance auf den Meistertitel gehabt hätte. Am Spieltag wurde eine Gruppe Männer mit Geldkoffern festgenommen, die Berichten zufolge im Auftrag von Steaua-Präsident Gigi Becali handelten. In den Koffern wurden umgerechnet 1,7 Millionen Euro beschlagnahmt, die wohl als Anreiz für Universitatea gelten sollten, das Spiel zu gewinnen. CFR Cluj gewann das Lokalderby 1:0 und sicherte sich damit den Meistertitel.
Der rumänische Fußballverband FRF sperrte Klub-Präsident Becali für zwei Jahre und belegte ihn mit einem Stadionverbot, Steaua-Spieler Petre Marin wurde für sechs Monate gesperrt, dem Verein nachträglich sieben Punkte abgezogen. Damit hätte Steaua den zweiten Tabellenplatz gehalten und die Teilnahme an der Qualfikation für die Champions League erreicht. Am 6. Juni schritt die UEFA-Disziplinarkomission ein und schloss Steaua Bukarest von internationalen Wettbewerben aus.

Wie ging es weiter?

Beim FC Porto gab es am schnellsten Neuigkeiten: Schon wenige Tage nach dem Ausschluss nahm der Berufungssenat der UEFA die Entscheidung zurück. Adelino Caldeira, Vorstandsmitglied des FC Porto, erklärte gegenüber der Presse: «Das Ergebnis am Freitag war, dass die Entscheidung vom 4. Juni annulliert worden ist und der Fall noch einmal neu untersucht wird.» Später gab dann UEFA-Mediendirektor William Gaillard bekannt: «Es wird ihnen erlaubt, in der nächsten Saison teilzunehmen.»
Also: Freispruch für den FC Porto.
[Update: Jorge da Costa muss nicht ins Gefängnis, das Gericht ließ die Anklage fallen. Dem Klubpräsidenten war vorgeworfen worden, am 18. April 2004 vor dem Spiel zwischen dem FC Porto und Beira Mar den Schiedsrichter bestochen zu haben.]

ZSKA Sofia darf in der nächsten Saison weiterhin in der ersten bulgarischen Liga spielen, bleibt aber von den Wettbewerben der UEFA ausgeschlossen. Voraussetzung für die Abwendung des Zwangsabstiegs bleibt, dass ZSKA bis zum 4. August alle ausstehenden Zahlungen begleicht und dem nationalen Fußballverband regelmäßige Finanzprüfungen erlaubt.

Zu Steaua Bukarest konnten keine weiteren Entwicklungen recherchiert werden. Es sieht aus, als ob der Status quo der von vor drei Wochen wäre: Bestrafung durch nationalen Fußballverband bleibt, Champions-League-Qualifikations-Ausschluss auch.
[Update: Der Kontroll- und Disziplinarausschuss der UEFA entschied am 30. Juni, dass Steaua nun doch an der CL-Qualifikation teilnehmen darf. Die Strafe wurde anulliert, da der Rumänische Fußballverband sein Verfahren gegen Steaua Bukarest noch nicht abgeschlossen habe. Allerdings hatte dieser Steaua bereits mit einem Punktabzug von sieben Zählern bestraft.]

25 iunie - mare zi mare. Sarbatoarea e in floare :D

1. Jiji`s birthday. Cati ani face, chiar nu stiu. Si nici nu ma intereseaza. Da ii arunc asa un LA MULTI ANI. Din politete :P
2. Ziua lui Dorinel Munteanu. A facut ceva si el pe la Steaua. So, La Multi Ani si lui :)
3. Ultima si cea mai importanta: ziua viitorului Collina :>

Deci, Runcan Marcel Alexandru este scumpul meu coleg & friend since 1997. :)) Astazi face 18 ani si pe aceasta cale ii urez La Multi Ani.

Din pacate azi nu da de baut, a dat vineri :-<

Prin urmare, LA MULTI ANI celor 3! De la inima la inima :))

PS. Si 25 mai e o zi mare: imi intra minutele la abonament. Huh, de doua saptamani le tot astept 8-|

Dupa ceva timp, plozii, care se aflau langa mine, fredoau o manea..."Te-am uitat, Te-am iubit..." la care tatal "iubitor si grijuliu" adauga..."Te-am slobozit...."........... Sincer credeam ca visez sau ca nu mai aud bine....isna copii repeteu fraza "Te-am slobozit" si radeau.... La scurt timp in gara apare  fata cu un tricou p care scria PUMA...Copii "inteligenti" din fire..... "Tati, tati, daca schimbi o litara scrie PULA p fata aia"....la care tatal..."DA! Ca e buna de pula....".....bine inteles  hihihi si hahahaha....

La un moment dat in gara apare un domn la costum care scuipa seminte... Tatal se revolta..."Uite-l si pa asta...taran...Gigi Becali gen...a fost oier si acuma mare domn ...dar tot taran ramane..." Se pare ca tatal nu are oglinzi acasa si nu se vede ca el si cu copii si cu prietenii lui sunt defapt taranii...... ( toate personajele erau de nationalitate romana get beget)

Eu am propus primul schimbarea imnului. Ce este asta «Deşteaptă-te, române din somnul cel de moarte»?“. Trebuie să spunem altceva: ,,Ne-am trezit, suntem treji. Mai bine «Hai să dăm mână cu mână, cei cu inima română». Păi, când ascultam «Marseilleza» îmi venea să plâng, fără să înţeleg limba, fără să ştiu cuvintele, te trec fiorii.

Imnul ăsta al nostru nu te îndeamnă la luptă, parcă e de înmormântare. Pe orice om îl impresionează imnul lui, dar al nostru nu trezeşte spiritul de războinic. Era bun înainte de Revoluţie, după poate, acum 100 de ani când eram asupriţi. Dar dacă e cazul să schimbăm Constituţia, schimbăm tot ca să fie bine

Am avut şi noi o dată un imn frumos la fotbal şi acum vrem să-l schimbăm. Atunci de ce ai mai plâns d-le Chivu? Propun un referendum pe bloguri, pentru că oricum la asta se va ajunge. Dacă se va ajunge!

Acum câțiva ani urmăream pe un peron la miezul nopții 2 băieți ce plecau spre singurul loc unde își puteau îndeplini visul… Unul dintre ei a hotărât sa-și piardă timpul cu un blog. A început bine, adica postări scrise bine, cu siguranță mai bune ca ale mele… Ultimul post, însă m-a dezamăgit… Vroiam să dau răspunsuri pe măsură, să mă iau de caracterul lui Moldovan, de acel 2-0 nedrept, de univers, de limbile străine ș.a.m.d.! N-am s-o fac din respect… Acum doar mă bucur că a început sezonul în FM Live.

Astăzi începe și EURO, o competiție la care acum ceva timp nu știam cu cine să țin… Culmea e că începe într-o zi de o importanță imensă pentru mine. O zi ce poate rivaliza cu 7 mai. Oare ciobanul știe ce e azi? Și de asta nu credeam că voi susține Romania… Datorită unor oameni ca el, a unora ce ne fac de râs prin Europa. Oameni pe care îi urăsc, și pe care din păcate îi văd mereu când ies pe stradă… Aș fi vrut să-i fac de c***t pe aici, dar se ocupa de asta mult prea bine cocalari.com. Oricum sunt niște proști care nu folosesc internet-ul decât pentru mess și hi5, deci nici o șansă să citească ce aberez eu pe aici.

Dacă strigi pe cineva “prostule” asta nu te face pe tine să pari mai isteț. Tot ce poți face în viață e să rezolvi problema din fața ta.

Așa că încerc să “rezolv” sesiunea și patriotismul! La urma urmei nu sunt singurul așa… Mai sunt destui ca mine, și cu speranța ca nu am pierdut ultimul tren în acel miez de noapte, luni voi fi român adevărat, chiar dacă doare cel mai tare…

P.S. : Aș fi vrut să scriu mai mult, însă a început EURO de 40 de minute...

Totusi, eu vad o pedeapsa buna care sa il potoleasca pentru un timp - suspendarea Stelei din UEFA Champions League. Dupa parerea mea, aceasta este cea mai dreapta pedeapsa pentru multe din greselile lui fotbalistice. Dar cu siguranta nimeni nu va pati nimic. Gigi Becali are scoala. A reusit sa fure puncte cu o bricheta; nu s-a gasit inca cel care sa-i inunde corabiile cu bani.

Intrucat pe site se anunta ca domeniul este de vanzare, ziarul CANCAN a trimis o cerere de oferta. De pe adresa de email no.5ive@yahoo.com ne-a venit raspunsul ca, pentru 100.000 de euro, domeniul becali.com poate fi cumparat de oricine.

sursa: Cancan

Biserica Ortodoxă Română a intrat nepregătită în jocul lumii, după 1989, fapt ce a generat un „afect antiortodox". Concluzia îi aparţine profesorului de telogie Radu Preda, alături de care, „La masa Adevărului", am ridicat întrebări şi am oferit răspunsuri pentru frământările Bisericii. Acea Biserică din care facem parte cu toţii, nu doar ierarhii şi preoţii. În rândurile care urmează vă propunem un dialog sincer despre nivelul spiritual al societăţii în care trăim şi despre activitatea acelora în sarcina cărora cade asigurarea igienei morale.

