În Marea Britanie, de exemplu, am înţeles că anumite instituţii bancare au fost naţionalizate, adică au fost cumpărate de guvern. Cu ce bani? Cu banii de la bugetul de stat, cu banii oamenilor, ovcors :)

Ce se va întîmpla? Băncile vor fi salvate, iar criza va trece. Mai departe? Acestea vor face, din nou, profituri nesimţite de pe urma clienţilor lor. Adică, de pe urma celor cu banii cărora, acum, statul le-a salvat. Nu-i oarecum funny? :)

P.S. Foto: Coperta The Economist. Cică ar fi la mişto, da`nu contează, e tare rău! :) Sursa

Sa indus printr-o confuzie intentionata parerea si asteptare in mase ca democratia poate fi asimilata ca efecte colaterale pe pamant, a ceea ce religia invoca a se intampla si provoca "in cer", in viata asa zis ezoterica de dupa, ori ce poate fi bun din principiile de baza a acestui curent filozofoid? Gandirea libera asociabila fals unei libertati iluzorii (deci si aia falsa)? Dar ignoranta poate fi aociata in acest caz unei libertati cinice in a eluda principiul socratic al autoperfectionarii spirituale-morale-"profesionale" a omului, pentru ca aia este de fapt democratia (conducerea poporului) in sensul sau literar??!...

Stim ca in prezent apologetii democratiei sau folosit de princiiile democratiei ca de un alibi in a-si putea promova "legal-scolastic" propria pseudo-doctrina de continuare a inrobirii, exploatarii si persecutarii pe principii subiective a cetatenilor planetari. Cu alte cuvinte nici macar tema aleasa ca target nu este teoretic suficient de bine ancorata in necesitatile si aspiratiile oamenilor din categoria celor multi si oropsiti, necum aplicarea acesteia in practica. Cu alte cuvinte lumea a perseverat intr-o baltire morala alternand intre mediocritate tampa si condamnare la impotenta in a mai isi crea un permanent nou viitor. Da! Din pacate lumea actuala este conceputa a exista si perfoma doar pentru prezent, pentru palpabilul sulfuros carnal, de unde si inapetenta crescanda pentru metafizica spiritului, a dreptatii ca ratiune de a fi.

In prezent lumea a ajuns la capatul puterii sale de de extindere si perfomare in rau. Se apropie cred momentul crucial a unei viitoare apropiate intersectii de drumuri, din care cel putin unul (din cele doua) este infundat ori duce catre o bucla spatio temporala de invartire in cerc, de repetare a paternului vinovat, ...catre nicaieri adica...

Poate ca suntem martorii crearii conditiilor favorizante punerii bazelor statului perfect, a "comunismului aristocratic", a comuniunii intr-o societate a dreptatii in toate formele ei de acceptare. Sa nu o trecem superficial si vinovat cu vederea, pentru ca de azi sa avem un maine si nu la nesfarsit un prezent prometeic inlantuit... 

1=

NeoPLATON

آمار این وبلاگ


Google Page Rank 4
Google Indexed Pages 35
Alexa Rank 626,855
Blog Rank Not Ranked
Inbound Links 483
Google BackLinks: 250
Yahoo BackLinks: 1,949
Technorati Links: 18
SEO Score : 70


آمار این وبلاگ

Google Page Rank 4
Google Indexed Pages 804
Blog Rank 459,080
Alexa Rank 360,398
Google BackLinks: 250
Yahoo BackLinks: 1,949
Technorati Links: 18
Inbound Links 995
del.icio.us Bookmarks 2
SEO Score : 85


آمار این وبلاگ به این صورت هست :

Google Page Rank: 4
Google Indexed Pages: 162
Alexa : 3,638,305
Blog Rank N/A
Google BackLinks: 38
Yahoo BackLinks: 85
Technorati Links: N/A
Inbound Links 37
SEO SCORE : 47


Mennesker trenger motivasjon for å yte, ikke straff og det er lite motiverende når man konstant blir straffet av staten fordi man yter mye. Hvorfor skal borgere som jobber ræva av seg betale fordi noen ikke gidder/kan/vil arbeide mye? Hvorfor skal jeg betale for sykehus når jeg har vært hos legen 2 ganger på 10 år? Begge gangene var besøket unnagjort på rundt 15 minutter.

