Gw pribadi, yang kebetulan ibu bekerja yang meninggalkan 2 putri cantiknya (ya iyalah, kan gw emaknya :D) dirumah dibawah perlindungan si mbak pengasuh, suka ngak sreg dengan pro kontra itu.

Ah, tapi gw ngak mau bahas itu, udah banyak orang yang ngomong dan para ahli yang memberikan pendapatnya. Gw cuma mau cerita tentang gw dan teman-teman yang memilih bekerja diluar rumah.

Sebenarnya sih ini berawal dari milis sampah itu, yang awalnya membahas tentang undangan, eh seperti biasa selalu terkait pada topik yang ngak jelas, salah satunya kenapa suami membiarkan istrinya bekerja diluar rumah.

Seorang teman gw bilang suatu hari suaminya ditanya temannya, kenapa membiarkan istrinya (teman gw) kerja diluar rumah. "Emang gaji lo ngak cukup buat hidup ?"

Suami teman gw bilang, supaya istrinya punya duit sendiri buat beli lipstik ama bra. "Jadi PRT juga bisa dong, kan 500 ribu cukup buat beli lipstik ama bra."

Dengan cerdasnya, suami teman gw itu bilang, " Loe ngak tau kan di tali beha istri gw bergelantungan berlian."

Mas Iwan, suami gw sendiri, saat ditanya kenapa membiarkan gw bekerja, karena dengan pekerjaannya dia bisa memberikan kehidupan yang layak buat dua putri jelita kami dan istrinya yang segede gaban ini.

"Mending si Indah kerja, dari pada dirumah, cerewet ngak juntrungan. Kalau saya pulang telat, diteleponin karena dia khawatir saya kecebur di got. Lagian saya ngak mau modalin buat hobby belanja buku, sepatu, tas dan bajunya."

Nah itu dia beberapa alasannya dan masih banyak alasan, yang mungkin diantaranya adalah membantu suami dalam menghidupi keluarga. Lagian, di jaman sekarang ini, kalau masalah makan anak, kasih tahu tempe aja masih enaklah.

Masalah sekolah ? Emang ada yang mau ngebantuin buat melonggarkan biaya sekolah yang udah semakin mahal ini. Ih...emangnya loe siapa, dibantu-bantu. Keluarga bukan, saudara ngak, teman juga kepaksa :D

Tapi nih, meski bekerja, gw dan teman-teman punya limit kok sampai seberapa lama akan bekerja. Gw sendiri sudah membatasi akan bekerja sampai umur 40 tahun. Setelah itu Insya Allah kalau Tuhan merestui gw dirumah aja, tapi tetep kerja misalnya buka warung atau menulis siapa tahu bisa jadi penulis terkenal :D

Kenapa 40 tahun ? Siapa tahu pada masa menjelang pensiun itu, gaji gw bisa seperti si banker seksi ini yang bergaji 21 juta, atau gw udah punya duit berkarung-karung seperti kungfu panda yang punya kamera 45 juta. Atau juga mencontoh keinginan De punya tali beha bergantungan berlian.

Yup, kerja atau tidak semuanya tergantung kepada orangnya. Setiap orang punya pilihan hidup masing-masing, yang orang lain ngak berhak untuk menghakimi atau setuju dengan pilihannya itu.

In randurile ce urmeaza va prezentam o ampla analiza realizata de istoricul american Larry Watts asupra confruntarii dintre serviciile secrete sovietice si Securitatea de la Bucuresti. Incercarile Romaniei de a iesi de sub tutela Moscovei au fost sanctionate dur de sovie­tici prin declansarea unor ample operatiuni secrete care antrenau toate serviciile de informatii ale statelor satelite. Intertitlurile apartin redactiei. Studiul de fata face parte dintr-un volum ce urmeaza sa fie publicat in curand.

Bunatatea sovietica

In toiul revolutiei romane din 1989, autoritatile sovietice isi anuntau dorinta si intentia de a asigura o "asistenta" masiva statului "vecin prieten" si aliatului din Tratatul de la Varsovia. Moscova anunta ca Crucea Rosie sovietica trimisese la frontiera "aproximativ 60 de echipe mobile" de chirurgi si personal medical, multe dintre acestea trecusera deja granita in teritoriul romanesc si isi coordonau eforturile cu cele ale altor membriiai Pactului. De asemenea, liderii comunisti de la Budapesta anuntau ca "un grup de lucru din cadrul pactului de la Varsovia care este in contact permanent" urma sa se intalneasca la Moscova pentru a discuta situatia din Romania. Aceste declaratii de prietenie si preocupare binevoitoare se situau in totala contradictie cu unul dintre cele mai bine pazite secrete ale operatiunilor de spionaj din Europa de est, ale Tratatului de la Varsovia si erau contrare uneia dintre cele mai surprinzatoare descoperiri din arhivele blocului sovietic din timpul Razboiului Rece. In perioada Revolutiei, Romania a fost tinta operatiunilor de dezinformare si timp de mai bine de doua decenii, tinta a "masurilor active". Din 1962, Kremlinul a inceput sa trateze Romania ca pe un stat ostil, atunci cand Hrusciov a ordonat statelor membre "aflate in stransa cooperare" " RDG, Ungaria, Cehoslovacia, Bulgaria si Polonia " sa restrictioneze cooperarea in materie de spionaj cu aceasta. In 1963, aceasta animozitate a motivat o tentativa de asasinat impotriva conducatorului roman Gheorghe Gheorghiu Dej. Ministerul Securitatii de Stat al Germaniei de Est (STASI) avea motive independente pentru ostilitatea fata de Bucuresti, deoarece acesta refuzase sa recunoasca divizarea permanenta a Germaniei si incheiase un acord, negociat in secret, cu Germania de Vest, la sfarsitul anului 1963.

Sovieticii exclud Securitatea

Intre 1962-1964, Departamentul Securitatii Statului din Romania (DSS sau Securitatea) a fost exclus din programul de transformari, asistate de sovietici, ale serviciilor de informatii, prin care au fost introduse departamentele de dezinformare in RDG, Ungaria si Cehoslovacia (precum si in Bulgaria si Polonia, la scurt timp dupa aceea) si le-a modificat rolul din servicii satelit, in principal pasive, in operatiuni active. In 1965, DSS a fost din nou pierduta din vedere atunci cand Centrala KGB a introdus "relatiile operationale regulate si directe" dintre departamentele de dezinformare, excluzandu-l din operatiunile blocului de "masuri active" (propaganda, dezinformare si provocare). La mijlocul anului 1965, Romania a fost "brusc" eliminata cu totul din strategia de razboi a Pactului de la Varsovia.

Arhivele KGB confirma ca, in 1967, Moscova desfasura "masuri active"pentru izolarea Romaniei pe plan international si pentru divizarea conducerii interne. Condamnarea clara a interventiei din Cehoslovacia, condusa de sovietici, si incercarile permanente de a ajuta Praga au pus capat pana si aparentei de politete dintre serviciile de informatii ale aliatilor oficiali. Leonid Brejnev, Janos Kadar, Eduard Gierek, Todor Jivkov si Gustav Husak au acuzat in mod repetat tradarea conducerii din Romania pe care nu l-au mai numit stat "fratesc". In perioada care a urmat invaziei Cehoslovaciei, la ordinul Moscovei, serviciile din statele satelit au stabilit "rezidente cu acoperire legala" pe teritoriul romanesc, acesta fiind singurul stat membru al Tratatului de la Varsovia care se bucura de o asemenea "atentie ostila". Romania devenise atat de inacceptabila incat celelalte servicii din Pactul de la Varsovia o incadrasera nu numai la categoria statelor socialiste "deviationiste", precum Iugoslavia, Albania si China, cat chiar alaturi de adversarii din NATO.

Centrala KGB si serviciile est-europene subordonate culegeau informatii referitoare la sprijinul international pentru Romania (din partea S.U.A. si China), la nemultumirile interne ale muncitorilor si ale minoritatilor, precum si la opozitia din cadrul partidului comunist si au inceput sa recruteze agresiv elite romanesti influente pentru a inlatura conducerea "nationalista".

Coloana a cincea sovietica

Aceasta ofensiva clandestina nu s-a limitat numai pe planul serviciilor de spionaj. In 1971, Brejnev si alti conducatori ai Pactului au considerat ca este necesar "sa fie identificate acum acele persoane din Romania pe care ne vom putea baza in viitor" si recrutate prin intermediul "ambasadelor de acolo si prin alte contacte", pentru "a exercita influenta asupra evenimentelor din tara". Pentru a evita atragerea atentiei opiniei publice asupra dizidentei romanesti, "partenerii apropiati vor continua sa se informeze reciproc asupra pozitiilor Romaniei in problemele de importanta majora" si vor decide in secret cum este mai bine "sa rezolve situatiile". Liderul sovietic anunta ca secretarii Sectiilor internationale ale Comitetelor Centrale respective se vor intalni cu partenerii din Sectiile ideologice "pentru a coordona activitatea comuna", asa cum facusera deja "spre exemplu, in legatura cu Romania si China".

Brejnev se referea direct la operatiunea INTERKIT " lansata oficial in 1967 "cu ocazia deliberarilor interne din China". INTERKIT coordona resursele de propaganda, ideologice, mass-media si stiintifice ale tuturor partenerilor apropiati, plus Mongolia (si mai tarziu Cuba) prin Sectiile Internationale al C.C., pentru a submina si discredita regimul maoist si a mentine izolarea Beijingului. Romania reprezenta deja o tinta in cadrul INTERKIT deoarece, asa dupa cum formulase liderul bulgar Jivkov, "chinezii se bazau pe Romania si romanii sprijineau politica Chinei". "Partenerii apropiati" au decis acum sa lanseze o operatiune similara avand drept tinta exclusiv Romania.

Operatiune KGB anti-Romania

Scala coplesitoare a unui asemenea efort a avut implicatii devastatoare intr-o tara care nu avea, sub nici o forma, o influenta strategica asemanatoare Chinei. Spre exemplu, in cadrul INTERKIT, partenerii isi coordonau "orice referire facuta" la conducerea tinta, activitatile de spionaj internationale si "activitatile in scopul diminuarii influentei". "Activitatile de propaganda si cercetare stiintifica ale partidelor fratesti", incepand cu "presa, radioul, televiziunea, agentiile de presa si editurile" si pana la academiile de stiinta si institutele de cercetare erau coordonate pentru a revigora si focaliza propaganda impotriva tintei. Activitatile coordonate includeau de la "propaganda orala", la articole si emisiuni radio-TV, pana la simpozioane stiintifice bine mediatizate si un plan anual coordonat "pentru publicatii si lucrari stiintifice" pentru fixarea liniei propagandistice, conform adevarului stabilit academic.

Rezultatul tiparit al acestui efort era apoi tradus "in engleza, franceza, spaniola si araba" si diseminat "in tari terte"- tot prin efortul coordonat al partenerilor - "presei, agentiilor de informatii si altor organe de propaganda straina". O asemenea operatiune a coplesit serviciile de spionaj occidentale si comunitatile academice, insuficient pregatite pentru a face fata, in primul rand, unei dezinformari coordonate si neobisnuite cu dezinformarea la o asemenea scala. Logica sintezelor de spionaj si a analizelor, in general vorbind, a metodologiei de cercetare stiintifica occidentala, au condus la concluzia ca o asemenea multitudine de resurse coordonate, ajungandu-se chiar la cateva sute vor conduce, inevitabil, la atenuarea vocii singulare a Romaniei.