CARTE DE VIZITĂ

• s-a născut în 1972, la Galaţi
• a urmat studii doctorale la Heidelberg, Paris şi Roma
• doctor în teologie la Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj
• director fondator al Institutului Român de Studii Interortodoxe, Interconfesionale şi Interreligioase
• apropiat al lui Petre Ţuţea, autor al cărţii „Jurnal cu Petre Ţuţea" (1992)
• promotor al teologiei sociale ortodoxe

„Într-o Biserică unde laicatul este privit cu neîncredere de ierarhie, a încuraja şi gratifica figuri laice precum Becali este o ofensă la adresa oricărui om de bun-simţ, care vrea să se simtă în Biserică acasă."

„Becali a reuşit performanţa mitocăniei pseudomisionare. Becali este un paradoxal apostol mitocan."

- Adevărul: Este pregătită Biserica să schimbe percepţia mass-media asupra a ceea ce se întâmplă în interiorul ei?

- Radu Preda: Nu prea cred. Dar nu pentru că nu ar fi capabilă teoretic, ci pentru că e un paradox al Bisericii legat de media. Ea este şi subiect, şi obiect mediatic în acelaşi timp. Este şi actor, şi victimă. Este şi dispusă să accepte rolul misionar al mass-media şi în acelaşi timp să o diabolizeze. În plus, de multe ori în reacţiile reprezentanţilor Bisericii nu se face distincţia între jurnalişti şi presă. În loc să acuze jurnalistul cutare că e rău-voitor, este incriminată presa. Şi mai este ceva: Biserica noastră nu are până acum comunicatori profesionişti, oameni capabili să transporte mesajul acesteia şi să îl traducă inteligent din punct de vedere mediatic.

- Cum vedeţi „fenomenul Gigi Becali"?

- Problema cu Gigi Becali este următoarea: în momentul când el primeşte distincţii din partea unor ierarhi, cum s-a întâmplat la Sibiu, e ca şi cum Hitler ar fi primit un premiu al unei organizaţii evreieşti.

- Nu este prea dură comparaţia?

- Deloc! Ea doreşte să sublinieze contradicţia flagrantă dintre comportamentul bezmetic, la limită profanator, al unui autointitulat „apostol al neamului" şi învăţătura creştină pe care acesta o invocă fără să o cunoască.

- Nu credeţi că în spatele lui este Biserica?

- Nu este adevărat. Biserica nu este în spatele nimănui. Pentru că Biserica are la rândul ei oameni cu vocaţii becaliene, care vor să ajungă la bani, la putere, din treaptă în treaptă. Este limpede că s-a semnalat greşit că Becali ar fi un model de laic. Într-o Biserică unde laicatul este privit cu neîncredere de ierarhie, a încuraja şi gratifica figuri laice precum Becali este o ofensă la adresa oricărui om de bun-simţ, care vrea să se simtă în Biserică acasă. Este ca şi cum părinţii, în mod sistematic, ar invita tot felul de mitocani la masă, jignindu-şi propriii copii. Becali a reuşit performanţa mitocăniei pseudomisionare. Becali este un paradoxal apostol mitocan. Refuz, totuşi, să cred că noi suntem un popor care îşi exprimă identitatea spirituală prin vocea unor astfel de mitocani penali.

- Spuneţi-ne ce ar trebui să se înţeleagă prin termenul „Biserică"?

- Întrebarea mi se pare foarte bine venită. Vorbind despre Biserică, de multe ori confundăm planurile. Ne gândim doar la preoţi şi episcopi, reducând astfel Biserica la structura ierarhică. Este ca şi cum, atunci când vorbim despre partide, am vorbi doar despre liderii lor. Sau, dimpotrivă, când ne convine, vorbim despre Biserică într-un sens mai larg.

De pildă, în perioadele electorale se vorbeşte despre forţa Bisericii. Nici corpul eclesial nu ştie să echilibreze lucrurile. Dovadă că ierarhii vorbesc în numele credincioşilor, fără a-i consulta, fără a cultiva un duh al dialogului, măcar la nivel local, cu laicii implicaţi în viaţa nemijlocită a Bisericii. Iată şi nou statut al BOR: practic, laicatul nu mai participă la alegerea de episcopi. S-a invocat că până acum a fost o greşeală să se asocieze acest gest important cu politicieni. Numai că aici ierarhii au confundat planurile, în sensul că nu noi suntem de vină, laicii normali, că ei au preferinţe aiuritoare.

Adică pentru faptul că nişte laici nepotriviţi au ocupat locurile din Adunarea Naţională Bisericească nu înseamnă că principiul dialogului între clerici şi laici e de vină. E ca şi cum am desfiinţa parlamentul şi parlamentarismul ca instituţie democratică din cauza „celor 322". Este ca şi cum am interzice presa pentru că există ziare indecente. Confundăm cauza cu efectul şi tragem concluzii radicale. Asta s-a întâmplat cu prezenţa laicilor în forurile decizionale ale bisericii. Practic, Sinodul se autoreproduce şi se multiplică, după criterii numai de el ştiute.

- Contravine şi legiuirilor bisericeşti şi Scripturii...

- Unde laicii sunt asociaţi prin definiţie. În perioada apostolică şi cea bizantină era limpede şi manifest rolul laicilor. Ei nu joacă un rol de „sindicat" al credincioşilor, în raport cu angajatorii metafizicii, conducătorii ierarhiei, ci este vorba de o definiţie plenară a bisericii. Nu întâmplător s-a spus că elementul fundamental care defineşte Biserica este comuniunea. Or, comuniunea nu înseamnă unitatea celor de acelaşi fel, că atunci e oligarhie, e dictatura celor puţini şi deştepţi asupra celor mulţi şi fraieri. Adică este un principiu profund nedemocratic. Comuniunea înseamnă că Hristos stă la masă cu prostituatele, cu fariseii, cu vameşii, cu perdanţii, cu leproşii, cum stă şi cu oameni onorabli, cărturari, învăţători ai Vechiului Testament.

„Comuniunea nu înseamnă unitatea celor de acelaşi fel, că atunci e oligarhie, e dictatura celor puţini şi deştepţi asupra celor mulţi şi fraieri."

„Comuniunea înseamnă că Hristos stă la masă cu prostituatele, cu fariseii, cu vameşii, cu perdanţii, cu leproşii, cum stă şi cu oameni onorabli, cărturari, învăţători ai Vechiului Testament."

- De fapt pentru oamenii cu „probleme" a şi venit Hristos...

- Destinatarii Lui nu sunt cei din mica elită care, de fapt, L-au şi refuzat, ci marea masă. Foarte mulţi dintre ei, întâmplător, au şi probleme. Nu că religia ar fi un fel de hidrant al problemelor umanităţii... Aici este marea problemă: avem o insuficienţă de comuniune care se transmite începând de la nivel politic, unde liderii nu mai comunică cu baza. Nu mai spun de lumea culturală atomizată de elite care se formează prin separarea de restul, ceea ce explică şi lipsa spaţiilor intermediare de catehizare culturală.

- Nu credeţi că avem prea multe biserici şi prea puţină cultură?

- Am mai spus-o şi Patriarhului Teoctist: noi suntem deocamdată în faza unei ortodoxii „beton". Problema este că trebuie să avem şi ortodoxie-spirit, ortodoxie-cultură. De ce? Pentru că marea noastră miză nu este să creăm metri pătraţi de rugăciune nemijlocită. Pentru că Biserica nu este un hipermarket care, în funcţie de spaţiul pe care îl are la dispoziţie, are şanse să vândă mai mult. Noi nu îi lărgim spaţiul comerţului cu transcendenţa. Ar trebui în mod normal ca bisericile să fie tocmai acele oaze, inclusiv fizice, circumscrise unui spaţiu, care să fie cu vârful în jos şi cu baza în sus. Practic să faciliteze dintr-un spaţiu cât mai mic un acces cât mai larg spre înalt. Dar ca să faci acest lucru ai nevoie de oameni, care la bază fiind să ştie să comunice permanent şi să invite pe ceilalţi împreună cu ei să acceadă la sferele superioare.

- Ortodoxia poate fi un element identitar pentru români, în forma sa de acum?

- Este! Chiar dacă cunoaşte crize, pseudometamorfoze, chiar dacă se lasă viciată din interior de o teologie mai puţin vie, sau din exterior de percepţii deformate, ea are o funcţie fondatoare de netăgăduit.

„Biserica nu este un hipermarket care, în funcţie de spaţiul pe care îl are la dispoziţie, are şanse să vândă mai mult. Noi nu le lărgim spaţiul comerţului cu transcendenţa."

- Unde identificaţi sursa neajunsurilor la nivelul comunicării dintre Biserică şi societate, înainte sau după '89?

- Este un deficient major al ortodoxiei istorice care, de la căderea Constantinopolului încoace, nu a mai fost aproape niciodată în situaţia de a se autodetermina: fie că a căzut sub autoritatea Înaltei Porţi, fie sub cea a ţarilor ruşi care au redus Biserica la o instituţie şi au desfiinţat Sinodul, fie sub teroarea comunistă. Nu putem identifica în istoria niciunei ortodoxii locale măcar un secol de autodeterminare unde să se formeze un spirit civic, să primeze cultura argumentului, meritul, iniţiativa.

Nu avem exerciţiu social. De aceea, noi prelungim prin reflexele noastre perioada nefastă de jumătate de mileniu care ne este în spate. Pe de altă parte, tristeţea mea ca teolog care mă ocup de dimensiunea socială este să constat că impulsurile de democratizare, de transparenţă, de reluare a culturii dialogului nu vin dinspre Biserică, care ar fi o instituţie făcută pentru a da aceste impulsuri, tocmai pentru vocaţia ei comunitară, transparentă.