Når jeg da ser deler av mine landsmenn løpe til lege på en ukentlig basis i forsøk på å skaffe seg førtidspensjon. Hvorfor skal jeg være med å betale gildet når det stort sett er Oslo kommune og Akershus kommune som har mulighet til å nytte operaen?

Det jeg prøver å komme frem til er at vi må få et større valg i hva vi ønsker å betale for. For eksempel har jeg ingen problemer med å betale for vedlikehold av veier, eldre omsorg og lignende. Jeg har gigantiske problemer med å betale Saera Khans telefonregning, soldatkjæreste eller ikke. Jeg har store problemer med å betale for at Jens Stoltenberg skal få dra på smøretur til Brasil.

Jeg har store problemer med å betale for humanitær hjelp som kun hjelper statsledere i de aktuelle landene.

Jeg betaler gjerne min del av hjelp til rusmisbrukerne, samtidig som jeg er lite villig til å betale for mer politi. Hvorfor vil jeg ikke betale for mer politi?

Fordi jeg anser at de bruker sine ressurser feil. Hvis de har så lite penger å rutte med må de da slutte med farts og beltekontroller, men det ser ut som det er hovedoppgaven deres. Jeg så totalt 8 tjenestemenn stå langs veien på en 4 mils strekning samtidig som de påstår at de ikke har penger til etterforskning av alvorlig kriminalitet.

Det blir som at jeg sier at jeg ikke kan jobbe fordi jeg har vondt i hodet, men spiller rugby isteden.

Kort sagt, statsbudsjettet er sjokkerende dårlig utformet, og gjør lite for å innfri løftene regjeringen gav under valgkampen. Det er også enda et steg mot total sosialisme i Norge.

I det gamle Sovjet holdt de folk i sjakk via propaganda, fengsel, arbeidsleire og henrettelser. I Norge gjør de det med bøter, økonomisk straff og sosial sneversynthet.

Artikler om statsbudsjettet:

http://www.vg.no/nyheter/innenriks/statsbudsjettet/artikkel.php?artid=537925

http://www.vg.no/nyheter/innenriks/statsbudsjettet/artikkel.php?artid=538005

http://www.dagbladet.no/nyheter/2008/10/07/549438.html

]]> http://gavrosh.wordpress.com/?p=800 Tue, 07 Oct 2008 10:31:13 +0000 Gabriela Savitsky http://gavrosh.fr.wordpress.com/2008/10/07/o-mama-cu-un-prunc-in-frigul-lui-octombrie/

"Privitor ca şi la teatru (...)" îmi zice, din file ostenite, Maestrul.  Privitor, privitor, dar parcă uneori şi inima mea călită în atâtea "bătălii" refuză să privească precum la teatru "opera de trei parale" derulată în văzul şi cu acordul tacit al tuturor.

Centrul la care m-a pus Dumnezeu slujbaş al vidului are specific de ocrotire a cuplului mamă - copil. Până deunăzi, deciziile de primire în Centru se făceau instantaneu, pentru că asemenea mame nu pot să aştepte, nu au timp să aştepte. Sunt în situaţie de criză. Fie sunt maltratate, fie nu mai au unde să locuiască cu copiii şi, până se stabilizează, în câteva luni, până îşi revin, beneficiază de serviciile centrului, găzduire, hrană, căldură, îngrijire, medicamente, îmbrăcăminte, consileire psihologică. Exista cadrul juridic. De deunăzi, centrul maternal a trecut "nazat" în subordinea instituţiei judeţene de asistenţă socială. Deciziile de acordare a serviciilor specifice nu se mai iau în regim de urgenţă, ci în urma întrunirii Comisiei de Protecţie a Copilului.