Romania - "cal troian sovietic"

Necesitatea de a explica de ce a constituit Romania o asemenea tinta este ea insasi elocventa pentru eficacitatea dezinformarii coordonate de sovietici. Spre finalul Razboiului Rece se crease consensul ca regimul din Romania era "un cal troian sovietic", care isi proclama zgomotos aura de independenta, in timp ce altele " in special, conducerea din Polonia si Ungaria " erau angajate tacut in forme mai substantiale de dizidenta. Aceasta presupusa dependenta secreta, combinata cu asertiuni repetate referitoare la lipsa de importanta strategica a tarii pentru politica sovietica si conflictul est-vest, si-au dovedit succesul in relevarea insignifiantei Romaniei pentru URSS (si pentru vest) in perceptia occidentala din anii '80.

Descoperirile din arhive, ulterioare Razboiului Rece, au scos la iveala o poveste diferita. Opozitia Romaniei la preferintele sovietice s-a dovedit a fi fost mult subestimata si, cu exceptia Primaverii de la Praga, destul de singulara dupa 1956, in timp ce dizidenta altor state membre ale Pactului a fost mult exagerata, daca nu cumva intru-totul fabricata. La consiliile ministrilor de Externe ai Pactului, toti ceilalti membri "au fost constant de acord cu analizele si cu propunerile sovietice" pe toata perioada Razboiului Rece, in timp ce Romania a fost exceptia, in permanenta opozitie, care a afectat "aproape toate subiectele de pe agenda". De asemenea, romanii au fost singulari, printre conducatorii militari ai Pactului, in contestarea dominatiei si controlului sovietic, in timp ce Polonia, Ungaria, Germania de Est, Cehoslovacia si Bulgaria au continuat sa se alinieze "fara rezerve, in spatele sovieticilor".

Singuri in fata Kremlinului

Opozitia ne-romaneasca la politica Kremlinului era aproape absenta. "Partenerii apropiati" au actionat deseori ca mandatari ai sovieticilor in atacarea Romaniei pentru dizidenta, in timp ce concurau intre ei pentru a stabili "cea mai speciala relatie" cu Moscova. Ca o regula generala, "dizidenta" raportata de alti membri ai Tratatului si aparenta simpatie pentru pozitia Romaniei erau pre-stabilite cu Moscova pentru a prezenta guvernele loiale sovieticilor drept parteneri mult mai de incredere pentru Occident si pentru a diminua unicitatea opozitiei romanesti. Aceasta se realiza de multe ori prin atribuirea initiativelor Romaniei altora " din nou, mai ales, Poloniei si Ungariei " precum, de exemplu, blocarea aderarii Mongoliei la Pactul de la Varsovia in 1963 si opozitia la diversele planuri de interventie militara ale Moscovei.

Lipsa de importanta strategica a continuat sa fie citata de istoricii Razboiului Rece ca fiind, in acelasi timp, cauza si efect a presupusei lipsei de consecinte pentru Moscova, chiar si dupa ce strategia "calului troian" a fost demascata drept o mistificare a adevarului. Este semnificativ faptul ca rapoartele asupra insignifiantei Romaniei ieseau la iveala in perioadele de varf ale antagonismului sovieto-roman. De exemplu, conceptul "cuartetului" de importanta strategica din aripa nordica a Pactului, cuprinzand RDG, Polonia, Ungaria si Cehoslovacia a circulat pentru prima oara in perioada presupusei tentative de asasinat a KGB-ului asupra lui Dej, in 1963. Apoi, conceptul a reaparut in perioada "primului Echelon strategic" de la jumatatea anului 1965, cand armata romana a fost brusc exclusa din strategia de razboi a Pactului de la Varsovia.

Cu siguranta, contributia militara a Romaniei la operatiunile ofensive ale Pactului era lipsita de importanta strategica. In 1965 ea era, de fapt, inexistenta. In orice caz, nu se poate spune acelasi lucru despre semnificatia tarii pentru securitatea sovietica. Romania fusese considerata o principala amenintare militara (alaturi de Polonia) de catre liderii armatei si ai serviciilor de informatii, pe aproape intreaga perioada interbelica. Ea ramasese singura cale terestra dintre URSS si Bulgaria ultra-loiala si Balcanii puternic rusofili: o realitate geografica reamintita atunci cand Romania a refuzat trupelor sovietice permisiunea tranzitarii tarii pentru exercitii militare in Bulgaria, dupa 1963, si a refuzat fortelor bulgare tranzitul pentru a participa la invazia Cehoslovaciei in 1968. Ca Moscova ar fi putut sau ar fi voit sa ignore vreo tara cu care avea 1000 km de frontiera si inca 200 km de tarm la Marea Neagra - controlata de sovietici - e greu de crezut, mai ales dupa ce, la conducerea tarii, a venit un guvern care se opunea principalelor sale intentii pe plan international.

Problema etnicilor romani din URSS

De asemenea, Moscova nu putea ignora cele cateva milioane de etnici romani din invecinatele Republici Sovietice Socialiste Moldova si Ucraina, din teritoriile foste romanesti (Basarabia si Bucovina). Abordand problema intr-o maniera asemanatoare cu cea urmata in teritoriile poloneze anexate, Stalin a incercat sa schimbe compozitia etnica a regiunilor, executand mii de conducatori ai comunitatilor si deportand sute de mii de etnici romani in Siberia si Asia Centrala, intre anii 1940-1941 si 1950-1951. Acel efort, impreuna cu politicile de asimilare fortata si "rusificare" pe termen lung nu si-au dovedit succesul deplin, determinand Moscova sa inchida relatiile romano-moldovenesti in anii '60.

La mijlocul anilor '60, autoritatile sovietice erau intens preocupate de impactul "daunator" al Romaniei asupra acestei regiuni, cauzat de atractia culturala, modelul independent si influenta subversiva activa, prin mass-media sa "antisovietica" si publicatiile care treceau peste granita. In 1967, conducatorul Partidului Republicii Sovietice Socialiste Moldova a solicitat o campanie de propaganda care sa mobilizeze "cei mai calificati intelectuali" si "oficialitatile din conducerea partidului si organele economice" pentru a publica in "ziare, emisiuni de radio si televiziune, carti, brosuri si alte publicatii" astfel incat "copiii nostri si generatiile viitoare" sa "stie ca parintii lor nu si-au inchipuit viata in afara granitelor URSS" si au aspirat dintotdeauna "la unirea cu Rusia si la o reunificare cu statul rus. In 1968, seful fortelor KGB din Regiunea Frontierei de Vest a URSS, plasa politica Romaniei vis-á-vis de aceasta zona in aceeasi categorie cu "activitatile subversive sporite ale serviciilor SUA, RFG si Anglia contra URSS." Arhivele KGB au relevat ca intentiile Bucurestiului si activitatile privitoare la regiune erau incadrate la categoria prima prioritate.

Razboi clandestin

Acest razboi clandestin a continuat neabatut pana la colapsul comunismului. Rapoartele KDS-ului bulgar, de exemplu, excludeau in mod evident Romania din descrierea colaborarilor "cu organele de securitate din statele fratesti". Aceasta absenta era cu atat mai notabila cu cat, pe langa KGB, serviciile de informatii din Ungaria, Polonia, Cehoslovacia si RDG, KDS mai colaborau cu "serviciile" fratesti din Vietnam, Mongolia, Libia, Benin si Angola.

Instructiunile KGB catre agentii din Romania, interceptate de DSS in 1982, au relevat ca "Romania era lucrata ca un stat inamic, o abordare care nu numai ca a fost perpetuata, ci chiar accentuata dupa venirea la putere a lui Mihail Gorbaciov". Ultimul director al puternicei Unitati 0110 (unitatea anti-KGB) a Securitatii a declarat in fata unei Comisii de ancheta a Senatului ca, atunci cand a preluat comanda unitatii, in 1983, si pana la dizolvarea sa imediat dupa revolutie, pozitia operationala a KGB fata de tara sa era "destul de clara". KGB considera Romania o tinta la fel de ostila "ca orice stat occidental".

In contrast cu zvonurile mult-vehiculate despre o "coalitie" comunista conservatoare dintre Ceausescu si Honecker contra politicii de perestroika a lui Gorbaciov, in 1989, seful STASI, Ernst Mielke, a subliniat excluderea DSS dintr-o circulara care continea "lista serviciilor socialiste prietene" cu care organizatia sa coopera. "Pentru a nu crea neintelegeri" circulara stabilea clar ca "prietene" numai serviciile sovietice, maghiare, poloneze, cehoslovace, bulgare si vietnameze. Chiar si Polonia spiona pentru Moscova serviciile de securitate si militare romanesti. In timp ce arhivele serviciilor maghiare au fost mai putin cooperante, judecand dupa dimensiunea contramasurilor Bucurestiului, AVH se plasa imediat dupa KGB, din punct de vedere al extensiei operatiunilor anti-romanesti. Pentru a plasa acest lucru intr-o perspectiva, in 1989, sub 1% din personalul unitatii anti-KGB a DSS, responsabila pentru combaterea celorlalte servicii din blocul comunist, era destinat STASI, in ciuda puternicelor operatiuni anti-romanesti din interiorul tarii. Majoritatea personalului unitatii era destinat pentru contracararea operatiunilor de spionaj ale sovieticilor si maghiarilor, care "aveau mereu prioritate".

Inducerea in eroare

Nu era simplu sa poti tine ascunsa pentru mult timp adevarata stare de lucruri. Era necesar un efort concertat al Moscovei si al aliatilor loiali din pactul de la Varsovia pentru a mentine Romania in mod formal in cadrul aliantei blocului sovietic si a masca gradul si semnificatia opozitiei sale la scopurile internationale ale sovieticilor. Strategia lor de inducere in eroare era simetrica strategiei adoptate de Hrusciov fata de Belgrad, la mijlocul anilor '50, "pentru a evita intarirea legaturilor Iugoslaviei cu Occidentul si a pozitiilor sale neutre", simultan cu "izolarea lui Tito" de catre serviciile sovietice.

Readucerea Romaniei in randurile sale a devenit scopul comun al operatiunilor din regiune ale serviciilor Blocului, in perioada lui Hrusciov si a succesorilor acestuia. Asa dupa cum explica Hrusciov conducerii cehoslovace, in august 1964, "revenea Partidului responsabilitatea sa opreasca Romania sa se retraga din Tratat" si sa o reuneasca cu "familia noastra socialista". Un deceniu mai tarziu, serviciul de spionaj al Germaniei de Est descria "politica externa convenita, vis-a-vis de Romania, a statelor din Tratatul de la Varsovia" ca facand presiuni "pentru o mai mare implicare practica a Romaniei in activitatile economice si politice multilaterale" pentru a crea "elementele de legare a Romaniei la comunitatea socialista" si pentru a-i ingusta "spatiul de manevra". Ca si Hrusciov, Brejnev a insistat pentru ca "partenerii apropiati" sa continue "sa incerce influentarea in acest scop a Romaniei". Aceasta politica a ramas constanta in perioada Andropov, ca si sub conducerea protejatului sau, Mihail Gorbaciov. Dupa cum mentiona STASI la inceputul anilor 80:

Influentare "frateasca"

Statele membre ale comunitatii socialiste (SCS) au incercat si continua sa incerce sa atraga Romania spre politica lor externa, corelata cu politica de securitate. Ö Utilizarea continua a tuturor posibilitatilor statelor membre ale comunitatii socialiste pentru a actiona in Republica Socialista Romania, cu scopul mentinerii si intensificarii legaturilor existente dintre Romania si Tratatul de la Varsovia si CMEA, precum si contactele bilaterale, ar trebui avute in vedere in activitatea operationala-politica.i

Strategia inducerii in eroare a fost in final atat de plina de succes in intarirea dubiilor opiniei publice din Vest referitoare la sinceritatea dizidentei regimului din Romania, in perioada anilor '80, incat pana si conflictele frontale sovieto-romane au trecut neinregistrate de serviciile Occidentale. Totusi, conform serviciilor de spionaj ale Pactului, strategia a esuat complet in tinta sa de a modifica comportamentul Romaniei in maniera dorita. Dupa cum mentiona acelasi raport STASI in continuare, politica Romaniei continua sa contravina "intereselor fundamentale de politica externa a statelor din comunitatea socialista", opunandu-li-se "in aproape majoritatea problemelor importante ale evolutiilor internationale" (dezarmare, procesul de destindere, conflictul din Orientul Mijlociu), precum si colaborarea din cadrul Tratatului de la Varsovia si CMEA." Bucurestiul s-a angajat "mai intens" in "confruntari publice referitoare la intentiile" comunitatii si "s-a aliniat cu politica occidentala, in toate privintele", astfel incat ceilalti membri ai Pactului de la Varsovia puteau anticipa "accentuarea predictibila a pozitiilor speciale adoptate de Romania". Cu alte cuvinte, Romania se opunea politicii externe si de securitate a Pactului, refuza subordonarea in cadrul aliantei, isi apara pozitiile care erau suspect de apropiate de ale Vestului si dadea toate semnele ca va continua sa procedeze astfel si pe viitor.