- Se vehiculează că s-ar fi încercat distrugerea Bisericii din interior în perioada comunistă, prin infiltrarea în şcolile de teologie a unor oameni de calitate îndoielnică...

- Da şi nu. Distrugerea Bisericii nu o văd din punctul acesta al infiltrării. Eu spun tot timpul, cu riscul de a fi neînţeles într-o primă fază, că Biserica Ortodoxă Română e Biserică Naţională, cu adevărat. De ce? Pentru că nu există nicio instituţie care să reflecte cu atâta fidelitate şi tenacitate calităţile şi defectele naţiunii. Biserica Ortodoxă Română este profund naţională! Am face exerciţii inutile de autoflagelare, de maximalism etic, de fandoseală, de elitism moral să pretindem de la o biserică naţională să fie cu totul altminteri decât naţiunea.

- Mulţi încearcă să pună pe seama Bisericii ceea ce se întâmplă rău în societate la ora actuală - faptul că nu am reuşit să ne asumăm trecutul, că Biserica nu se implică în plan social etc. Ar putea Biserica să facă mai mult în aceste direcţii?

- Problema e reală. În primul rând este limpede că, dacă ai o biserică majoritară, cum este cazul nostru, nu poţi evita întrebările critice. După cum vedeţi, nimeni nu-şi pune problema ce fac cultele minoritare. Contribuie la binele comun sau nu?

Problema contribuţiei lor la binele comun este una aproape inexistentă. A fi majoritar înseamnă să-ţi asumi şi majoritatea orizontului de aşteptare. Deci presiunea este mult mai mare. Dacă vreţi o comparaţie, e ca şi cum ai fi partid la guvernare. În mod similar, am putea spune că asupra Bisericii Ortodoxe Române, în mod constant, timp de aproape 20 de ani de când a căzut comunismul, se exercită o presiune. Această presiune are darul de a ne menţine treji pentru că ne provoacă permanent. Dar, în acelaşi timp, presiunea provoacă şi reflexe de apărare care, la un moment dat, înmulţindu-se şi repetându-se, creează stereotipii, un tip de arsenal prin care noi ocolim răspunsurile la întrebări mai mult sau mai puţin legitime.

- Totuşi, anumite lucruri parcă nu se văd...

- Este important să ai case de primire a femeilor abuzate, a tinerelor mame părăsite de taţi, a copiilor abandonaţi după naştere în spital. Şi să ştiţi că este o realitate. Nu există episcopie la nivelul Patriarhiei Române care să nu aibă minimum un proiect social. Arhiepiscopia de Alba Iulia, ca să dau un exemplu, are nu mai puţin de 55 de proiecte în derulare, adică nu idei şi dorinţe, ci lucruri concrete, de la cămin de bătrâni, brutărie, cămin pentru copii, şcoală pentru copii cu dizabilităţi şi până la proiecte ecologice. Iată o eparhie, unitate administrativă canonică a Bisericii, implicată...

La Cluj la fel. La Iaşi, moştenirea Mitropolitului Daniel este eminamente socială. Nu mai spun de Galaţi sau Craiova. Multe iniţiative sociale ale bisericii sunt de natură materială, în sensul că dacă ţi-e sete, Biserica îţi dă apă, dacă ţi-e foame, Biserica îţi dă pâine. Sigur, îţi dă şi un cuvânt bun. Dar e bine să dublăm aceste forme de ajutor şi cu dimensiunea consilierii. Foarte multă lume este însetată şi flămândă, dar, pe de altă parte, ar dori să ştie şi pe ce cale să o ia. Iar această orientare deocamdată nu este dezvoltată la noi. Altfel spus, ar trebui să dublăm asistenţa socială cu asistenţa spirituală, Biserica nefiind o instituţie doar filantropică, ci în primul rând un spaţiu al sensului ultim.

- Atunci care este motivul pentru care tinerii intelectuali proveniţi din alte medii decât cele teologice sunt respinşi de biserică când vor să se implice în proiecte de consiliere?

- Biserica e foarte implicată. Şi este nedreaptă această percepţie că nu s-ar implica suficient. Ba se implică şi se implică nu de ieri de azi, s-a implicat imediat după '90, când cadrul legal era de aşa manieră croit încât implicarea asta era sinucidere economică, era pierdere de vreme. Nu uitaţi câte ONG-uri au putut în anii '90 să structureze instituţii cu caracter social.

Aproape niciun ONG nu a făcut acest lucru, nu a putut. De pildă Spitalul Christiana al doctorului Pavel Chirilă - iniţiativa aceea a fost făcută praf de către Ministerul Sănătăţii. Cu toate paradoxurile şi îndărătniciile unei tranziţii absolut dureroase, Biserica şi-a asumat aceste lucruri şi a reuşit să facă ceva la nivel social. Pe de altă parte, însă, Biserica are două inconsecvenţe majore: vorbeşte de misiune şi neglijează sistematic actorii importanţi ai acestei implicări care sunt laicii. Nu poate exista o teologie misionară fără o teologie a laicatului. Este ca şi cum Statul Major al Armatei ar concepe un plan strategic de apărare, ignorând numărul şi calitatea trupelor.

- Teologia laicatului ar fi teologia luptătoare...

- Tocmai. Aşadar e o primă inconsecvenţă. O a doua inconsecvenţă, care este după părerea mea şi mai gravă, priveşte resursele umane al Bisericii. Diriguitorii noştri eclesiastici nu pun accentul pe oameni pregătiţi şi plătiţi în consecinţă, ci improvizează la nesfârşit. Cer maximum de productivitate cu un minimum de mijloace. Or, precaritatea la nivel de competenţă şi la nivel material nu poate fi reţeta unei implicări sociale solide pe termen lung. Mai mult chiar: continuând cu improvizaţiile, Biserica riscă să fie, ca şi până acum, implicată social, dar să nu devină o voce socială.

Aţi auzit până acum poziţia Bisericii, exprimată prin ierarhi sau teologi, legată de capitalismul sălbatic de la noi, de riscurile polarizării economice a societăţii, de cruzimile sistemului de asistenţa medicală etc.? Din când în când, mai ales de la Cluj, se face auzită vocea conştiinţei sociale a Bisericii. În rest, tăcere vinovată. Pe acest fundal, nu este de mirare că prezenţa clericilor în politică, chiar dacă la nivel local, reprezintă un jalnic exemplu despre cum NU ar trebui să ne implicăm social.

„Politica este suma cetăţenilor cu drept de vot"

- Îi este permis Bisericii să se implice politic?

- Ea este o prezenţă politică, din punct de vedere faptic.

- Dar de ce se neagă lucrul acesta?

- Pentru că noi avem o definiţie viciată a politicului. Noi înţelegem politica drept suma domnilor Boc, Geoană, Becali, Vanghelie şi mai ştiu eu cine. În fapt, politica este suma tuturor cetăţenilor cu drept de vot. Leadership-ul politic nu este altceva decât o formă de verbalizare a acestei activităţi politice a fiecăruia dintre noi. Ne recunoaştem în programul unui partid pentru că avem la rândul nostru o viziune politică. Acesta este sensul mandatului politic pe care îl încredinţăm la alegeri. În ceea ce o priveşte, Biserica nu are cum să fie apolitică pentru că este în istorie.

Dacă noi definim politica drept răspunsul pe care umanitatea îl dă necesităţilor fiecărei clipe istorice, atunci a proiecta Biserica dincolo de politică e ca şi cum ai proiecta-o dincolo de creaţie. Este limpede că Biserica este o prezenţă politică, ceea ce nu înseamnă însă că este reductibilă la politică sau că politica ei este aceeaşi cu politica partidelor. Aşa cum politica sindicatelor nu va fi niciodată identică cu politica patronatelor. Pe de o parte e vorba să redefinim politica şi să o repunem în sălaşul ei comunitar, iar pe de altă parte să acceptăm ideea că politica înseamnă pluralitate. Politica partidelor nu este singura şi unica formă de politică. Astfel, în acest context reechilibrat, putem vorbi foarte senin de o politică a Bisericii, aşa cum vorbim despre politica ONG-urilor sau a societăţii civile.

„A proiecta Biserica dincolo de politică e ca şi cum ai proiecta-o dincolo de creaţie."

- Există şi o politică a protestanţilor şi una a catolicilor, de altfel.

- Evident. Acest lucru nu înseamnă că noi, ortodocşii, trebuie să mimăm pe cineva, să copiem orbeşte formule şi strategii valabile în societăţi cu istorii diferite de a noastră. Este însă evident că, la două decenii de la căderea comunismului, avem nevoie de o viziune asupra politicii Bisericii. Altfel spus, avem nevoie de o teologie socială ortodoxă, adică de o viziune organică, integratoare, capabilă să pună în dialog datele credinţei şi ale Tradiţiei, cu dilemele şi provocările lumii de azi.

„Există un afect antiortodox"

- Se poate vorbi despre o acţiune antieclesială în România?

- Da, evident! E atât de evident încât nu mai trebuie să ne ascundem. Este limpede că există un afect antiortodox. Fie că vorbim de mediile culturale, fie că vorbim de mediile politice elevate, fie că vorbim de mediul economic - există un afect antiortodox.

- De ce?