Femeia de care vă vorbesc a venit săptămâna trecută.  Înfară de faptul că era speriată şi tristă nu părea să aibă vreo altă problemă. Cu un copil drăgălaş, bine îngrijit, în braţe. A bătut-o bărbatul şi a scos-o în stradă. A dormit pe la nişte cunoştinţe şi a auzit de Centru. Personalul o ajută să facă cererea, îi face evaluarea iniţială şi... ridică din umeri. Fiecare dintre noi ar lua-o acasă. Pentru zilele în care nu are unde să stea. Până decide comisia. Vine în fiecare zi. Îi dăm ceva de mâncare. Ei şi copilului. Ridicăm din umeri. Niciunul dintre noi nu are putere de decizie. Femeia ne spune că o să se ducă în gară, la noapte, nu are unde să meargă. Are ochii umflaţi de plâns, roşii, dar privirea e fermă. Îşi ţine strâns copilul în braţe, deşi are peste doi ani şi e dolofan iar ea e slăbuţă. Copilul se atârnă cu amândouă mânuţele de gâtul mamei, îşi pune căpşorul pe pieptul ei, cu un instinct sigur al pericolului.

Cuiva îi vine ideea să încercăm să o internăm la spital să nu doarmă pe stradă, în gară, în frig, până joi. Pe dosarul trimis la semnat, la "şefi", rezoluţia spune că acel copil este în situaţie de risc major.  Este în situaţie de risc, odată ce doarme în gară şi noi, care ar trebui s-o găzduim imediat, stăm cu degetul în gură până la decizia comisiei. În timpul până la întrunirea comisiei - adică de ieri până joi - se poate întâmpla orice. Poate face pneumonie. Se poate întâmpla chiar orice.

Ce ziceţi voi de treaba asta? Este că vă place cum funcţionază instituţiile de ocrotire a copilului de pe la noi? Nu-i aşa că avem o ţară minunată, cu oameni harnici şi săritori?

Ieri, în timpul ciorovăielii generale, cum că ce ar fi bine de făcut, deşi soluţie clar nu e la noi, a venit şi o persoană din Direcţie.  Printre alte chestiuni, a întrebat-o pe mamă dacă vrea să crească copilul în continuare sau să-l încredinţeze Statului. Brusc, femeia s-a făcut lividă la chip şi a început să tremure. Deci ea a venit să o ajutăm, pentru că asta e obligaţia şi specificul nostru şi deodată se află pusă în faţa perspectivei "luminoase" de a-i fi luat copilul. Cred că a regretat că a venit la noi. N-a mai vrut nici să se interneze în spital, n-a mai vrut nimic. N-a mai vrut nici să ne vadă. A plecat, nu se ştie unde.

Ce e mai cinic, spuneţi şi voi? Să hărţuieşti o femeie care e şi aşa disperată, sau să ignori toate potenţialele cazuri cu risc de abandon? Ce fel de lume e aceasta, oameni buni?

Sigur, din punct de vedere juridic, conform Standardelor, un Centru Maternal nu are calitatea  de adăpost, cu regim de urgenţă. Dar oare Standardele acelea nu sunt făcute de nişte oameni? Nu pot fi modificate? Oare e mai simplu să batjocoreşti şi să nesocoteşti oamenii care au nevoie de ajutor de specialitate? Nu cumva legile ar trebui interpretate cu bunăcredinţă? Şi nu ar trebui urmărit, înainte a orice altceva, "interesul superior al copilului"?

Centrul Maternal a fost construit pe un proiect finanţat de Banca Mondială exact pentru aceste situaţii cu potenţial de risc. Pentru prevenire. Pentru consiliere. Pentru susţinerea integrării sociale.