Diferende ascunse

Impreuna cu tentativele sale de a evita un conflict deschis si de re-atragere a Romaniei in aranjamentele si politicile de securitate, Pactul a ascuns diferendele romano-sovietice. Dupa 1968, Moscova a facut rareori publice neintelegerile majore cu Bucurestiul la sedintele Pactului de la Varsovia, CMEA sau alte intruniri socialiste internationale insa, in schimb, si-a folosit apropiatii - de obicei Polonia, Germania de Est, Bulgaria sau un stat in curs de dezvoltare - in acest scop. De asemenea, Kremlinul a eliminat consemnarile neintelegerilor fundamentale cu Romania din rapoartele si transcriptul sedintelor, chiar si atunci cand au ajuns la un nivel considerat de ministrii de externe ai blocului ca fiind "o confruntare directa cu linia de politica externa a URSS si a celorlalte natiuni din Tratatul de la Varsovia".

Dosarele sovietice nu au inregistrat veto-ul Bucurestiului contra utilizarii CMEA pentru asistarea clientilor arabi in timpul si dupa razboiul arabo-israelian, la fel cum au uitat sa mentioneze criticile repetate din cadrul reuniunilor comunitatii socialiste, la adresa invaziei "partenerilor apropiati" in Cehoslovacia . Atunci cand, spre exemplu, Romania a respins pregatirile Poloniei pentru extinderea pactului de la Varsovia, in primavara lui 1984, "nici o mentionare a dezbaterilor nu a fost inclusa in procesul verbal", o omisiune uimitoare a unei obiectii la insasi continuitatea Pactului. Conducatorii, incepand cu Brejnev si pana la Gorbaciov, au apelat la conducerea Romaniei pentru a pastra tacerea asupra diferendelor "in familie" si au caracterizat declaratiile sale periodice drept irationale.

Operatiunile contra tintei Romania erau tratate ca fiind extrem de sensibile si indeplinite cu un grad de secretizare extraordinar. Cat de secret au actionat Kremlinul si "partenerii apropiati" poate fi judecat dupa faptul ca, cu toate ca operatiunile au durat peste douazeci de ani si au implicat servicii din cel putin sase tari, nimic nu a rasuflat pana cand nu au fost refacute partial bazele de date ale dosarelor serviciilor Germaniei de Est, care au fost returnate Germaniei de catre SUA la inceputul mileniului.

Operatiuni impotriva Romaniei

Stradania extraordinara a Moscovei pentru a mentine aceasta acoperire este reflectata prin ordinul din 1983, de extindere a operatiunilor Pactului impotriva Romaniei. Semnificativ, in RDG acest ordin a fost transmis ca venind direct de la seful STASI, Ernst Mielke, prin intermediul sefului ZAIG (Zentrale Aufwertungs- und Informationsgruppe), departamentul de analiza cu 1000 de persoane, care furniza serviciului est-german "puterea de motivare". SSeful ZAIG a dat instructiuni personalului operational al HVA sa se asigure ca "vor fi folosite numai surse de absoluta incredere" si ca asupra acestora "se vor impune masuri de severe de pastrare a secretului si a caracterului conspirativ". De asemenea, a subliniat ca "in niciun caz nu trebuie sa se observe ca Ministerul Securitatii de Stat a luat masuri specifice" impotriva tintei Romania si a avertizat ca "sursele nu trebuie sa ia nici un fel de masuri specifice de spionaj care ar putea permite altor persoane sau organe sa descopere sau sa recunoasca scopurile finale pe care ni le propunem.i

Operatiunea de inducere in eroare era considerata necesara nu numai - sau in primul rand - pentru a evita contramasuri tactice. Descoperirea unei operatiuni coordonate a Pactului impotriva Romaniei, membra a Tratatului, ar fi relevat o mult mai mare importanta acordata tarii decat cea pe care campania de dezinformare publica a Moscovei dorea sa o recunoasca si ar fi indicat adevaratul grad de ostilitate dintre Romania si Pact , aspecte care pana atunci fusesera atat de bine ascunse. O astfel de dezvaluire ar fi naruit legendele "calul Troian" si "dependenta ascunsa", probabil ar fi impins Romania si mai mult spre tabara occidentala si, posibil, ar fi incurajat un mai mare angajament intr-o perioada in care succesul "masurilor active" impulsionau capitalul vestic sa se retraga. Aceasta fusese exact aceeasi secventa de evenimente care a urmat rupturii Tito-Stalin din 1948 si care avusese drept rezultat o strangere a relatiilor SUA-Iugoslavia si o masiva asistenta politica, economica si militara acordata de Occident Belgradului. Era de aceea imperativ necesar sa se evite o ruptura explicita, care ar fi adus Romaniei o asistenta similara din partea vestului si i-ar fi garantat independenta.

In mod ironic, Moscova a avut un mai mare succes in prezentarea Belgradului, ne-membru al Tratatului de la Varsovia, analistilor serviciilor americane si britanice, drept "vaca-sacra" a sfidarii anti-sovietice. La mijlocul anilor '60, Iugoslavia era angajata intr-o cooperare militara si de spionaj mult mai stransa cu Moscova decat fosta aliata din Tratat, Romania. In 1962, la un an dupa ce Bucurestiul stopase aceasta practica, Belgradul a inceput sa-si trimita ofiterii la academiile militare sovietice pentru instruire si le-a interzis pilotilor de lupta sa invete engleza de teama sa nu "defecteze" cu tot cu MiG-uri. In 1967 si 1973, cand Romania a refuzat sa ofere sprijin militar si si-a inchis spatiul aerian pentru fortele sovietice si membrele Tratatului in incercarea acestora de a acorda ajutor statelor sprijinite de sovietici din Orientul Mijlociu, Tito a pus la dispozitia URSS facilitatile Iugoslaviei si, mai mult, a gazduit chiar un regiment al Diviziei 106 de Asalt Aerian "in asteptarea interventiei in Siria".

Devierea iugoslava, observata de Bucuresti, in timp ce comunitatea serviciilor SUA o interpreta insistent ca nefiind un indiciu al unei intoarceri catre Moscova, a impulsionat, la inceputul anilor 80, reorganizarea unitatii romanesti anti-KGB in patru directii. Doua directii se ocupau exclusiv de operatiunile KGB si GRU. Una era destinata combaterii operatiunilor Iugoslaviei si Ungariei, cu acelasi numar de angajati si resurse care fusesera dedicate serviciilor maghiare. Ultima directie se ocupa de celelalte servicii din statele socialiste, de la Bulgaria, Polonia, Cehoslovacia si Germania de Est pana la regimurile pro-sovietice din Asia, Africa si America Latina.

"Relatia speciala" secreta si Arhivele Disparute

Un alt motiv pentru care informatiile despre relatia ostila dintre Romania si ceilalti membri ai Tratatului de la Varsovia au ramas atat de limitate a fost natura secreta a "relatiei speciale" pe care Bucurestiul o stabilise cu Washingtonul, Beijingul si Bonnul. In combaterea acestei lupte interne contra unor forte superioare, incepand din 1950 si pana la sfarsitul anilor '70, Romania a incercat sa evite atentia opiniei publice si crescanda presiune sovie­tica, pe care o atragea inevitabil. Regulile de baza fusesera stabilite in 1964, cand Romania a avertizat partenerii din SUA: "Cu cat se va face mai putina publicitate independentei Romaniei in aceasta perioada, cu atat mai bine.

O atentie sporita in presa straina ar putea dauna, mai degraba decat sa ajute, relatiilor noastre viitoare. Pentru moment, Romania ar dori sa fie plasata in ochii opiniei publice dupa Iugoslavia si Polonia, printre tarile est-europene. Aspiratiile noastre de independenta pot fi mult mai bine atinse nu printr-o publicitate insistenta si zgomotoasa, ci prin dezvoltarea constructiva si in liniste a relatiilor Romaniei cu Statele Unite si Occidentul".

Cooperare discreta

Astfel, cu exceptia unor rare scapari in presa, foarte putin din incercarile sale de mediere a conflictului din razboiul SUA -Vietnam si, practic, nimic din negocierea relatiilor Chinei cu Italia, Austria, Germania de Vest si Suedia, in a doua parte a anilor '60, nu a fost facut cunoscut publicului. La sfarsitul anilor '70, schimbarile din conducerea Romaniei au condus la o pierdere catastrofala a directiei strategice in campania de subminare a controlului si influentei sovietice in regiune. Drept rezultat, relatia speciala a Bucurestiului cu Occidentul a cedat progresiv ca urmare a campaniei de masuri active pe care Moscova o exercita prin intermediul celorlalti membri ai blocului, ca si prin membrii de facto ai Aliantei, precum Mongolia, Cuba si Coreea de Nord si prin grupul de agenti sovietici si ai Pactului, de la presedintele finlandez Urho Kekkonen, pana la analista sefa pentru URSS si Europa de Est a spionajului vest german, Gabrielle Gast.

In al treilea rand, acest val a continuat sa se dovedeasca foarte rezistent si pentru ca Moscova a reusit sa sorteze arhivele securitatii din toate tarile loiale. Guvernele de tranzitie ale Germaniei de Est, Poloniei, Cehoslovaciei, Ungariei si Bulgariei au incheiat acorduri oficiale cu Moscova, permitand accesul KGB la dosarele serviciilor de spionaj extern, intre 1989-1991, cu specificarea dreptului "de a extrage orice material legat de securitatea Sovietica". In 1990, personalul KGB a lucrat chiar in paralel cu grupurile cetatenesti, sortand arhivele serviciilor de informatii externe din Cehoslovacia si Germania de Est. In acelasi timp, serviciile insele erau angajate in distrugerea propriilor dosare (mai ales a celor operative).