- Pentru că Biserica este percepută, într-o definiţie barbară a politicului şi a interesului imediat, ca un concurent. Tocmai de aceea - neavând o viziune organică, tot improvizând, mai inspirat sau mai puţin inspirat, când implicându-se, când neimplicându-se în politică, când susţinând, când nesusţinând, când vorbind, când trebuia să tacă, când tăcând, când trebuia să vorbească. Sfatul liturgic, primatul spiritului, ar fi fost ceva, dar noi am intrat în jocul lumii, ceea ce nu-i rău, numai că am intrat în jocul lumii nepregătiţi şi fără să spunem care e de fapt propria noastră viziune. Intrând ca un actor activ în logica jocului lumii, ceilalţi actori percep Biserica nu ca pe un factor coagulant, ci ca pe un alt actor care deranjează, pe piaţa imobiliară, pe piaţa mediatică, pe piaţa serviciilor sociale, deci ca pe un concurent.

- E o forţă Biserica, în momentul de faţă, prin oamenii pe care-i strânge în jurul ei?

- E unica forţă din România, în sens pozitiv. O forţă e şi presa, o forţă e şi sistemul bancar, o forţă e şi masoneria, o forţă sunt şi foştii securişti, o forţă e şi clasa politică, elita care o mai fi, o forţă sunt şi fotbaliştii. Sunt multe forţe, dar toate aceste forţe îşi definesc propria forţă prin eliminarea celorlalţi. Biserica e unica forţă care îşi defineşte forţa, puterea, prin faptul că integrează, asta e forţa ei. Altminteri e unică pentru că ea nu poate să fie o forţă în termeni politici, nu poate fi în termeni financiari.

- Asta o transformă şi într-o ţintă.

- Fiind o forţă de altă natură, trezeşte o seamă de reacţii. Dar pe de altă parte, n-am depăşit nici efectele comunismului.

- Credeţi că foştii securişti mai au forţă asupra Bisericii?

- Evident! Dar eu nu pot decât să-mi dau cu presupusul. Şi-au arătat forţa mai ales la nivelul parohiilor din străinătate, dar faptul ăsta s-a schimbat între timp. Nu există doar parohia de la Milano sau de la Londra a nu ştiu cărui părinte care era real sau prezumat colaborator al serviciilor. Acum sunt multe alte parohii. Deci să zicem că românii s-au eliberat de Securitate, mai ales în diasporă.

- De Securitatea ca poliţie politică...

- Da, ca poliţie politică.

- E o dezbatere amplă... Se spune că au fost şi servicii ale Securităţii care s-au ocupat de altceva decât de poliţia politică.

- Atunci ar trebui să vorbim de securişti buni şi răi inclusiv în Biserică.

- E o temă de care încă ne e teamă să vorbim?

- Nu, dar nu avem datele necesare.

- Nu credeţi că avem prejudecăţi în această privinţă? Avem o memorie a fricii?

- Avem şi o complicitate. Ne e teamă să vorbim în general despre securişti şi despre trecutul recent. Totuşi, Biserica şi-a dat seama că nu mai poate ocoli tema şi a constituit o comisie pe care actualul partiarh ar trebui să o încurajezee şi să-i publice rezultatele cercetărilor. Dacă Biserica ar fi avut iniţiativa de a-şi face curăţenie în memoria recentă, dar nu în sensul unei autoflagelări, nu în sensul unei bătăi cu perne în dormitorul matrimonial, ar fi fost mai bine.

S-ar fi văzut că, pe lângă compromisurile inerente oricărui sistem de teroare, pe lângă ambiguităţile morale, am avut un număr copleşitor de rezistenţe. Pe mine, ca teolog, ce mă interesează din tot acest proces al comunismului? Nu atâta să-i identific pe cei care au trădat Evanghelia sau şi-au dovedit limitele umanităţii, că nu e o surpriză că au făcut aşa ceva, ci să văd cum în ciuda acestui regim Dumnezeu a făcut să avem o pleiadă întreagă de oameni care au rezistat, care s-au salvat în interior.

- De ce n-a ştiut Biserica să-i scoată în faţă pe aceşti oameni care s-au salvat în interior şi au salvat în interior?

- Pentru că o bună parte din ierarhia noastră, inclusiv răposatul Patriarh Teoctist, a avut o biografie jenantă. În momentul în care tu însuţi ai dat cu subsemnatul la Securitate, ai la CNSAS dosare întregi, e mai greu...

- Judecând la rece, ca nişte oameni care nu au suportat rigorile regimului, credeţi că altfel puteau supravieţui sistemului?

- E limpede că tinereţea noastră nu poate fi un criteriu de judecată morală şi nu o spun din comoditate, ci realmente pentru că nu ştiu, nu pot garanta cum m-aş fi comportat eu dacă aş fi fost pus într-o situaţie similară.

- N-ar trebui cumva să judecăm astfel lucrurile, mai înainte de a arunca piatra?

- Eu aşa le judec, alţii nu ştiu. Nu intransigenţa este o virtute care trebuie să domine analiza lucidă a perioadei comuniste. Pentru că dacă plecăm de la această intransigenţă ajungem foarte rapid la caricaturi morale şi împărţim lumea în buni şi în răi, în sfinţi şi în demoni. Deci ne refugiem într-un dualism foarte puţin constructiv, dacă nu chiar dăunător pentru că marea problemă este de a arăta că, pe lângă rezistenţele radicale şi trădările radicale, a existat un gri, o zonă intermediară.

S-au amestecat numai de Dumnezeu ştiuta chimie, elemente de adaptabilitate şi de rezistenţă, de conservare a memoriei culturale şi tradiţionale, alături de îngânarea ideologiei de partid şi a propagandei, a sensibilităţii pentru sacru pe lângă cultul personalităţii. Deci acest amalgam, pe care noi acum îl judecăm simplist şi vorbim aşa în batjocură, a fost până la urmă reţeta ca România să îşi supravieţuiască sieşi. Asta e marea minune, faptul că noi n-am ieşit din comunism mai abrutizaţi decât am fi putut ieşi. Faptul că mai avem nişte valori ale familiei, ale prieteniei, că mai suntem, în linii mari, un popor normal.

- A dăunat mai mult Bisericii perioada de după '89, în plan spiritual, decât cea a dictaturii?

- Evident, dar nu în sensul că atunci a fost mai bine. Pe mine mai mult mă frământă ce am făcut noi cu şansele libertăţii după 1989. Acuzaţia la adresa celor care au căzut pradă compromisului radical în comunism eu o înlocuiesc cu acuzaţia la adresa celor care au continuat logica din comunism în postcomunism. Dacă n-ar fi continuat-o aş mai fi avut circumstanţe atenuante, continuând-o, cultivând-o şi încurajând-o după 1989 se fac de două ori culpabili. O dată că nu şi-au rezistat propriei ispite şi slăbiciuni, ceea ce până la urmă îi disculpă, că oameni suntem, iar pe de altă parte continuând în acelaşi stil practic înseamnă că şi-au asumat în condiţii de libertate ceea ce ar fi fost explicabil doar în condiţii de teroare. Dacă noi continuăm, în condiţii de libertate, să gândim după paradigme explicabile şi justificabile doar în condiţii de teroare, înseamnă că n-am înţeles definiţia libertăţii sau, mai bine zis, am viciat-o.

- Credeţi că activitatea Patriarhului Teoctist poate fi umbrită doar de faptul că la un un anumit moment al vieţii a fost constrâns de împrejurări să dea cu subsemnatul la Securitate? Și ar trebui să-l judece cei care nu au cunoscut acele timpuri?

- Nu putem interzice nimănui să judece. Problema Patriarhului Teoctist şi a multor altor ierarhi, nu numai ortodocşi, este că ei înşişi au trăit o dramă. Astfel de figuri sunt figuri dramatice. Nu vreau să exagerez, dar e limpede că au avut în viaţa lor o răstignire permanentă între vocaţia genuină şi pretenţiile regimului comunist. Ei au fost răstigniţi între Evanghelie şi Manifestul Partidului Comunist şi din această poziţie absolut incomodă au încercat să obţină maximum pentru Biserică. Asta deşi formula „te faci frate cu dracul ca să treci puntea" îmi repugnă. Dacă nu poţi să treci puntea, treci prin altă parte, în amonte, în aval, ori înot.

- Alternativa ar fi fost închiderea bisericilor?

- Posibil şi asta. Dacă dramatismul situaţiei este dictat de faptul că alternativa era asta, atunci se explică multe... Asta ţine strict de personalitatea Partiarhului Teoctist. Eu cred că a fost un partiarh al continuităţii. Și acum, la doar câteva luni de la dispariţia sa, putem spune că prestaţia lui istorică nici măcar n-a fost prea proastă.

- Cu siguranţă n-a fost cea mai proastă prestaţie...

- Nu a fost cea mai proastă dintre toate prestaţiile figurilor publice. Consider, de pildă, că prestaţia istorică şi teologică a unui Miron Cristea este sub prestaţia Patriarhului Teoctist.

- Totuşi, a fost Partiarhul Marii Uniri...

- Nu, a fost Partiarhul care a beneficiat de o întâmplare istorică. La Miron Cristea a fost un noroc istoric, iar la Teoctist a fost un ghinion istoric. Unul a venit pe valul unui succes, Marea Unire, iar altul a venit pe valul unui dezastru care a fost comunismul.

„Religia este arta de a nu te limita la lumea văzută"

- Ce părere aveţi despre dezbaterile pe tema existenţei extratereştrilor? Vaticanul a reacţionat, Biserica Rusă a fost, bineînţeles, de partea cealaltă a baricadei, spunând că exclude existenţa lor. Noi ne codim...

- Problema e că s-ar putea ca extratereştri „să excludă", la un moment dat, existenţa Rusiei... Din punctul acesta de vedere, Vaticanul iarăşi, ca de atâtea ori în istorie, s-a poziţionat mai bine decât ortodocşii. (râde)

- Oamenii sunt interesaţi de astfel de teme, chiar dacă mulţi nu recunosc...