آمار و اطلاعات این سایت به این صورت هست :


Google PageRank: 4
Alexa Rank: 833,311
Google BackLinks: 37
Yahoo BackLinks: 596
Technorati Links: 12
Google Index : 241
SEO SCORE : 69


به عنوان اولین لینک از خود رنک هانتر استفاده میکنم .

این وبلاگ 2 - 3 روز گذشته ثبت شد به همین علت از لحاظ آمار کاملا صفر کیلومتر هست .


Google PageRank: 0
Alexa Rank: N/A
Google BackLinks: 0
Yahoo BackLinks: 1
Google Index : 3
Technorati Links: 1
SEO Score : 19


Read More...

<blockquote>"At noen blir fornærmet, kan ikke være testen på om det skal være lov. Da ender vi med et samfunn uten bøker, uten filmer, uten teater og uten bildende kunst."

Salman Rushdie

Salman Rushdie har rett i dette, og allikevel ER det slik i praksis at antall mennesker som blir fornærmet, sterkt påvirker lover og regler som dannes i samfunnet.

Alle ønsker frihet til å gjøre det de selv vil. Men mange har også et sterkt ønske om å begrense andres frihet, og vi ser også at dette skjer i praksis.Poenget mitt er ikke å si at det ikke er legitimt. Poenget mitt er å belyse at dette er en logisk og vanskelig unngåelig konsekvens.

Grunnen er at når velgere går til urnen, så har det fellestrekk med prisoner's dilemma Når f.eks en pinsevenn stemmer for å forby homofilt ekteskap, så betyr ikke det at homofile vil stemme for å forby kristne ekteskap. Om en kristen stemmer for et parti som er for kristne privatskoler og MOT muslimske, så betyr ikke det at muslimer vil stemme på et parti som er mot kristne privatskoler.

Disse to hendelsene vil jeg påstå at er uavhengige av hverandre. Og dette er en mulig forklaringsmodell på hvorfor samfunnet ikke er spesielt liberalt, og hvorfor det heller ikke lønner seg å være liberalt innstilt.

Måten det Pragmatiske Personers Parti sanker inn meninger fra velgerne sine på, har potensialet til å forandre dette. Uten å forandre menneskene, uten å gi dem nye hjerner og ny moral, vil du få muligheten til å stemme ut ifra forutsetninger. Det betyr at du som velger kan forhandle med andre velgere om at det er i deres felles interesse med et liberalt syn på privatskoler. Dersom du er en person som er imot privatskoler, kan du sette forutsetninger i profilen din som gjør at du aksepterer privatskoler, dersom de blir med på å legalisere hasj.

And I say that in good way and not to offend people who feel they were offended or close to being offended.

We stat graduates have worked blood, sweat and tears in enduring every Research Papers that are needed to be passed in EACH of our Major subjects in College. We can't call it Quality Research works but there is that learning factor that we take in every wrong analysis we make, in every mistyped characters, in every missed pages, and in every money, time and effort we spend not only in front of a computer but in the field as well. All these experiences we have learned, we are learning and will be learning  in the future makes us what we are today....a statistician.....

We worked hard in every formula we need to understand, in every painstaking Parametric and Non-Parametric Distributions we need to we need to derive,for every data we encode in the computer, and for the times we used to fear exams because one question comprises of almost 4 HOURS of computations, thinking, analyzing and sweating that will compose our grade for that subject.

Statistics....we are not yet on the level where we can say that we are the best statisticians the world has to offer. But I can safely say that we know we can go on par or even better than Masters or even Doctorate Graduates statistically speaking.

We just don't say "there is no significant difference...". We explain why and we explain it in a concise manner with almost no numerical data involved. We just don't look at numbers as a a number we see it as a soul that represents what is to be represented and it speaks for itself

We just don't do it for fame's sake. We do it because we love to do it.

We are statisticians! We know we are significantly different from others! And that is because we DARE to be different!