Americanii - mai rapizi ca sovieticii

Acest efort a esuat in cele din urma in cazul Germaniei de Est, din cauza vitezei cu care s-a prabusit edificiul statului. In mijlocul colapsului, spionajul SUA care cauta arhivele STASI a dobandit arhivele Rosenholz inainte de a fi expediate la Moscova sau dispersate prin nenumaratele cladiri ale STASI. Baza de date, reconstruita si decriptata, a acestei arhive a serviciilor secrete externe a scos limpede la iveala relatia ostila dintre serviciile Romaniei si ale Tratatului de la Varsovia si, impreuna cu dosarele est-germane care au supravietuit referitoare la operatiunea INTERKIT, au oferit un road map care a explicat si alte informatii incidentale despre operatiuni ale KGB asupra Romaniei, oferite de fosti ofiteri de informatii sovietici, si au fost ulterior confirmate de rapoartele puternic cenzurate din arhivele serviciilor bulgare.

Paradoxal, in ciuda opozitiei neabatute la dominatia sovietica in regiune, in anii '80, chiar si dupa ce Romania isi pierduse locul strategic, agentii dubli sovietici din tara au fost capabili sa stranga capital din impopularitatea lui Ceausescu, sa discrediteze toate initiativele independente de politica externa si de securitate ale Romaniei si sa exercite controlul temporar asupra institutiilor de securitate si de afaceri, in timpul si imediat dupa Revolutia din 1989. Este ilustrativ in acest sens faptul ca fostul ambasador in Statele Unite si agentul dublu sovietic, Silviu Brucan, a propus cu succes alti cunoscuti agenti dubli sovietici in posturi-cheie pentru securitatea nationala, in timpul si dupa revolutie, inclusiv pe ministrul Apararii Nicolae Militaru (26 decembrie 1989 - 14 februarie 1990), pe fostul director al serviciului de informatii externe Mihai Caraman (13 ianuarie - 23 aprilie 1992). Brucan insusi a devenit principalul consilier al presedintelui Iliescu pana in iunie 1990 si a ramas alaturi de primul-ministru Petre Roman pana in septembrie 1991. Era greu de asteptat o transparenta a arhivelor serviciilor din partea cuiva care, asa dupa cum ii declara in decembrie 1989 lui Viktor Zagladin, seful Sectiei Internationale a Comitetului Central Sovietic, "va face totul pentru a combate imperialismul american, chiar daca aceasta contravenea directivelor ONU si legilor internationale.i

Revolutiile "negociate"

In cele din urma, spre deosebire de revolutia din Romania, care a condus la dezintegrarea institutiilor, la anularea constitutiei si la o abrupta si imediata schimbare de putere, Polonia, Ungaria, Cehoslovacia si Bulgaria si-au negociat schimbarea de guvern. Continuitatea rezultanta a institutiilor administrative ale statului si continuitatea virtuala a personalului institutional a diminuat posibilitatea ca adevaruri surprinzatoare sa iasa la suprafata din acele sedii, mai ales in conditiile competitiei post-comuniste.

Ca o ironie, cu toate ca fusese singura tara care isi dizolvase aparatul de spionaj, desfiintand directii intregi si concediind peste 60% din personal in timp ce celelalte tari si-au asigurat o remarcabila stabilitate a cadrelor si aranjamentelor institutionale, numai despre Romania s-a spus ca taragana reforma serviciilor". Chiar si Cehoslovacia a optat pentru continuitate pana la sfarsitul anului 1990 cand, cu sprijin exceptional din partea Marii Britanii, SUA si Germaniei a introdus o reforma radicala. Chiar si acea reforma a lasat personalul si structurile serviciilor militare de informatii practic neatinse si a mentinut mare parte din personalul din serviciul extern. Situatia a fost de departe mult mai proasta in Polonia si Ungaria, unde aceleasi discutii de la masa rotunda si-au atins stralucit scopul de a face o tranzitie pasnica de la sistemul partidului unic la cel pluripartid si a mentinut o mare parte din conducerea armatei si a serviciilor instruita de KGB si GRU.

Raportul Macierewicz, elaborat de guvernul polonez in februarie 2007, a detaliat modul in care ofiterii din serviciile militare au continuat sa fie instruiti in taberele GRU si KGB, nu numai intre 1989-1991, ultimii ani ai Uniunii Sovietice " dar si in perioada 1992-1993, de catre serviciile succesoare rusesti, usor reformate. Numirile si promovarile au continuat sa se faca dintre cadrele "de perspectiva", aprobate si instruite de Moscova, incluzand trei dintre sefii si patru dintre adjunctii de servicii, pana si dupa intrarea in noul mileniu. Spre exemplu, 301 de instructori sovietici/rusi au activat in serviciul de informatii militare al Poloniei (WSI) intre 1991-2006, iar cateva zeci de absolventi activau in "esalonul superior" al structurilor WSI chiar si in 2006.

Continuitatea KGB

Stabilitatea cadrelor din serviciile maghiare, antrenate de KGB si GRU, a fost chiar mai mare. Atunci cand Ungariei i-a revenit sefia Comitetului NATO de contraspionaj a explodat un scandal international pentru ca seful serviciului de contraspionaj maghiar " Serviciul de securitate nationala (NBH) " petrecuse sase ani si jumatate la Academia KGB Dzerjinschi din Uniunea Sovietica. In acelasi timp, directorul general al contraspionajului militar (Serviciul de securitate militara:KBH) si ofiteri responsabili cu arhivarea, atat de la KBH cat si de la serviciul de informatii externe (Serviciul de Informatii: IH), erau absolventi ai academiei KGB.

Unii observatori au privit aceste conexiuni ca fiind un castig, oferind mai multe informatii asupra serviciilor rusesti, asupra metodelor si operatiunilor acestora. Totusi, asa dupa cum mentiona raportul Macierewicz, scopul principal al instructorilor KGB si GRU era identificarea dependentelor si slabiciunilor studentilor si vulnerabilitatile institutionale ale serviciilor tarilor de origine, sugerand mijloace de contracarare. Cel putin in cazul Bulgariei, reteaua cooperarii clandestine, "construita timp de 45 de ani", a insemnat ca personalul superior "diplomatic, de securitate si militar si-a pastrat obiceiurile si practicile de a-si coordona atitudinile si practicile" cu Kremlinul. De aceea, este mult mai probabil ca Moscova sa fi continuat sa-si exercite influenta pentru pastrarea secretului asupra operatiunilor trecute si sa conduca politica curenta, si in cazul Poloniei si Ungariei, facand improbabil faptul ca membri ai conducerii serviciilor sa se grabeasca sa dezvaluie ceva ce Moscova ar fi dorit sa pastreze secret.

Pe langa continuitatea structurilor, a personalului si a atitudinilor partenerilor "apropiati", existau de asemenea mai multe interese specifice care s-au mentinut dupa colapsul Uniunii Sovietice. In puternic contrast cu relatia polonezo-rusa, in care problemele frontierelor, identitatii nationale, optiunilor politice fusesera rezolvate in mare masura inainte de sfarsitul Razboiului Rece, problemele care au alimentat ostilitatea sovietica si maghiara impotriva Romaniei s-au mentinut in continuare in noul mileniu. In consecinta, cu toate ca chestiunile Basarabiei/ Moldovei si Transilvaniei au ramas tinte prioritare ale spionajului ungar sau sovietic inca de la sfarsitul primului razboi mondial, aproape nimic despre operatiunile maghiare sau sovietice nu a fost declasificat sau publicat. Legea securitatii nationale a Ungariei, de exemplu, stipuleaza clasificarea operatiunilor de spionaj pentru o perioada de pana la 90 de ani, facand improbabila, pe termen mediu, posibilitatea unor revelatii arhivistice, referitoare la perioada comunista.

Intr-adevar, structurile traditionale de cooperare au fost mult intarite prin similaritatile dintre diaspora maghiara post-imperiala si mult mai numeroasa diaspora rusa "din vecinatate", dupa colapsul imperiului sovietic. Ungaria a fost primul stat cu care Rusia a incheiat un tratat bilateral de tara, in decembrie 1991, pregatit anterior la ambasada Ungariei de la Moscova. Moscova si Budapesta au stabilit atunci relationarea oficiala a disputelor etnico-teritoriale cu Romania, semnand in noiembrie 1992 o declaratie comuna de cooperare pentru Asigurarea Drepturilor Nationale, Etnice, Religioase si Lingvistice ale Minoritatilor, document desemnat de ambele parti drept un punct de cotitura in relatiile ruso-maghiare.

Strategia maghiara

Liderii postcomunisti din Ungaria au sustinut cu insistenta autonomia teritoriala a maghiarilor din Transilvania, reminiscenta a campaniei revizioniste de decenii, lansata de Budapesta dupa primul razboi mondial. Intr-adevar, cei doi care, in 1987, au intemeiat ceea ce urma sa devina primul partid conducator al Ungariei post-comuniste " Forumul Democratic Maghiar - au fost Sandor Csoori, presedinte al Federatiei Mondiale a Maghiarilor, infiintata in 1927 pentru a forta pretentii teritoriale, si un proeminent iredentist, Istvan Czurka. In orice caz, acuzatiile exagerate de incalcare a drepturilor minoritatilor, asimilare fortata si "genocid cultural", care pareau plauzibile in perioada izolarii Romaniei din timpul Razboiului Rece, au facut loc primelor misiuni de supraveghere din partea institutiilor europene.

Moscova si indepartarea Basarabiei

Transparenta referitoare la aceste aspecte ale relatiei sale cu Romania lipseste in cazul Rusiei. La inceputul anilor '90, Kremlinul era intens preocupat de atractia pe care o Romanie stabila, orientata spre vest ar fi putut sa o exercite asupra Republicii Socialiste Moldova. La fel cum URSS propaga imaginea Romaniei ca avand "o influenta primitiva si negativa asupra identitatii moldovenesti", ceea ce impunea protectia sovietica impotriva "asimilarii romanesti" in perioada Razboiului Rece, dezinformarea rusa alimenta acum animozitatea Chisinaului si Kievului impotriva Bucurestiului, prezentandu-l ca avand "ambitii teritoriale fata de Moldova si parti ale Ucrainei pe care le pierduse in favoarea URSS, dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial", in timp ce descriau Moscova "ca fiind aparatoarea integritatii teritoriale a vecinilor din nord ai Romaniei". La inceputul anilor '90, CIA considera ca "presiunile separatiste vor continua sa creasca" in RSS Moldova si ca: "Sentimentele nationaliste din Moldova au fost intarite de evenimentele recente din Romania. E posibil ca ele sa se intensifice daca noul regim roman va putea stabiliza tara si va incepe sa introduca un sistem politic democratic, viabil".

Blocarea apropierii

Opt luni mai tarziu, comunitatea serviciilor de informatii ale SUA a cazut de acord ca, in timp ce Moldova va continua sa incerce sa obtina independenta, "o deplasare a Romaniei catre un mai puternic autoritarism, ii va face, probabil, pe moldoveni sa-si doreasca sa ramana in Uniune." Deci, Moldova Sovietica putea fi pastrata si apropierea Moldova-Romania putea fi blocata, impiedicand consolidarea autoritatii administrative si progresul reformelor din Romania, incurajand turbu­lentele, divizarea si reactiile autoritare. In cazul in care KGB-ul a tras concluzii privitoare la evolutia relatiei Moldova-Romania similare cu cele ale CIA, atunci este probabil ca acesta a identificat un interes pentru continuarea instabilitatii din Romania.