- Strict teologico-teoretic, se pune problema existenţei unei alterităţi radicale, adică a unei lumi paralele material. Religia nu are nimic cu paralelismul lumilor spirituale. Religia, prin definiţie, este arta de a nu te limita la lumea văzută. Deci, din punct de vedere metodologic, religia are o apetenţă ontologică pentru extralumesc, aşa şi pentru extratereştrii.

- S-a argumentat că omul este singura fiinţă înzestrată cu conştiinţă, care a fost creată de Dumnezeu.

- Omul nu este unica creaţie, este încununarea creaţiei. S-ar putea ca extratereştrii, în această logică, să fi fost creaţi cândva, când s-au creat pădurea, apele, animalele. Nu ştim.

- Dacă se va demonstra că sunt superiori ca inteligenţă oamenilor, mai putem spune că sunt încununarea creaţiei?

- Da, pentru că nu aşa se defineşte omul. Dacă ar fi aşa, vă daţi seama că Adam şi Eva ar trebui să fie primii laureaţi ai premiului Nobel... Ierarhia umanităţii, din fericire, nu se bazează doar pe criteriul inteligenţei. Într-o perspectivă sănătoasă, ortodoxă, că există sau nu există extratereştrii este o temă, dar n-are nici o relevanţă în planul credinţei.

„Ortodoxia este ecumenism"

- Ecumenismul este benefic ortodoxiei sau e nociv?

- Nu cred că ecumenismul îl definim în funcţie de ortodoxie sau ortodoxia în funcţie de ecumenism.

- Are vreo legătură ecumenismul cu ortodoxia?

- Evident, pentru că ortodoxia este ecumenism.

- Sigur, dar într-o perspectivă foarte largă.

- Nu foarte largă, foarte concretă.

- Părintele Ilie Cleopa spunea că ecumenismul este bun dacă ceilalţi vor trece la ortodoxie.

- Da, sau să rămână în ortodoxie, în varianta lor.

- Ortodox înseamnă dreapt-credincios...

- Ortodoxia, neavând de la bun început o viziune misionară şi nevrând să facă misiune istorică, a ajuns relativ rapid, în primele secole, să se fixeze naţional, teritorial. Să nu uităm că dacă noi tot pomenin cu nostalgie de perioada primului mileniu creştin, pomenim şi din prisma faptului că atunci era posibilă o diversitate care nu punea sub semnul întrebării unitatea. Sau, altfel spus, unitatea nu era construită cu preţul anihilării diversităţii. Exista posibilitatea diversităţii estetice, a diversităţii datelor sărbătorilor, a Paştelui. Nu a fost de la bun început o armonie. Nici măcar data Crăciunului nu a fost de la bun început unitară în tot creştinismul. Lucrurile au început să se radicalizeze odată cu separările politice, ligvistice, de mentalitate în spaţiul grecesc, latin.

- Totuşi, apariţia liturghiilor, a tipicului, a avut legătură directă cu influenţa divinului asupra umanului, nu au apărut din senin, nu au fost conjuncturale.

- Faptul că liturghia în Orient a căpătat nişte accente care diferă de cea din Occident, într-o primă instanţă n-a fost pricină de separaţie. Deci există o diversitate legitimă pe care noi o avem dată deja în canonul scripturistic, avem patru Evanghelii nu una care să le fi sintetizat pe toate patru. Diversitatea în sine este pusă în codul genetic al creştinismului, al Bisericii. Din acest punct de vedere, într-o primă fază, ecumenicitatea, universalitatea Bisericii se definea tocmai prin elementul diversităţii. Diversitate era rezolvată de un exerciţiu sinodal permanent, la nivel local, regional, ecumenic.

Rupturile mari s-au produs în momentul în care dialogul acesta a dispărut şi în care s-au absolutizat poziţiile. Sigur, s-a adăugat şi argumentul dogmatic. E limpede că nu poţi fi de acord cu cineva care modifică unilateral mărturia de credinţă comună, cum a fost cu introducerea lui „filioque" pe filieră spaniolă, în varianta latină a Crezului. Sau aşa cum nu poţi să fii de acord cu o pretenţie de primat jurisdicţional, nemijlocit şi imediat al episcopului Romei.

- Ce urmăreşte, de fapt, ecumenismul modern, în viziunea dvs.?

- Încearcă să reia măcar dialogul care exista în primul mileniu creştin. Problema este că în al doilea mileniu, şi cu atât mai mult în al treilea, noi nu mai avem o diversitate care are la bază o unitate, ci avem o diversitate care e în căutarea unei unităţi. Practic, noi am plecat de la un dat al unităţii şi acum avem unitatea ca scop, ceea ce mi se pare o inversare periculoasă de paradigme. Deci noi nu mai plecăm de la ortodoxie, ci vrem să ajungem la ea, motiv pentru ortodocşi să constate că lumea a înnebunit.

De aceea, mişcarea aceasta ecumenică este concepută ca o formă de a ne distrage atenţia de la cursul propriu al ortodoxiei. Întrebarea se pune dacă ortodoxia trebuie să absenteze de la acest efort, care e viciat de perspective profund discutabile. Dar, în acelaşi timp, poate să ascundă şi o intenţie reală, pozitivă, de căutare cu adevărat a unei posibilităţi de refacere a comuniunii pierdute. Deci întrebarea este dacă ortodoxia să participe sau nu. Ecumenismul este, practic, adunarea unor căutători de comori la care eu sunt posesorul comorilor şi sunt invitat să particip la căutare. Ce fac? Mă prefac că şi eu caut ceea ce de fapt am? Și aici e marea problemă.

Dar, dacă suntem în mijlocul lor înseamnă că acceptăm că suntem nişte proprietari de mâna a doua ai Adevărului? Adică recunoaştem că, de fapt, nici noi nu avem acces la adevăr? Reprezintă participarea mişcării ortodoxe la mişcarea ecumenică o mărturisire indirectă că, de fapt, ne lipseşte şi nouă ceva? Noi participăm la mişcarea ecumenică dintr-un surplus, toţi ceilalţi participă dintr-o lipsă. Și acest surplus care nu ne aparţine, este prin darul lui Dumnezeu. Ar trebui să îl mărturisim cu smerenie, cu convingere, cu tenacitate, cu inteligenţă, argumentativ şi rugător. Și mai cu seamă prin exemplul vieţii noastre. În ortodoxie dacă nu eşti concomitent şi deschis, şi conservator, înseamnă că nu eşti ortodox.

„Noi participăm la mişcarea ecumenică dintr-un surplus, toţi ceilalţi participă dintr-o lipsă. Și acest surplus care nu ne aparţine, este prin darul lui Dumnezeu."

„Tuţea a fost servit prost de admiratori nepricepuţi"

- Aţi fost o vreme în apropierea marelui Petre Țuţea. Aţi constatat faptul că s-au strâns mulţi neaveniţi în jurul lui?

- Bineînţeles. Păi asta e dovada că a fost o figură mare. Sub un măr bogat în fructe vine şi ţigănuşul, vine şi romanticul, şi perechea de amorezi. Sub cupola lui îşi găseşte oricine loc. Important este să nu se transforme toţi în exegeţi ai copacului. Dovadă că Tuţea a fost servit prost de admiratori nepricepuţi.

- E încă neînţeles Petre Țuţea?

- În primul rând, Țuţea a fost un neînţeles de cei care au vrut să-l transforme brusc într-o referinţă filosofică în sensul scolastic al termenului. Eu cred că Țuţea a fost printre ultimii filosofi în sensul clasic al termenului, adică de om care-şi trăieşte consecvent convingerile. Marea problemă este că el nu intra în canonul definiţiei filosofului, aşa cum noi astăzi îl înţelegem pe filosof ca un autor de cărţi de filosofie. Nefericirea face ca manuscrisele lui filosofice să fi intrat pe mâna acestor admiratori necritici şi imaturi, care le-au tipărit, pentru că e mult spus editat.

- Ce vă spunea Țuţea despre Cioran?

- Avea o admiraţie neţărmurită. Avea o nostalgie a unei prietenii pe care nu a mai putut-o continua. Deci Țuţea, în raport cu foştii lui prieteni bucureşteni - Eliade, Ionesco, Cioran – trăia nostalgia că nu a mai putut cultiva prietenia. Generaţia aceasta a cultivat, în opinia mea, această virtute, aparent banală, a prieteniei.

- Au mai vorbit, după Revoluţie, Țuţea şi Cioran?

- Nu. Dacă nu mă înşel, şi-au mai scris o dată, de două ori. Tot prin intermediari.

- A reuşit până la urmă Țuţea să-l împace pe Cioran cu Sfântul Apostol Pavel?

- Cred că nu mai avea acest scop. Senectutea i-a împăcat unul cu altul şi fiecare s-a contopit cu orizontul propriu. Nu erau într-o concurenţă, nu erau într-o polemică. Era o iubire care se manifesta cultural. Prietenia, ca o iubire de idei. Te întâlneşti, te desparţi, te delimitezi, revii, niciodată nu este spus ultimul cuvânt. Cât eşti în viaţă lucrurile se pot schimba radical, în bine sau în rău, depinde. Dar oamenii aceştia erau legaţi de o tenacitate enormă, de a nu-şi sacrifica umanitatea de dragul ideilor.