Focalizarea Rusiei pe relatia Moldova-Romania a devenit mult mai intensa in 1993, cand NATO si-a deschis oficial usa pentru noi membri, iar SUA au initiat primul program de asistenta pentru Romania. O Romanie stabila, prospera si sigura ar fi exercitat o atractie enorma pentru Republica Moldova si, posibil, chiar si pentru Ucraina. Evgheni Primakov, director adjunct al KGB si sef al Primul Directorat - redenumit rapid Sluzba Vneshnei Razvedki: SVR, la inceputul lui octombrie 1991- a condus campania impotriva extinderii NATO, insistand ca Romania va emite pretentii teritorial daca va fi admisa in Alianta Nord Atlantica si isi va anexa Moldova. Primakov s-a implicat si in dezinformarile privitoare la discreditarea conducerii independente a Romaniei, afirmand, de exemplu, ca "Ceausescu a cerut sa fie trimise trupe sovietice in Romania" pentru a-l sprijini in timpul Revolutiei cand, de fapt, conducatorul roman protesta energic contra inexplicabilului aflux de "turisti" sovietici din tara "si ameninta cu contramasuri".

Jocurile Kremlinului

Kremlinul postcomunist a incercat, de asemenea, sa exploateze "esecul" stabilirii de relatii bune cu vecinii "o cerinta premergatoare pentru statutul de membru NATO" ca parghie de manevra a tratatului de alianta cu Romania. In efortul sau de dezbinare a Chisinaului si Bucurestiului, de exemplu, chiar si cel mai dezinteresat ajutor si asistenta romaneasca au fost etichetate drept amestec in treburile interne ale Moldovei, ajutand evident, in acelasi timp, separarea regiunii Transnistria si exercitand puteri monopoliste pentru adjudecarea conflictului Moldova-Transnistria si a urmarilor acestuia. Emblematica pentru strategia Rusiei a fost conditionarea tratatului bilateral cu Bucurestiul de includerea unei clauze care sa excluda aderarea la alianta nord-atlantica. Drept rezultat, Romania a fost singurul stat fost membru al Tratatului de la Varsovia cu care Rusia a refuzat sa incheie un astfel de tratat de-a lungul anilor '90. In cele din urma, Moscova a acceptat sa incheie un astfel de tratat, numai dupa iulie 2003, la aproximativ opt luni dupa ce NATO a anuntat oficial admiterea Romaniei si la peste un deceniu dupa ce Rusia incheiase tratate similare cu Polonia, Ungaria, Cehoslovacia si Bulgaria.

Insistenta Rusiei, din 2008, ca SUA sa anuleze unilateral acordurile de infiintare a unor baze militare in Romania si continua sa implicare in problemele Moldovei, intr-o maniera care descurajeaza puternic relatii mai apropiate cu Romania, indica persistenta unor obsesii strategice foarte similare cu cele care au motivat ostilitatile anterioare ale sovieticilor fata de Romania. Ca urmare, in viitorul apropiat, pare a fi redusa posibilitatea unor interese institutionale care sa aduca o clarificare a relatiilor si operatiunilor Moscovei contra Romaniei, din perioada Razboiului Rece.

Acest studiu, primul din trei, examineaza geneza transformarii Romaniei din aliat in inamic al blocului sovietic, a eforturilor sale de a iesi de sub dominatia sovietica in domeniul spionajului si amenintarea pe care o reprezenta pentru Moscova. Primele doua capitole sunt dedicate relatiilor existente, anterior comunismului si in primii ani ai acestuia. Al treilea capitol prezinta lupta pentru independenta serviciilor de informatii din perioada Gheorghe Gheorghiu Dej si contramasurile regimului Hrusciov, impotriva primelor crize dintre Tratatul de la Varsovia si Romania din timpul Razboiului Rece. Capitolul patru descrie lupta clandestina din primii ani ai regimului Ceausescu si pana la invadarea Cehoslovaciei.

sursa: Ziua, Dosare ultrasecrete, 11.10.2008

Um trato. Escreverei baboseiras até o dia 14 de outubro. Meu ano novo chinês. Mentira... Sobre o que estou falando? Não faço a mínima idéia. Nada de vodka, juro. São apenas baboseiras matinais. Elas fazem sentido. Algum sentido, que seja. E eu larguei a bebida.

Olha que bacana a fotografia da maior bicicleta do planeta. Oficialmente registrado no Guiness Book como tal, esse brinquedinho mede 9 metros e 57 centímetros (escrever medidas por extenso é o hit do momento. Atente-se a isso.). Deixa ou não deixa a pomposa mountain bike do camarada leitor no chinelo?

Antes que haja exaltação do outro lado da web, saiba que essa maravilha da engenharia (no mesmo patamar de maravilha do carrão soviético apresentado no blog antigo, inclusive) não foi produzida em escala industrial. Uma pena...

Na verdade, a história se transforma em melodrama dos anos 30. Vale até pequeno aviso àquele que sofre de doenças cardiovasculares: “Toma um suco de laranja antes de continuar. O senhor está muito pálido.”

Oleg Rogov, sujeito apaixonado por meios de transportes em duas rodas, é o pai dessa criança horizontal. Um pouco previsível o cara gostar de bicicletas, não é? Conversei com um colega russo e ele me contou segredos sobre esse rapaz que nem a KGB, com os melhores agentes soviéticos de plantão, sonharia descobrir.

Afinal, Piotre (nome do meu colega russo), onde raios nasceu Oleg Rogov? Os brasileiros estão loucos para saber... “Em um vilarejo perto de Moscou chamado Tvér.” Pronto. O Brasil já pode dormir tranqüilo.

Mas há outro segredo muito mais interessante do que esse.

Oleg, naturalmente, tornou-se lenda em Tvér. E lenda é sinônimo de histórias fascinantes. Dizem as más línguas russas que ele estava completamente bêbado quando resolveu construir o bípede de dois aros. Conversou com algumas senhoritas antes de colocar a mão na massa e prometeu a cada uma delas: “Assim que eu terminar isso aqui, vou levá-las para dar uma voltinha! Cada uma de vocês.”

Grande problema a ser resolvido: eram 15 senhoritas no bar. Fazer o quê?! Prometeu, agora, cumpra.  Se analisarmos atentamente a foto, veremos que Oleg cumpriu palavra. Tem banco para todas elas. E para ele também, é claro.

Então, quer dizer que a bicicleta, além de grandona, é ideal para famílias numerosas? Exatamente. Ou para rapazes namoradeiros, ou senhoritas namoradeiras, sabe-se lá.

Porém, como diria o poeta, nem tudo é mar de coisas legais. A parte final sempre chega para entristecer-nos. Infelizmente, Oleg Rogov, o “Leshij”, faleceu no mês de julho. Vários russos fizeram-lhe homenagens bacanas e prometeram cuidar bem da criatura órfã. Assim seja.

A historiographer called Ms. KGB,  called Comitat Gubernestpoi Besoponasti was completing an encyclopedia called the History of Emotions.

Ms. KGB reflected thoughtfully on how to begin the entry on the Chapter called Enigma.

She smiled a lot, figuratively wondering of 'hers' as form and attribute.

She delighted in the ways that, she taught the art of passion to the artist, who was obsessively painting her clothed, not even bothering about her meanderings,

She ridiculed him internally—wondering why the wretch wasn't thinking of her as an enigma of body and psyche, now needing him to take her softly, passionately, and taste her nectars as ambrosia gathered in hives.

With all stirrings of mortal-music, she became intoxicated, forgetting herself, her clothed posture beside the artist, and lo, she metamorphosed into a ghostly mystical smile, a soul of a smile called enigma.

Ms. KGB thus entered her first entry in the encyclopedia of the History of emotions called Mona Lisa.

©reserved 2008

The development will only deepen speculation over his death. Israeli commentators claim he was murdered by Egyptian intelligence officers for being the Jewish state's most important agent in the run-up to the Yom Kippur war in 1973. Egyptian commentators claim he was murdered by Mossad as he prepared to expose Israel's secrets in an explosive book. >>>>>

Fosti ofiteri din DIE si SIE publica un Dosar operativ despre relatiile Romaniei cu KGB, GRU si puterea sovietica, la 40 de ani de la invadarea Cehoslovaciei de catre URSS

Asociatia Cadrelor Militare in Rezerva si in Retragere din Serviciul de Informatii Externe a decis anul acesta ca spionii romani au dreptul si chiar si obligatia sa vorbeasca, pe intelesul tuturor, despre probleme sensibile ale tarii, atata timp cat amintirile lor nu afec­teaza siguranta nationala a Romaniei. Asa ca s-au apu­cat sa scrie. Si sa publice.

Analizele fostilor spioni sunt cuprinse intr-o revista de circuit intern ajunsa acum la al treilea numar: "Persicop". Pentru ca ZIUA a demonstrat o atentie speciala fata de problematica retelelor Kominternului, ale KGB si GRU in Romania, ofiterii de informatii in rezerva si in retragere ne-au pus la dispozitie, in exclu­sivitate, Dosarul special realizat de "Periscop"la 40 de ani de la invadarea Cehoslo­vaciei de catre trupele Armatei Rosii precedate de agentii serviciilor speciale so­vietice, care nu au ezitat sa uci­da pe loc ofiterii de contrainfor­matii cehi si slovaci care le supra­vegheau activitatea. Activitatea "Periscop"-ului este remarcabila, dupa cum o dovedesc si amintirile de pe teren ale veteranului care publica sub numele de V. D. Fulger - fost sef, printre altele, al colectivului Asia-Pacific - despre serviciile de informatii romanesti si consilierii sovietici. La fel, analiza lui Mircea Iordanescu despre inter­ventia militara din Cehoslo­vacia. Publicam astazi doar cateva extrase din Dosarul DIE.

Doicaru: "Nu mai dati nimic rusilor"

"Teza conform careia serviciile de informatii ale Romaniei au fost subordonate sovieticilor pana in decembrie 1989 este falsa fara doar si poate", scrie V. D. Fulger in deschiderea materialului sau introspectiv, din care repro­ducem in continuare, selectiv. "A existat, intr-adevar, o asemenea stare de fapt imediat dupa instaurarea regimului comunist, atunci cand consilierii sovietici erau prezenti in toate sectoarele principale ale noilor structuri politico-economice si militare ale tarii. Aceasta subordonare s-a redus treptat: mai intai, au fost retrasi <<consilierii>>, fara insa a se face zarva in legatura cu acest lucru. Momentul n-a fost marcat sub nici o forma, exceptand, poate, bucuria traita de fiecare lucrator eliberat de tutela <<fratelui mai mare>>.

Ca ofiter cu functie de condu­cere, prin natura sarcinilor si obligatiilor de serviciu am avut in mai multe randuri prilejul sa constat ca, intr-adevar, <<cola­borarea>> cu rusii a incetat definitiv inca de prin anii 60. Iata cateva elemente care, dupa parerea mea, pot constitui dovezi palpabile ca directiva venita de sus, de a nu mai pune la dispozitia sovie­ticilor date si materiale privind munca specifica, n-a fost o vorba goala, ci se aplica cu strictete.

In 1960, s-a primit ordin ca nici un lucrator, indiferent de functie si grad, sa nu mai prezinte consilierului sovietic date si materiale cu privire la munca de securitate. In cadrul Directiei unde imi desfasuram activitatea, ofiterii operativi nu mai aveau voie sa discute nici macar cu tovarasul Iurea, translatorul consilierului.

In august 1962, rezidentilor care plecau la post in exterior li s-a interzis sa mai faca schimb de informatii cu sovieticii, renuntandu-se astfel definitiv la vechiul obicei de a merge periodic la ambasadele sovietive pentru asa-zisele consultari si informari reciproce cu privire la situatia din tara in care isi desfa­surau activitatea. <<Nu mai dati nimic rusilor. Orice incercare din partea lor raportati-o la Bucuresti imediat si cu toate detaliile>>- asa suna telegrama circulara adresata rezidentilor aflati deja in misiune externa si care nu erau inca la curent cu noile orientari.