Poveste de viaţă

„I-am spus lui Cioran că nu îl va înţelege pe Țuţea"

L-am vizitat prima dată pe Emil Cioran în '91. Când încă era bine. Eram atunci în primul an la facultate. I-am dus salutul prietenului său Petre Țuţea, despre care spunea că este singura minte genială din Balcani. M-a întrebat, cu o curiozitate caldă, ce face Petre Țuţea, nu ce a mai scris, şi aici mi-am dat seama şi de calitatea sa umană. E un lucru de mare rafinament să nu reduci relaţia dintre doi mari intelectuali la ce au mai scris. Și i-am povestit. I-am spus despre fervoarea religioasă a lui Țuţea. El era din ce în ce mai uimit pentru că îl ştia pe Țuţea marxistul, de stânga. Cioran îmi spunea: „Eu făceam pe avocatul lui Dumnezeu, în timp ce Țuţea era ateul de serviciu". De dragul de a-l contrazice, Cioran se dădea religios. El nu mai înţelegea acum transformarea lui Țuţea.

I-am spus că, de fapt, nu va putea înţelege niciodată acest drum al convertirii lui Țuţea dacă nu a făcut puşcărie măcar trei zile. Și asta i-a rămas aşa de întipărit în minte lui Cioran, încât atunci când m-am văzut cu Monica Lovinescu primul lucru pe care ea mi l-a spus a fost acesta: „Dumneata ai intrat în memoria lui Cioran prin faptul că pur şi simplu i-ai oferit o nouă perspectivă prin care să facă o experienţă la limită - să stea închis cu forţa". Oamenii aceştia realmente trăiau ideile cu naturaleţe. Și toată generaţia lor, stilistic vorbind, este fabuloasă. Noi avem o generaţie ideologică. Intelectualul român este acum unul ideologic. Se exprimă corect, oportun. Dar de la asta la corectitudinea politică şi oportunism, nu e de multe ori o mare diferenţă, decât eventual de editură şi de firma care plăteşte.

„I-am spus lui Cioran că nu va putea înţelege niciodată drumul convertirii lui Țuţea dacă nu a făcut puşcărie măcar trei zile"

Cel mai redutabil adversar

Ce mă irită cel mai mult sau mă contrariază este prostia, dar nu prostia în sensul lipsei de cultură, ci agresivitatea celor care confundă planurile. Mă agasează permanent improvizaţia intelectuală din mediul universitar. Sunt excedat, revoltat, nu mă pot împăca cu ideea că există o armată de impostori care mimează excelenţa. Mă irită, dar nu în sensul că mi-ar lua mie ceva care mi s-ar cuveni. Dar tipologic e o problemă să vezi improvizaţia ca alternativă radicală la excelenţă.

„Nu mă pot împăca cu ideea că există o armată de impostori care mimează excelenţa"

Oamenii „din umbră"

Sunt foarte mulţi oameni care m-au influenţat în sens pozitiv, cunoscuţi şi necunoscuţi. Petre Țuţea, în primul rând. Evident, în pofida unei dinamici complexe a relaţiei noastre, în mod decisiv un rol important în viaţa mea continuă să-l aibă Părintele Anania (mitropolitul Bartolomeu). Dumitru Stăniloaie m-a încurajat să mă duc în Germania. Patriarhului Teoctist îi port recunoştinţă pentru că m-a susţinut şi mi-a dat bursă. Pe atunci era ÎPS Teofan vicarul lui, care m-a asistat tehnic şi m-a ajutat foarte mult. Părintele Voicescu, părintele Băbuş, părintele Sofian Boghiu, doamna Mimi Zaharescu, Aurelia Mihailovici, am o listă mare de oameni cărora le pot mulţumi.

Evident, în pofida unei dinamici complexe a relaţiei noastre, în mod decisiv un rol important în viaţa mea continuă să-l aibă Părintele Anania (mitropolitul Bartolomeu)

sursa: Adevarul

După ce a fost desemnat candidat pentru primărie, Fuciu a devenit preşedintele PNG-CD Bucureşti.

A intrat în politică în 1991 ca membru PNŢCD, devenind în 1996 secretar executiv al formaţiunii. Până în 2001, când a plecat dintre ţărănişti, a ocupat mai multe funcţii de execuţie în guvern. După 5 ani de pauză în ceea ce priveşte politica s-a înscris în PNG-CD.

CV

Vârstă: 36 de ani, căsătorit, un copil

Profesie: manager, licenţiat în istorie, absolvent al Şcolii Superioare de Administraţie, Ministerul de Interne (1998). În 2007 a terminat Facultatea de Drept, Universitatea „Spiru Haret“- Bucureşti.

Avere: 2 apartamente în Snagov (120 mp), o firmă de marketing politic, membru în consiliile de administraţie a două ONG-uri

sursa: Evenimentul Zilei

Sloganul invingatorilor.

Herr Becali …

Mal sehen, ob Sie vernünftige Fragen stellen oder ob Sie auch so tendenziös sind wie unsere Journalisten hier in Rumänien.

Es ist nicht einfach, mit Ihnen ein Interview zu führen. Vier Mal sind Sie zu unseren Verabredungen nicht erschienen. Das ist jetzt der fünfte Versuch.

Ich mache doch mein Programm nicht, wie es Ihnen gerade passt.

Sie haben mir die Termine persönlich am Telefon mitgeteilt.

Sie können jederzeit zu mir kommen. Wenn ich da bin und Zeit habe, unterhalten wir uns. So wie jetzt. Schauen Sie mal, Becali redet mit Ihnen wie mit einem Freund, und nicht etwa wie der Milliardär mit dem Journalisten. Sie können sich wie zu Hause fühlen.

Herr Becali, Sie sind einer der reichsten Männer Rumäniens und Sie wollen 2009 Präsident Ihres Landes werden. Das wäre eine sehr steile Karriere: Sie stammen aus einer Familie von Schafhirten.

Mein Vater war kein Schafhirte. Er war Schafzüchter. Er hatte Hirten, die für ihn arbeiteten. Und das im Kommunismus! Mein Vater hatte ein großes Gespür für Geschäfte, das habe ich von ihm geerbt, und bei allem, was ich im Leben mache, denke ich nur daran, ob es wohl meinem Vater gefallen würde. Er ist mein großes Vorbild, er ist für mich eine Ikone.

Er hat Ihnen ein beträchtliches Vermögen vererbt.

Ungefähr 150 000 Dollar, die habe ich nach 1989 im Handel eingesetzt. Rumänien war damals ein jungfräulicher Markt. Für jeden investierten Dollar bekam man nach einem Monat zehn Dollar zurück. Ich habe damals hauptsächlich aus der Türkei und Deutschland Waren importiert und sie für den sieben- bis zehnfachen Preis verkauft, elektronische und Haushaltsgeräte, Waschmittel, Kosmetik, Kleider.

Wie kam ein Schafzüchter unter der Diktatur zu 150 000 Dollar? Gut ging es doch nur den höheren Funktionären der Partei und des Geheimdienstes.

Auch den Schafzüchtern ging es gut. Die Securitate sah, dass sie hart arbeiteten, und hatte nichts dagegen, dass sie reich wurden. Die Geheimdienstler kontrollierten nur einfach alles und wussten auch alles.

Ihre ersten Millionen, so heißt es, haben Sie 1999 durch einen Grundstückstausch mit dem Verteidigungsministerium verdient: Sie erhielten 21 Hektar Land am Bukarester Stadtrand, der heute 200 Millionen Euro wert sein soll, aber Sie gaben dafür ein nicht so wertvolles Grundstück. Deswegen ermittelt die Antikorruptionsbehörde gegen Sie.

Das Ganze ist eine kommunistische Lüge. Meine ersten Millionen hatte ich längst vorher verdient. Als dieser Tausch stattfand, hatte das Grundstück gar keinen großen Wert, es war nicht mal eine Million wert. Ich habe einfach nur in Grund und Boden investiert, weil ich einen Landwirtschaftsbetrieb gründen wollte. Aber dann wuchs der Wert der Grundstücke sehr stark. Und so ist auch mein Vermögen gewachsen. Was ich für einen Euro pro Quadratmeter gekauft habe, kostet jetzt tausend Euro pro Quadratmeter. In allen ex- kommunistischen Staaten haben diejenigen ein Vermögen gemacht, die zuvor dem kommunistischen Teufel gedient hatten.

Vor zehn Jahren sind Sie ins Fußballgeschäft eingestiegen und seit 2003 Mehrheitsaktionär von Steaua, dem mehrfachen rumänischen Landesmeister. Warum Fußball?

Nachdem ich mein Vermögen gemacht hatte, wollte ich wie jeder Mensch, der Macht hat, auch öffentliches Ansehen. Ja, es ist eine Sünde, ich gestehe das offen ein, aber so sind wir Menschen nun mal. Im Verlangen nach öffentlichem Ansehen habe ich den Fußballklub Steaua gekauft. Das Symbol Rumäniens.

Bei den Fußballsendungen im Fernsehen konnten Sie vor Millionenpublikum auftreten, es heißt, Sie haben sich sogar Fernsehauftritte erkauft.

Schon wieder so eine Lüge! Als ich Steaua übernommen habe, war der Klub am Boden. Ich habe versprochen, dass ich aus dem Klub eine starke Mannschaft machen werde. Und ich habe Wort gehalten. Damit habe ich gezeigt, dass ich Becali bin, der Mann, der auch macht, was er sagt. Die Fußballmannschaft Steaua wird in Rumänien sehr geliebt. Deshalb sehen die Leute ein Idol in mir, vor allem die Jugendlichen. Sie wollen so sein wie ich. Daher muss ich bei allem, was ich mache, immer sehr aufpassen. Ein Kind von zehn, zwölf, fünfzehn, zwanzig Jahren schaut auf mich. Ich bin das Vorbild dieses Kindes, ich darf nichts falsch machen, ich darf ihm nur Gutes geben. Damit es gut aufwächst und gut erzogen ist.