Erau doar trei situatii in care rezidentul roman putea coopera cu sovieticii: in caz de incendiu, rapiri sau acte teroriste. Se admi­tea, deci, informarea sovieticilor, <<in timp util>>(aceasta era formula), numai daca se obtin date, informatii sau documente din care sa rezulte clar ca cineva, indiferent cine, pune la cale declansarea unui incendiu la oficiile diplomatice, o rapire sau un asasinat care vizea­za membrii ambasadei. Chiar si in aceste cazuri, se preciza: "nu se deconspira fata de sovietici sursa prin care s-au obtinut informatiile sau documentele din care rezultau intentiile criminale". (...) Generalul Nicolae Doicaru, aflat atunci la conducerea DIE, a ordonat sa nu se mai trimita la Moscova nici un material, chiar si pentru tradus, desi zeci de documente asteptau in fisete sa fie valorificate", aminteste V.D. Fulger in expunerea sa mult mai extinsa. Generalul Nicolae Doicaru, o legenda a serviciilor de informatii, a supravietuit regimului Ceausescu dupa fuga adjunctului sau de la DIE, Ion Mihai Pacepa, dar nu a mai scapat de un glont care avea sa-l ucida, la o vanatoare, in timpul regimului Iliescu.

Sub amenintarea Rusiei

Mircea Iordanescu trateaza intr-o analiza complexa situatia Romaniei si a fostului bloc sovietic in perioada invaziei URSS in Cehoslovacia: "Dorinta de a se distanta de Moscova, mai ales in ce priveste politica externa, si reactia extrem de hotarata si ferma dupa invadarea Cehoslo­vaciei, in august 1968, de catre trupe apartinand Tratatului de la Varsovia, au stimulat intentiile Moscovei privind o eventuala interventie militara in tara noastra. In august 1968, Romania a fost amenintata, cel putin pentru cateva zile, de acelasi pericol ca si Cehoslovacia. Pe 21 august, imediat dupa ocuparea Cehoslo­vaciei, servicii secrete occidentale au semnalat o miscare masiva de unitati militare sovietice si bulgare in jurul granitelor romanesti. Informatii similare au fost confirmate si la frontierele Romaniei cu Moldova sovietica si Ungaria.

Desi Uniunea Sovietica, prin vocea ambasadorului sau, Dobranin, a anuntat la inceputul lunii septem­brie 1968 ca "informatiile despre invazia Romaniei nu au fost intemeiate pe adevar", ame­nintarile au continuat inca multa vreme si autoritatile romanesti le-au luat in seama, pana la dispa­ritia lor. Vulnerabilizarea Romaniei in conjunctura respectiva a deter­minat intreg sistemul de aparare a tarii - Armata, Ministerul de Interne si trupele sale, serviciile de informatii si contrainformatii, garzile patriotice, organizatii si asociatii ale tineretului - sa se pregateasca intens dupa principiile, regulile si conceptiile de lupta ale <<razboiului intregului popor>>, pentru a riposta in caz de nevoie.

In aceasta situatie fierbinte, factorii de decizie politici si militari ai tarii noastre aveau nevoie de cat mai multe informatii care sa descifreze intentiile reale ale <<aliatilor>> privind lansarea unui atac armat asupra Romaniei. Ca urmare, s-a intensificat activitatea de culegere de informatii pe aceasta tema, atat in tara, dar mai ales in strainatate, prioritare fiind zonele de granita ale Romaniei, tarile europene importante, marile puteri si organismele internationale.

Abia iesite de sub "indru­ma­rea" si controlul consilierilor sovietici, Serviciile de informatii romanesti incercau, timid la inceput, sa descifreze actiunile din ce in ce mai numeroase si de amploare ale celor doua servicii de informatii sovietice - KGB si GRU pe teritoriul romanesc. Mai ales dupa 1964, urmare a declaratiei Biroului Politic al PMR din aprilie, se constata o intensificare a actiunilor de culegere de informatii din partea celor doua servicii, fiind vizate, indeosebi, Armata, Ministerul de Interne, precum si conducerea politica si economica a tarii.

De altfel, trebuie mentionat ca in anii '60 si '70 ai secolului trecut, contraspionajul romanesc a descoperit mai multe retele de spionaj sovietic pe teritoriul national, printre care mentionez un singur caz, acela al generalului Serb Ioan, dovedit ca se ocupa de culegerea de informatii militare in favoarea GRU, principalul serviciu de informatii al armatei sovietice. (...) Pe plan intern, contraspionajul romanesc se confrunta nu numai cu actiunile serviciilor de infor­matii sovietice, dar si ale celor­lalte state socialiste "prietene". Asa au luat nastere atat la serviciul de informatii intern, cat si la cel extern structuri specializate care urmau sa faca fata mai bine amenintarilor la adresa securitatii nationale ce veneau din partea "prietenilor". Eve­nimentele ulte­rioare au confirmat justetea acestor masuri". De la "Actiuni ale serviciilor secrete straine impotriva Romaniei" la "Cum sa devii intelligence officer la CIA" si ce mai face organizatia veteranilor din SVR, "Periscop" se prezinta ca o sursa veritabila de informatii despre istoria recenta a Romaniei, intr-un moment in care se incearca acerb falsificarea ei dupa modelul nefast al lui Roller.

sursa: Ziua

Gorbatschow                                                Lebedew mit Sohn

Kernpunkte des Programms seien die Förderung unabhängiger Institutionen sowie die Gründung eines freien Fernsehsenders. Lebedew bestätigte der Zeitung die Pläne. Kreml-Gegner kritisierten das Projekt als weitere Spaltung der Opposition. Politische Beobachter äußerten sich skeptisch. >>> ORF.at

Der 77-jährige Gorbatschow lehnte auf Anfange einen Kommentar ab. Der Friedens - Nobelpreisträger ist in Russland äußerst unbeliebt, weil ihm die Auflösung der Sowjetunion 1991 angelastet wird. Bei der Präsidentenwahl 1996 erhielt er nur ein halbes Prozent der Stimmen. >>> Reuters

Lebedew (48) und Gorbatschow (77) sind bereits Partner in der Geschäftsführung der Kreml-kritischen Zeitung "Nowaja Gaseta", für die die im Oktober 2006 ermordete Journalistin Anna Politkowskaja arbeitete. Während Gorbatschow im Westen bis heute hohes Ansehen genießt, machen ihn in Russland viele für die chaotischen 90er Jahre in Russland verantwortlich.

Ob diese neue Partei eine Wendung in der eiszeitlichen Politik herstellen könnte?

Foto: © N!RAk

Serviciul de Informatii si Securitate al Republicii Moldova, nascut din cenusa unitatilor KGB de pe teritoriul RSS Moldoveneasca si cunoscut mai mult pentru actiunile sale antiromanesti, la ordinul lui Voronin, are, de la inceputul lunii septembrie, un nou imn.

In luna februarie, prezent la sediul SIS, Vladimir Voronin sublinia importanta intensificarii activitatii serviciilor de securitate in vederea prevenirii "actiunilor de subminare a regimului constitutional si statalitatii Republicii Moldova". Referirile erau la adresa partidelor de opozitie care doresc iesirea de sub influenta Moscovei si apropierea de Romania. De asemenea, liderul de la Chisinau cerea "sa se contracareze finantarea ilegala din tara si din strainatate a partidelor politice si a mass-media". Mergand pe aceeasi linie, directorul SIS, Artur Resetnicov, califica acuzatiile opozitiei (n.r. pro-romanesti) ca o forma de manifestare isterica. In aceste conditii, titlul imnului, "Credinta Patriei", devine cam confuz. Pana la urma, la care Patrie se refera? La Rusia? Cert ramane un singur lucru pentru agentii SIS: "Cercetarea da frumoase roade/Securitatea e al nostru scut".

Publicam mai jos versurile imnului iar varianta audio poate fi descarcata mai jos.

NUMELE NOSTRU NU E SCRIS IN CARTE,

NU-I PRONUNTAT CU SALVE DE SALUT,

DAR CERCETAREA DA FRUMOASE ROADE,

SECURITATEA E AL NOSTRU SCUT.

NU E NIMIC MAI SFANT SI DEMN PE LUME,

DECAT CREDINTA SI AL NOSTRU LEGAMANT!

REFREN:

CREDINTA PATRIEI SI STEAGULUI CREDINTA,

CREDINTA LEGII SI DREPTATII ORISICAND,

CREDINTA - JURAMANTULUI NUMAI CREDINTA,

CREDINTA DRAGOSTEI SI PACII PE PAMANT!

CREDINTA PLAIULUI SI NEAMULUI CREDINTA

CREDINTA DOINELOR SI CASEI PARINTESTI

CREDINTA GRAIULUI SI RAMULUI CREDINTA,

CREDINTA OMULUI PE CARE IL IUBESTI!

INCREDERE, LUMINA SI SPERANTA

DAM PRIN CREDINTA NOASTRA, CA DE FIER,

DRAPELUL PATRIA-L INALTA

DOAR CAND PLECAM, NEMURITORI, LA CER.

NU E NIMIC MAI DEMN SI SCUMP PE LUME,

DECAT CREDINTA SI AL NOSTRU JURAMANT!

REFREN

Ascultati aici !

sursa : http://www.ziua.net

Any old fool can start a war. It takes a real leader to stop a war before it begins.

No one else seems to be saying it, so I will. McCain was scary last night. And I don't mean 'scary' in the strong-on-foreign-policy, ain't-no-one-gonna-mess-around-with-this-guy  sense of the word, but scary, as in, this guy's like a ticking bomb, and he's gonna blow any second.

One doesn't need a degree in the behavioral sciences to have noticed that McCain's body language betrayed him last night, conveying an easily-provoked rage that spiked intermittently throughout the debate. His head, in particular. At several points during the debate, such as when Obama enumerated flaws in McCain's foreign policy record (see video), McCain's face physically drew-up and hardened, like a coiled fist. At one point, his entire face literally rippled with rage, the muscles in his jowls hardening like marbles under his skin. His pupils grew beady and jittery -- looking almost deranged -- while he waited his turn to respond. And respond, he did, his voice quavering (feebleness, fury or fatigue?), his mouth curled into a snarl, his pointed tongue darting out like a serpent as he spoke.    

I've seen this before. Anyone has, who's ever witnessed 'what McCain does' when he's crossed (see videos, below). When you hear from his Capitol Hill colleagues that McCain has a short fuse, that he's a hot-head, this is what they're talking about. Disagree with McCain, piss him off, and you are not only persona non grata, but you will likely find yourself in his crosshairs for the next few years. McCain is nothing, if he's not vindictive, which makes moot any attempts to tally points between the debaters last night to see who came out on top. In both domestic and foreign policy, the clear loser was John McCain, as his rage simply got the better of him. 

If the diplomatic needs of the United States were limited to only bluster and bellicosity, or to, on occasion, staring down a fellow world leader and being able to reduce the dialogue, from start to finish, into seeing 3 letters in his eyes -- K.G.B. -- then McCain would be our man. Were the world a schoolyard, we could, perhaps, comfortably turn loose the scrappy schoolboy with the angry little man complex, his arms and fists perpetually poised to deal a blow. But on the world stage, we need a leader whose hands are as open to exchanging a handshake as they are to displaying the strength of a hardened fist. 