Andererseits haben Sie in der Öffentlichkeit häufig Wutanfälle, vor allem, wenn Sie mit Journalisten sprechen. Sie haben kaum gute Presse. Warum glauben Sie an Ihren politischen Erfolg?

Weil ich der stärkste und mächtigste Mann Rumäniens bin. Insgesamt gesehen. Ökonomisch, politisch, geistig. Mein Alter und sogar mein Aussehen, denn ich sehe ja stärker aus als andere Politiker, all das zusammengenommen sind die Tugenden, die mir Gott gegeben hat. Ich bin imstande, mich aufzuopfern.

Stört Sie das Image, das Sie in den Medien haben?

Früher hat es mich tatsächlich sehr geärgert, und ich habe Rachegefühle gehabt, aber jetzt lächele ich. Nachdem Gott mir so viel gegeben hat, würde er es mir wieder nehmen, wenn ich böse und nachtragend wäre. Außerdem beginnen die jüngeren Journalisten inzwischen mich anzuerkennen. Sie sehen sich die Umfragen an und sehen, dass ich einer der populärsten Politiker bin. Sie sind aus Deutschland, Sie respektieren die Demokratie, Sie sprechen Rumänisch, das bedeutet, dass Sie auch die rumänische Politik studieren und die Umfragen gesehen haben. Also können Sie als Journalist, der die Demokratie respektiert, nicht einfach nur Ihre eigene Meinung schreiben und glauben, dass Sie die absolute Wahrheit hüten. Sie sind verpflichtet, zu schreiben, was die Umfragen sagen und was die Leute wollen. Das ist Demokratie.

Warum sollten die Rumänen Sie zu ihrem Präsidenten wählen wollen?

Ich bin derjenige in diesem Land, dem Gott am meisten gegeben hat, also muss ich auch das schwerste Kreuz tragen. Das schwerste Kreuz ist die Politik, ist Führer zu sein und das Land zu regieren. Ich habe eine Mission sowohl für mein Volk, aber letztlich auch für Europa und für den ganzen Globus.

Was ist das für eine Mission?

Die Rückkehr zum Glauben. Wenn ich auch nur ein Tropfen im Ozean bin, so wird doch meine Stimme immer rufen: Kehrt zurück zum Glauben an Gott.

In Deutschland missioniert niemand, schon gar kein Politiker. Wollen Sie eine Diktatur errichten?

Nein. Ich werde niemals ein Diktator sein.

Aber Sie werden ein harter, starker Führer sein?

Ein Führer der Stärke und der Weisheit.

Vor einem Jahr wurde den Leuten in einem Bukarester Viertel der Strom abgestellt, weil sie ihre Rechnungen nicht bezahlt hatten. Sie sind dann in Ihrem Maybach vorgefahren und haben alles bezahlt, 200 000 Euro. Kann man so die Probleme Rumäniens lösen?

Das sind Gesten. Wenn ich mit meinem Geld kleine Probleme lösen kann, dann kann man mit dem Geld des Landes auch größere Probleme lösen. Bei meinen Spendengesten geht es um die Kunst zu führen, um den Beweis, dass ich führen kann.

Es sind populistische Gesten.

Wenn Sie meinen, dann nennen Sie das eben populistische Gesten, bitte schön. Aber die Tugenden des Populismus können positiv sein. Vorausgesetzt, der populistische Führer, der sie macht, wird nicht zum Tyrannen, und ich werde, wie gesagt, niemals ein Tyrann sein.

Was bedeutet Ihnen Europa, die europäische Integration Rumäniens?

Es gibt in ganz Europa keinen Führer, der die christliche Moral respektiert. Niemand macht eine Politik, die Gott gefällt, der uns geschaffen hat. Denn er hat uns geschaffen. Oder etwa nicht?

Soll ich darauf antworten?

Ja, ich frage Sie!

Ich fürchte, meine Antwort ist nicht nach Ihrem Geschmack.

Was sind Sie denn? Protestant, Katholik?

Ich glaube nicht, dass ein Gott die Menschen geschaffen hat.

Verdammt noch mal, alles, was ich Ihnen erzählt habe, war umsonst. Sie haben nichts begriffen.

Vor fünf Jahren sind Sie in die Politik gegangen, seit Anfang 2004 sind Sie Chef der „Partei Neue Generation – Christdemokraten“. Diese Partei haben Sie von einem ehemaligen Bukarester Bürgermeister übernommen. Es heißt, Sie hätten ihm diese Splitterpartei einfach abgekauft.

Wo haben Sie denn das her? Ich habe eine neue Partei daraus gemacht, die nichts mit den alten kommunistischen Strukturen zu tun hat. Außerdem und ganz ehrlich gesagt, sehe ich auch nicht, dass ich von irgendjemandem geführt werde. Grundsätzlich ja, aber nur von jemandem, der stärker und mächtiger ist als ich, der mehr Weisheit und mehr göttliche Gaben besitzt als ich. Aber ich sehe so jemanden nicht. Deshalb habe ich eine neue Partei daraus gemacht, die ich so führen kann, wie ich es will.

Sie sprechen immer von einem großen Sieg, zu dem Sie das Land führen wollen. Welche gravierenden Probleme hat Rumänien, dass es große Schlachten und einen großen Sieg braucht?

Das Wichtigste ist, Frieden einzuführen. Als Präsident werde ich die ganze Zeit nur „Frieden“ sagen, „Frieden, Frieden, Frieden, Frieden“. Damit es in alle Köpfe eindringt. Damit der ganze Hass und Zank, den die Politiker im Fernsehen verbreiten, endlich aufhört. Das Volk übernimmt immer die Botschaft der Führer, überall auf der Welt. Der Zustand, den die Politiker hier erzeugen, führt zu Spannungen in den Dörfern unseres Landes. Wenn sich der Präsident mit dem Regierungschef prügelt, dann kann ich mich ja auch mit meinem Nachbarn prügeln!

Reicht es denn aus, nur von Frieden zu sprechen?

Sie können sich ja denken, dass ich auch etwas tun werde. Auf alle Fälle muss man die Politiker selektieren. Die rechtschaffenen und rechtgläubigen Politiker aller Parteien müssen sich in einer einzigen starken Partei zusammentun. Danach werde ich eine sehr weitreichende Entscheidung für Rumänien treffen, über die ich aber jetzt noch nichts verraten kann. Eine sehr weitreichende Entscheidung, die niemand außer mir treffen kann.

Ihr politisches Motto, Herr Becali, lautet: „Im Dienste des Kreuzes und der Rumänenschaft“. Sie haben ein Rumänien „wie die Sonne am Himmel“ versprochen. Das sind fast wörtlich Parolen der Legionäre, der rumänischen Faschisten der Zwischenkriegszeit. Und gemeinhin werden Sie und Ihre Partei als rechtsextrem eingestuft.

Rechtsextrem, das bedeutet teuflisch! Es geht also gar nicht, dass ich rechtsextrem bin. Ich stehe bei Christus, auf der Seite der Liebe. Die Rechtsextremen sind auf der Seite des Hasses, aber ich kann gar nicht hassen. Ich liebe! Ich bin rechts, aber nicht rechtsextrem. Ich habe auch keine Sympathien für die Legionäre. Ja, es stimmt: Ich komme aus einer Familie von Legionären. Mein Vater war Legionär. Ich werde meine Herkunft nie verleugnen. Die Legionäre waren auch keine extremistische Bewegung, sie waren eine religiöse Bewegung.

Eine Bewegung, die fortgesetzt Verbrechen und Pogrome gegen Juden verübt hat.

Wo haben Sie denn die Geschichte aufgegabelt? Die Rumänen sind keine Leute, die Verbrechen begehen. Wissen Sie warum? Schauen Sie sich um in den Nachbarländern, in der ganzen Welt des Ostens. Rumänien ist das bravste und ruhigste Land von allen. Hier gibt es keine Verbrechen und keine Mafia. Wir sind kein kriminelles Volk. Wenn ich diese Filme mit den Juden sehe, dann glaube ich nicht, dass die Rumänen, mein Volk, so etwas gemacht haben. Niemals! Die Rumänen sind nicht in der Lage, so etwas zu machen. Und deshalb glaube ich nicht, dass es in Rumänien einen Holocaust gegeben hat.

Aber das ist doch keine Glaubensfrage. Vor vier Jahren wurde von dem damaligen Präsidenten Ion Iliescu eine internationale Historikerkommission unter Leitung von Elie Wiesel eingesetzt, die sehr wohl feststellte, dass es einen rumänischen Holocaust gegeben hat. Wie sehen Sie denn die heutige Situation von ethnischen und religiösen Minderheiten in Ihrem Land?

Das Problem der Minderheiten ist in Rumänien gelöst. Nirgendwo auf der Welt haben Minderheiten mehr Rechte als in Rumänien. Wir sind absolut einzigartig. Wir sind ein sanftes Volk mit friedliebenden Menschen, die am Sonntag die Kirchen füllen. Ich kenne kein Land, in dem die Kirchen so voll sind wie in Rumänien. Überall anderswo in Europa hat man die Kirchen verlassen.

Herr Becali, was, wenn Sie 2009 nicht rumänischer Staatspräsident werden? Was werden Sie dann machen? Und was wird aus Rumänien?