We need leaders of sound temperament, whose experience includes a history, past and present, of pragmatic, clear-thinking and foresight: leaders capable of nuanced thought in a world that is rarely black or  white, but is nearly always a mix of the two, with myriad shades of gray in-between.  We need a leader who can conduct a debate with a colleague -- a fellow leader in his own country -- without struggling so hard against his own personal demons, without struggling so hard to keep from detonating. For this was McCain's fatal flaw last night: as his rage consumed him, his body language betrayed him -- making hollow any claim he could verbalize on owning the character and temperament necessary to being a great president. As his rage won, John McCain lost the debate. And, in the end, it was this that defined the real difference between the two candidates: It is one thing to SAY that you own the temperament, character and good judgement to be president; it is another thing, entirely, to SHOW that you own those qualities.

Any old fool can start a war. The last thing this country needs is an old warrior whose worldview is tainted with old, unresolved rage. We do not need a leader who sees the world through the lens of a blind rage, ever on the verge of rearing its ugly head.

___________________________

by Mantis Katz for the canarypapers

___________________________

ABOVE: McCain grows angry, sarcastic in discussion w/George Stephanopoulos on health care in April 08

ABOVE: NBC news report in March 08, detailing McCain's anger in exchange with reporter

ABOVE: McCain during a committee hearing with families of Vietnam MIAs, who were seeking declassification of Vietnam documents, believed to contain information on their loved ones, who never returned home from war. Body language: Although this hearing took place 15 years ago, again, we see the body language as McCain seethes and writhes with anger, taking his glasses on and off, repeatedly shoving them into his pocket.  His facial expression at 5:37 on the video is not only scary, it is grossly inappropriate and unbecoming for a man serving a position of authority on the Senate Select Committee on POW/MIA Affairs. 

BELOW: The veterans advocacy groups and individuals leading this effort believe that John McCain stonewalled their efforts in order to avoid declassifying documents that would also reveal to the public unknown or unbecoming aspects of John McCain's own history in Vietnam. This is discussed in the video, below, by some of those family members and veterans who have spent many years fighting to have the documents and information declassified. 

BELOW: But why listen to me? Listen to what Pat Buchanan and others -- including McCain, himself -- were saying, just this past spring.

SEE ALSO OUR RELATED POSTS ON McCAIN:

John McCain in Crisis Mode: Throw Hot Potatoes, Hope Someone Else Gets Burned

The Rise and Fall of McCain-Palin: A Shakespearean Tale of Junked Mavericks and Junkyard Dogs

The Emperor's Old Clothes: The 3 Fatal Flaws of the McCain Doctrine

John McCain and the Snake Oil Express Take Wall Street by Storm

Monkeys with Molotovs: The Gutter Politics of McCain, Palin, Rove & Co.

SEE ALSO:

Huffington Post: Angry Video

Otóż partia PiS, nawet obecnie, chlubi się prowadzeniem tzw polityki historycznej, która ma pokazać światu, wielkie ofiary i wkład narodu polskiego w zwycięstwo na faszyzmem niemieckim oraz w obalenie komunizmu i rozmontowanie bloku sowieckiego. Wiadomym jest nie od dziś, że do 1989 roku, ale także i póżniej, wkład ten był albo przemilczany, albo wręcz kwestionowany. Na Zachodzie, gdzie słabo znano wkład polskiego żołnierza w zwycięstwie aliantów na Niemcami, ale także w ZSRR, gdzie ten udział był też prawie całkowicie nieznany dla opinii publicznej. Na Zachodzie istniała obawa, że mówienie o tych sprawach może podnieść prestiż dla rządów sprawowanych w PRLu, który mógł łatwo „przyspawać” się do tych zasług, poprzez uczestnictwo w oficjalnych uroczystościach delegacji rządowych PRL lub amabsadzkich. W ZSRR obawiano się ożywienia „polskiego nacjonalizmu”, a w tamtejszej KPZR nie ukrywano irytacji z powodu zbliżenia PRLu do Zachodu za czasów Edwarda Gierka, a w szczególności KPZR był zaniepokojony wzrastającym zadłużeniem PRLu na Zachodzie.

Dopiero na początku lat 90-tych w Europie Zachodniej, wysokiej rangi przedstawiciele rządów i sił zbrojnych państw NATO zaczęli brać udział w uroczystościach ku czci poległych żołnierzy z PSZ na Zachodzie, polskich lotników i marynarzy. Tzw establishment na Zachodzie, w mediach oraz w publikacjach popularyzował pogląd, że prawdziwym zbawcą Europy i wyzwolicielem spod jarzma komunizmu jest Michaił Gorbaczow i jego pierestrojka. Na Zachodzie, a szczególnie w USA, wskazuje się na zasługi prezydenta Ronalda Reagana, który z jednej strony, „zadusił” Moskwę nowym wyścigiem zbrojeń, a z drugiej strony, umiejętnie prowadził dialog z Gorbaczowem i zachęcał go do zmian systemu. Mówienie w tym kontekście o „Solidarności”, o Lechu Wałęsie i ich wkładzie w obalenie muru berlińskiego i rozmontowanie ZSRR odczytywano jako „regionalny koloryt” wschodnioeuropejski, wynikający raczej z polskiego odchylenia nacjonalistycznego niż z obiektywnej analizy uwarunkowań i wydarzeń historycznych.

Aktualnie prowadzona akcja propagandowa, aby przy wykorzystaniu dokumentów SB, co do prawdziwości których nie ma pewności, obrzucic błotem Lecha Wałesę i pośrednio, jego zasługi historyczne, jest działaniem sprzecznym z celami polityki historycznej, której poparcie werbalne głosi PiS. W rzeczywistości akcja ta jest bowiem wsparciem tych poglądów głoszonych nierzadko w świecie, które marginalizują historyczne zaslugi Polakow w obaleniu imperium komunistycznego w Europie. Wystawia podejrzenie, że ruch „Solidarności” był odgórnie manipulowany przez PZPR i organy bezpieczeństwa PRLu, tym samym głoszone intencje przez jego przywódców, w tym przez Lecha Wałęsę, były sterowane przez PZPR, a pośrednio KGB i KPZR w Moskwie. Oświadczenie prezydenta Lecha Kaczyńskiego, że Lech Wałęsa był agentem „Bolkiem”, jest kompromitacją głowy państwa polskiego, który zamiast stać na straży porządku prawnego, kwestionuje prawomocny wyrok Sądu Lustracyjnego RP. Możę też być odczytane jako pośrednie przyznanie, że SB, wspólnie z PZPR, pod światłym przywództwem KGB i KPZR,, obaliły komunizm, wykorzystując w tym celu głęboko zakonspirowanych agentów w NSZZ”Solidarność”, z których najważniejszym był agent „Bolek”. I tak oto, gdy nie staje rozumu, strzela się gole samobójcze. Bo myślenie w Polsce ma kolosalną przyszłość.

Produsul secret anti-mahmureala al KGB-ului , RU-21, acum disponibil in tot lantul de farmacii Dona !

Eliminarea starilor de mahmureala dupa o noapte petrecuta la club a devenit o realitate prin produsul RU-21 Tablete pentru preventia mahamurelii , care acum este disponibil in toata tara in lantul de farmacii Dona !

B. prokurator Rosji, parlamentarzyści Dumy chcą przywrócenia pomnika Dzierżyńskiego

Członkowie rosyjskiego parlamentu z zadowoleniem przyjęli propozycję wniesioną przez byłego głównego prokuratora Rosji Wladimira Kolesnikowa, przywrócenia pomnika Feliksa Dzierżyńskiego - podaje dziennik Nowyje Izwiestia. Pomnik byłego szefa Czeki został usunięty sprzed głównej siedziby KGB w Moskwie w 1991 roku, jednak resentymenty narodowego i międzynarodowego socjalizmu stały się we współczesnej Rosji na tyle silne, że ten symbol zamordyzmu czasów rewolucyjnych i porewolucyjnych, zdobywa wielu wielbicieli.

W przemówieniu na sesji komisji bezpieczeństwa Dumy, która odbyła się w czwartek, 18 września br. w związku z nadaniem medalu "130-lecia urodzin F. E. Dzierżyńskiego" szefowi związku b. pracowników urzędów bezpieczeństwa, Walentinowi Timofiejewowi, Kelesnikow wezwał do przywrócenia pomnika Dzierżyńskiego na swoje dawne miejsce, na Plac Łubiański, co spotkało się z aplauzem zebranych. Część parlamentarzystów postrzega Dzierżyńskiego jako bohatera narodowego, niektórzy twierdzą, że był on po prostu "częścią naszej historii", wreszcie pozostali chcieliby przywrócenia pomnika tłumacząc, że byłaby to "przestroga na przyszłość".

All I can say is d-d-d-daaaaam! My homeboy Ski just slid me this audio from one of Toronto's legendary parties from back in the day, Live At The BBQ with DJ X, John Bronski and a who's who in Toronto's hip hop from that era. This was long before my time in the city but between Kish's reference to Monica Deol, Maestro's performance of the rare cut, Hittin the Girls School and Motion shutting shit down at the end it's all worth adding to your collection.

Live At The BBQ 1991

Having never been the kind of girl that 'gets around', I can recall very few (if any) experiences in which I awoke in a strange and repugnant place early, quietly packed up my things, and burst through the door into the cold morning air feeling as though I'd just pulled off a prison break. This was such a morning, and I don't think I would've felt more relieved had I just swam to shore from Alcatraz.

I've never slept in a homeless shelter, but now I kind of feel like I can say I have – only I paid good money for the experience. Old men continued to pile in throughout the night (one arrived at 2am, two more at 3am), each adding their own brand of phlegmy cough, chainsaw snore, urine-soaked smell, and moaning – moaning like you might imagine in a medieval dungeon – to the terrible symphony. To my own utter amazement, I managed to think myself asleep by practicing some relaxation techniques I know from hypnosis. Admittedly, I was still awoken every couple hours and it would always take another 45 minutes to work through the range of emotions (horror, disgust, fear, misery, despair, etc.) and fall back asleep again.

It was also incredibly cold, which didn't help. The hostel had no heat (of course not. It wouldn't qualify as the single worst lodging on earth if it provided any kind of human comfort), and I don't remember being so cold in the night except for a couple times I went camping without proper equipment. I used to have this 1971 Volkswagen Westfalia and one time my boyfriend at the time and I went to a Native American ceremony up on Orcas Island in the San Juans. After a really long, strange, nauseating 18-hour 'ceremony' in a smoky teepee (the fire wasn't set up right, apparently), we stumbled back to the van to sleep. I woke up many hours later and my hair had frozen. Condensation had built up in the van from our breathing and gotten in my hair and it was like a solid block of ice in some places. This hostel was not quite, but almost that cold. And louder.

Anyway, when I woke up I saw that one of the guys had opened the windows. It was 6 Celsius out last night (about 40 degrees for those of us, such as myself, that know all but nothing of the metric and Celsius systems. I know that 40 celcius is over 100 and the Europeans consider that the same as melting in hell and 0 is freezing. Does anyone know: Why do we still use all those antiquated systems in the U.S. - ounces, miles, degrees?? Because we're stubborn?). Anyway, it was damn cold out there, but someone opened a window anyway. It sounded to me like some of those guys had emphysema or at least tuberculosis, but it's their funeral, I guess.

The worst of it – and I hesitate to mention this because the emotional scarring is still quite raw – was something I saw. For those of you easily nauseated, you may want to skip ahead. Okay, last night I left the room and went into one of the bathrooms to wash up, brush my teeth, and change into pajamas. At the time, the two men I originally mentioned (down and out Dennis Hopper and his friend) were not on the premises, It was my goal to get to bed before they returned. I had heard Dennis Hopper wheezing on the couch earlier (while he was awake), and figured we were in for a loud night.

Anyway, the door to the room (a room for ten people, despite the fact that my reservation was for the four-person room, and I'd paid extra for that) was ajar, and I walked in to find the two men standing there in black briefs (the cousin of tighty whiteys – tacky blackies?). and with obvious boners. As if just seeing them naked but for their underwear wasn't bad enough.

After I got over the relief that witnessing such a horror hadn't immediately turned me to stone, I realized they were talking to me in German and giggling like schoolgirls. I averted my eyes in what was intended to be a VERY obvious “I am so disgusted it is all I can do not to throw up” kind of way, put my toiletries in my bag, and climbed up to my bed (in a first, I moved myself to an upper bunk. I figured it would be harder to mess with me – the only woman in the whole joint besides the very heavyset and unfriendly Lithuanian girl in charge, now locked safely in her private heated room).

Okay, so do you ever have nightmares where something bad is happening and you cannot scream? Someone has come up on you in the stairwell of the hotel (this was a common one for me when I used to travel a lot for business, I would always take the stairs, and I guess on some level I was always a little afraid that something bad could come of that?) and you know you have one chance to alert someone else before this goes bad, but you can't make a sound? This is, of course, because your body paralyzes you while you're asleep so that you don't act out your dreams and hurt yourself.

Anyway, last night I dreamed that those two horrible old black underwear boner men were trying to molest me. One of them was reaching under my blanket and the other was climbing up the stairs to the bunk, and I tried and tried to scream and nothing would come out, and I was so disgusted and horrified and violently opposed to this that I put out one final effort and let out a blood curdling scream IN REAL LIFE. I swear to God. I screamed like I was being murdered at around 4am in a hostel bedroom because I'd seen two sleazy old men in their underwear five hours earlier.

I was asked in about six different languages if I was okay. Thankfully, I was. Moments later, the snoring and hacking and nose blowing and moaning recommenced.

So I'm out of there now, and slowly calming down and feeling better. There are some fun British people on the bus singing, “Riga, Latvia” to the 'Viva Las Vegas' tune. It's a rare and pleasant treat to be in an English-speaking majority (and a bunch with such sly senses of humor), and I'm relishing it.

When we got on, the local newspaper (Bakaru ekspresas) was in all of our seats, and the woman across the aisle from me was leafing through it. One of her friends asked what she was doing, and she replied, “I'm catching up on a bit of the local news. I'm looking at the pictures, if you must know.” Then she flipped to the back page, “Look, the stars! Diane, I'll read them to you!” Apparently my sign, Libra, is called “Svarstykles” in Lithuanian. I recognize one word in the last sentence: “Taclau vakaras zada romantikos.” I'm assuming that means, “You are not feeling the least bit romantic” or maybe, “You have just suffered unspeakable torment and may never experience romantic feelings again.” Either way.

As for Lithuania itself:

• They have a real thing for miniature Yorkshire Terriers. It's like the national dog or something. Every third person has one – in a basket on their arm, trailing them in the grocery store, under the seat on the plane, perched on their arm like a parrot. If only I could've borrowed one for a few days, I could've really “gone native.”
• The ketchup obsession continues. Latvians have it too. I've started collecting photographic proof.

• I went to the “Curonian spit” (the peninsula of land between Klaipeda and the Baltic Sea, where they bandy about the word 'spit' as if it's a common term we use for land). The area is famous for the amber that washes up on the shores and the extensive sand dunes along the coast. Apparently it's a big vacation spot in the summer. However, as you can see, it's vacant come winter...uhhhhh, September.
• I stand by my earlier post – friendly these folks are not. However, I've given it some thought and I offer them an out: For the last 225 years, the Baltic countries (Lithuania, Latvia, Estonia) have suffered greatly at the hands of Russia and Prussia (Germany). As near as I can tell, those who weren't rounded up and killed, rounded up and put into concentration camps (and then killed?), rounded up and sent to Siberia, or rounded up and put in Russian prisons (and then killed?) still didn't have it very good. I have kind of a mental image of some guy toiling on his farm and a truck comes by and someone screams out “You are Russian now!” and then fifteen years later they come back, “You are Lithuanian again!” and then ten years later, “You are German now!” and then again, “Lithuanian!” “Russian!” “Lithuanian!”

All this with a lot of bloodshed and suffering and loss and they're kind of a people that have hardened their hearts. They see any obvious signs of outsiderness, and they don't like it. Sometimes they're a little extreme in their reaction - I met a couple guys from Hong Kong who were chased down the street with people screaming at them in Riga. (They could only figure it was because they were Asian.), but we'll give these battered souls a couple generations to (hopefully) soften and come around.

Eastern Europe is a constant reminder of the worst of humanity (Hitler, concentration camps, the KGB, Siberia, communism, the Holocaust, etc.), and I can only hope that what I take away from all this horror could somehow contribute something good back to the world.

Case in point: I walked around the Pokrov Cemetery in Riga today, and there was a group grave for about a dozen orphans who died because the Nazis drained all their blood. I feel sad because the really nice guys from Hong Kong (who looked out for me last night in the weird hostel turned homeless shelter situation) were made to feel so terrible by people who probably didn't realize how racist and thoughtless they were being. I don't even know how to process people torturing children.

This I suppose, is both a good and bad of travel : Getting up close and personal with horrible things you kind of didn't want to know and the related desire to make a true positive difference in the world.

The Cardinal of the Kremlin details the continuing adventures of Tom Clancy's hero Jack Ryan, first introduced in The Hunt for Red October, as he becomes involved in the world of strategic defense system, Star Wars. As most offerings in the genre, Clancy's shares some of the defects of the genre: the characters are mostly one dimensional and the dialogue often unrealistic. Particular to Clancy's work is the heavy duty Regan Era optimism which translates into a story world in which good guys are true blue and technology always works. Regardless of the possible faults that one may identify, after two decades, the book has aged well; one is certainly still in awe of Clancy's ability to imagine his fictional world with the intricacy that he does and this incredible verisimilitude is perhaps the most rewarding aspect of his work.

Published in the late 80s at the time of the cost and reliability controversy over SDI—the strategic missile shield, also called Star Wars—Cardinal gives us an unmatched glimpse into the world of the military-industrial complex and superpower politics at the twilight of the 20th Century, offering an unusual synthesis of high tech weapons and espionage that reads almost like a case study for a course at an armed services college. Unlike in the real world, there is no room for doubt about the feasibility of the system in Clancy's book, which is written with authority and faith in the machines and the men who man them.

Plot is driven by the impact of technology on the strategic balance between the two super powers, specifically by the Soviet's constructing a laser antimissile system in the remote mountains of central Asia capable of destroying strategic ballistic missiles. This  development threatens to alter the balance of power between the US and the USSR: if the Soviets can shoot down  US missiles, then the  US arsenal's deterrent capability will be drastically reduced, if not entirely eliminated. Not only will the US be unable to launch a counterstrike, the Soviets may be emboldened by their new shield to launch an attack on the US without the risk of counterstrike reprisal. The stakes are high and the US needs to find out what the actual threat level of this new Soviet capability is. This need puts into play a highly placed CIA spy codenamed Cardinal. If you are familiar with Cold War history, you may be reminded of the Kuklinski affair.  Indeed Clancy seems to have been inspired, at least in part, by that story when writing Cardinal as here, too, a highly placed asset behind the Iron Curtain is extracted in a harrowing chase inside the Evil Empire.

As we follow the plot, we not only get a glimpse into the lives of US spies in Moscow and their elaborate work as they ferry Cardinal secrets to Washington, we are also treated to a glimpse into the internal politics of the Soviet Union's leadership as well. Clancy's range is impressive for his ability to portray a wide range of worlds related to the story: he moves seamlessly from Southern California's wonder workshops of the military-industrial complex, to the halls of power of the CIA and the White House, and to the creepy corridors of the Kremlin and KGB. No one has the same kind of grasp of the whole system and its constituent parts as does Clancy, which makes his novels fascinating.

There is a good amount of suspense and Clancy weaves a believable chain of events in his plot, masterfully using coincidence (as when a semi-retired KGB Major happens to observe a pass of the vital secret between a US spy and a Soviet  courier) to affect unexpected plot turns that upset plans and force contingencies. The plot is not something imposed from outside but emerges organically out of the world that the author has richly imagined.

Reading Cardinal is at times also like listening in on a White House briefing or a classified lecture as one is treated to a smorgasboard of information about the operation of espionage and the military-industrial complex and its secret programs. It is this ability on the author's part to not only imagine this secret world so well and with so much seeming authority but also to  entice us into it that is what makes this and many other works of Tom Clancy rewarding reading.

Technology and political maneuvering, however, take center stage at the expense of character development.  Some readers may find this a flaw. In this respect the book seems to be like many others in the genre where the dialogue is often wooden, mechanical and most often merely there to convey highly technical information about weapons and technology. In fact, the characters seem to spend so much time discussing and dealing with the politics and the technology of the plot that at some point they seem to become machine-like for the almost total absence of emotional human interaction; it's all business in the world of the military-industrial complex. Whatever relationships exist are often paternalistic. Power comes from access and security clearances and respect is earned by skill and prescient analysis of data. Politics, too, seem not to even be a factor in the making of national security decisions.

But it is not as if absence of character development is necessarily a bad thing in a book such a this because one reads, after all, books like Cardinal not for their character development but more for the glimpse that they offer into a hidden world of high technology and espionage and the machinations within. The greater the verisimilitude that such books offer, the more satisfying and successful they ultimately seem to be.

And one also has to fully consider the world that Clancy is writing about. The emphasis on technology rather than human heart in Cardinal probably comes as much from the peculiarity of the beast that Clancy is writing about as from the peculiarities of the  author's own vision in which all the good guys are good, blue is true, and they are all fighting the good fight against an Evil Empire for the sake of freedom.  The world he writes about has no room for errors or for doubt and internal conflict: data counts, those who know its ways go far, and relationships are based on patronage of the promising by the powerful. Indeed, in this world doubt and internal conflict would be seen as severe flaws of character. Clancy's characters are wizards of the military-industrial complex. And like most wizards they seem odd. He writes about the men who make key decisions, even if such men are not accountable or elected as spies and their masters never are. These powerful guys take special pride in grooming their underlings who show promise. and ideological synchopacy. The world they operate is often hard and emotion there is often a liability.  But a reader who thinks that Clancy ignores character development entirely is wrong, for Clancy does delve into the emotions of the men that he writes about—possibly the most developed character in the entire book is that of Cardinal himself. In Clancy's men, treading the murky byways of global espionage and the corridors of power, the highest emotions churn around questions of loyalty and patriotism, emotions that seemed incomprehensible and bizarre to the post-Watergate generation.

Clancy's vision is certainly simple and idealized, offering none of the gray that fills books like The Spy Who Came in From the Cold. And while this simplicity may seem unsophisticated to some readers, Clancy's vision is a fantasy about the world of the military-industrial complex, and perhaps also a wish that things were as the author imagines them to be. In this he reflects a longing for the kind of small town USA moral sensibility at the heart of the Reagan Era optimism of the 80s  when he paints men in uniform and their struggles on our behalf in such an idealized light.  This longing is not bizarre or reflective of stunted cultural development but reflects wider cultural currents where the tensions that the modern era has wrought provoke an anxiety and a desire for simpler times and values. It is a response to the uncertainties of the world, to the Watergate events, and to the loosening of morals of the 60s and 70s.

Cardinal of the Kremlin is dated in many respects, and there are plenty of things that once can take issue with, but the book remains  a satisfying read for its verisimilitude and vision of the unexplored intersection between technology, espionage and the struggle for dominance between the superpowers in the late 80s. If you want to read about the world-changing struggles of single men working within vast bureaucracies, and certainly if you love espionage and high technology, this book is a classic.

]]>