Becali schweigt, schaut verächtlich, dann wirft er seinen Rosenkranz, mit dem er die ganze Zeit spielt, auf den Tisch.

Auch Sie haben irgendwie journalistisch was Tendenziöses an sich. Ihr Deutschen glaubt immer noch, dass ihr Herrenmenschen seid. Aber ich bessere dich. Das ist mein Talent. Sie brauchen mich nicht zu fragen, wie ich das mache, Sie merken es nicht mal. Genau in diesem Moment arbeite ich schon an Ihnen. Einfach dadurch, wie ich bin.

Was werden Sie persönlich machen, wenn Sie nicht Staatspräsident werden?

Wenn ich in der Politik keinen Erfolg habe, mache ich vielleicht die Schafe zu meinem Hobby. Ich habe auch jetzt welche. Dreißig Schafe. Ab und zu gehe ich zu ihnen und betrachte sie. Ich mag das. Sie sind bei mir im Hof, dort, wo ich wohne. Also, möglicherweise werden sie wieder ein Hobby, vielleicht werde ich zwei, drei Stunden am Tag mit ihnen verbringen und mich um sie kümmern. Ich mag Schafe. Sie haben mich großgezogen, und sie haben mich so stark gemacht.

( Erschienen im gedruckten Tagesspiegel vom 25.05.2008 )

Gigi Becali susţine intr-un interviu publicat duminică in ziarul german Der Tagesspiegel că Securitatea le-a permis oierilor să se imbogăţească, iar dacă nu va deveni preşedinte in 2009, s-ar putea dedica oilor care l-au crescut şi l-au făcut puternic.
Intrebat cum a ajuns dintr-o familie de ciobani unul dintre cei mai bogaţi romani şi un candidat la alegerile prezidenţiale din 2009, Becali a răspuns că ii datorează totul tatălui său, care a fost crescător de oi şi care a avut un mare simţ pentru afaceri, lăsandu-i moştenire 150.000 de dolari pe care i-a investit in comerţ după 1989. "Şi crescătorilor de oi le mergea bine. Securitatea a văzut că lucrau din greu şi n-a avut nimic impotrivă să se imbogăţească. Oamenii Securităţii controlau doar totul şi ştiau totul", răspunde Becali la intrebarea cum a reuşit tatăl său să strangă acei bani pe timpul comunismului, potrivit newsin. In cazul in care nu va caştiga alegerile prezidenţiale din 2009, Becali nu exclude posibilitatea intoarcerii la oierit. "Dacă nu voi avea succes in politică, poate că fac din oi un hobby. Şi acum am cateva. 30 de oi. Din cand in cand merg la ele şi le privesc. Imi place. Sunt la mine in curte, acolo unde locuiesc. Aşa că ar putea redeveni un hobby, poate voi petrece două-trei ore pe zi şi mă voi ocupa de ele. Imi plac oile. Ele m-au crescut şi ele m-au făcut puternic", spune Becali.

Misiune pentru "popor, Europa si pentru intregul glob"

Despre primele milioane caştigate in urma schimbului de terenuri din Băneasa cu Ministerul Apărării şi pentru care este investigat de Direcţia Naţională Anticorupţie, Becali spune că "totul este o miniciună comunistă".

Intrebat de ce a cumpărat echipa Steaua, Becali a răspuns că din dorinţa de recunoaştere publică, pentru că acest club de fotbal este "un simbol al Romaniei".

In opinia lui Becali, romanii ar trebui să-l voteze ca preşedinte, pentru că Dumnezeu i-a dat "cea mai grea cruce de purtat - politica, a fi conducător şi a guverna ţara. Am o misiune pentru poporul meu, dar in cele din urmă şi pentru Europa şi pentru intregul glob", a declarat Becali. Această misiune ar fi "intoarcerea la credinţă".

"Nu există in toată Europa vreun lider care să respecte morala creştină. Nimeni nu face politică pe placul lui Dumnezeu care ne-a creat", explică Becali.

"Recunosc, tatal meu a fost legionar"

Patronul clubului Steaua recunoaşte că tatăl său a fost legionar, dar respinge orice incadrare a partidului Noua Generaţie in zona extremei-drepte."In nici un caz nu sunt un extremist de dreapta. Eu sunt cu Hristos, sunt de partea iubirii. Extremiştii de dreapta sunt de partea urii, dar eu nu pot uri. Eu iubesc! Sunt de dreapta, dar nu de extremă- dreaptă. Şi nici nu am simpatii pentru legionari. Da, e adevărat: vin dintr-o familie de legionari. Tatăl meu a fost legionar. Nu imi voi nega originile. Iar legionarii n-au fost o mişcare extremistă, ci una religioasă", susţine Becali.

sursa: Ziua

Nu am cuvinte pentru a exprima lipsa de masura a patronului clubului Steaua, presedintele PNG, miliardarul George Becali. Problema nu e ca acesta isi doreste sa ajunga Presedintele Romaniei, ci ca se crede asemeni Mantuitorului, ca se crede Mesia poporului roman, dar purtandu-se asemeni unui satrap barbar. Si eu cred ca am un rol important in renasterea spirituala a poporului roman, credinta incoltita in inima mea din copilarie, numai ca destinul meu in comparatie cu al dl. Becali este total opus. Daca miliardarul Gigi Becali e un personaj care a fost dintotdeauna bogat, eu am facut si fac parte din categoria romanilor cu venituri modeste, iar banii au jucat un rol minor in viata mea, preferand in locul lor sa invat cate ceva despre Dumnezeu, despre lume si despre mine insumi. Daca crestinul Becali are o credinta primitiva, dupa cum s-a exprimat un preot, eu am cunoscut momente de asceza severa, culminate cu vederea lui Dumnezeu. Daca politicianul Becali este "creatia" lui Victor Hrebenciuc, care a speculat dorinta de marire si egoul exacerbat al acestuia, pentru a-l opune lui Vadim Tudor, eu nu sunt implicat in viata politica, nu sunt inregimentat politic, pana acum luand atitudine fata de situatia din Romania din simt civic, asa cum s-a intamplat in perioada '89-'90 sau de curand pe blog. Daca Gigi Becali a facut 3 ani la Drept, dar fara sa stie unde si-a luat BAC-ul, eu am intrat la o facultate cu examen, pe vremea cand nu se scotea licentiati si doctoranzi pe banda rulanta, pe care am terminat-o, desi nu am fost atras prea tare de domeniul tehnic.

Desigur, finantatorul celei mai indragite echipe de fotbal romanesti, Steaua, are partile lui bune, numai ca acestea sunt intunecate de aroganta si barbaria manifestarilor sale publice, de iesirile sale viscerale care fac rau dreptei nationaliste romanesti.

Cum sa fi de partea iubirii, cand te manifesti asa?

Eroare semnalată de "unu" - prieten Nandos :)

Cum poţi să faci sfânt un criminal?

Şi aici mă refer la Împăratul Constantin care a fost un criminal. Şi-a omorât cumnatul, pe Licinius. Aşa consemnează istoria. Citiţi şi o să vă lămuriţi.

Mâine poimâine, după moartea lui Gigi Becali o să-l facă şi pe ăsta sfânt. De ce? Pentru că a construit lăcaşe de cult, a fost altruist, a ajutat sinistraţii şi alte asemenea care, luate în sine sunt bune. Problema constă în motivaţia cu care a făcut-o!

Adi Ilie zice altceva în Fanatik.

So, minte presa sau e caterincă maximă la Steaua? :)

De ce zic iar? D`aia! :) Cristi i-a dat în gît. :)

"Dintre toti analistii politici, eu il apreciez cel mai mult pe domnul Hurezeanu. I-am propus sa preia partidul, sa fie el presedinte, iar in 2009 sa candideze la presedintie. Domnul Hurezeanu mi-a spus ca nu vrea sa se mai bage in politica. Pe Hurezeanu il admir tot timpul la emisiuni, nu are rautati, are logica", a declarat Becali pentru cotidianul.ro.

Latifundiarul din Pipera a continuat apoi cu un alt nume sonor pe care si l-ar fi dorit in partid, eventual candidat la presedintie: Cristian Tudor Popescu. "Tudor Popescu are si talent, are si calitati de conducator. E manager bun, nu degeaba l-au urmat 80 de oameni cand a plecat de la Adevarul", a declarat latifundiarul din Pipera.

Hurezeanu nu a fost singura personalitate pe care Becali a declarat ca si-ar dori-o aproape: actorul Dan Puric, filozofii Gabriel Liiceanu si Andrei Plesu si jurnalistul Stelian Tanase sunt si ei pe lista. Puric este de altfel un nume vehiculat de ceva vreme in partid, un numitor comun intre Puric si liderul PNG fiind discursul crestin-ortodox practicat de acestia.

"Vreau toti intelectualii. Il vreau si pe Patapievici. Imi place si el. Doar pe Dinescu nu il vreau. Dinescu e hahalera. Eu finantez partidul cu 20-30 de milioane de euro pe an, nu mai candidez la nici o functie, raman doar presedinte executiv", a spus acesta.

Editorialistul ziarului "Gandul", Cristian Tudor Popescu, a confirmat discutiile cu Gigi Becali. "Domnul Becali mi-a propus in urma cu mai multi ani sa facem un partid al intelectualilor cu Liiceanu, Plesu si Hurezeanu. Am refuzat atunci propunerea. Ulterior mi-a propus sa fiu si candidat la presedintie si l-am refuzat din nou. Nu voi avea niciodata o astfel de legatura cu politica", a precizat Tudor Popescu.

sursa: Ziare.com