Now on the actual school side. It also was a big change from NDSU. I had to do so much more homework, and usually this is mostly busy work to get us thinking about the class, and quite frankly, I feel like it is needed. I did a lot of physics problems for my class so far, and we had to turn it in. Even though it isn't graded thoroughly it still had me thinking and doing the work. I ended up getting an A for the test so I realized that doing the work actually helps a lot. On the other hand, I just got my Stat3021 quiz back and that one didn't look so pretty. I have to start doing some of the homework in that class, and checking my answers online, and probably take a little more notes in class. Luckily we get one test that we can drop from our grade in the class. :)

Vizionare placuta.

                      RAPORTUL DINTRE BISERICĂ ŞI STAT

                                      (de rusnac mircea)

Raportul dintre Biserică şi Stat este o problemă destul de stringentă în ziua de astăzi. Trebuie să recunoaştem că statul reprezintă un instrument care poate favoriza sau, dimpotrivă, presa Biserica. După destrămarea sistemului socialist (anii 1989-1992) Biserica a reuşit să-şi dobândească drepturile Ei fireşti de a activa liber în societate. Există mai multe opinii cu privire la dobândirea acestui drept. Un curent vede această dobândire a libertăţii ca fiind un prim pas spre degradarea Biserici, Ea fiind acum expusă pericolului de a-şi pierde forţa religioasă prin intrarea în Biserică a unei  mase de credincioşi care, fiind adineauri atei, promotori ai ateismului, „s-au convertit” la ortodoxie, însă nu atât din convingeri religioase, ci mai curând dintr-un protest în faţa valorilor comuniste şi a politicii totalitare. Este cunoscut faptul că în perioada sovietică, numărul creştinilor fiind destul de mic, ei reuşeau să păstreze acest farmec al unităţii prezent în Biserica Primară. Chiar sociologii afirmă că orice comunitate, aflându-se în minoritate sau sub presiune, tinde de a­-şi păstra în mod deplin unitatea.

Al doilea curent, dimpotrivă, consideră că Bisericii i s-a oferit posibilitatea de a reconstitui valorile pierdute în negura vremii, de a şterge apatia religioasă care persista în Biserică şi în societate din perioada presocialistă, în special în Rusia Ţaristă, când Biserica trăia o profundă criză eclesială. De aici explicaţia faptului că mulţi elevi şi studenţi ai instituţiilor teologice, printre care, Serghei Bulgakov[1](1871-1943), au devenit ulterior ateişti şi marxist-leninişti, participând activ la mişcările socialiste.

 Democraţia oferă posibilitatea ca Biserica să se dezvolte într-o lume multipolară. Unii cred că democraţia îngrădeşte dezvoltarea Bisericii Ortodoxe prin faptul că societăţii îi sunt puse la dispoziţie un buchet de culte,  dintre care bietul om trebuie să aleagă „care floare mai frumos miroase”. Însă lucrurile pot fi văzute şi din altă perspectivă. Prin asigurarea din partea statului a unui sistem multiconfesional, ortodoxiei i s-a oferit în Occident posibilitatea de a răspândi dreapta credinţă în rândul eterodocşilor. Anume datorită globalizării, a democratizării societăţii, „Biserica Ortodoxă nu mai poate fi identificată astăzi cu Biserica din Est”, precum menţiona Pr. Alexander Schmemann[2], întrucât ortodoxia este prezentă acum în cele mai multe state ale lumii, pe toate continentele, lucru datorat, în fond, sistemului democratic din aceste state.

        Faptul că în statele cu o populaţie majoritar ortodoxă (Rusia, Serbia, România etc.) statul oferă drepturi egale tuturor cultelor recunoscute de stat (chiar dacă în anumite cazuri ortodoxia este evident privilegiată), aceasta nu ar trebuie să-l sperie pe creştinul ortodox. Dimpotrivă, Biserica Ortodoxă este pusă în faţa provocării de a angaja în misiune oameni competenţi, care ar putea face faţă prozelitismului eterodox, de a promova la conducerea ei persoane care ar prezenta ortodoxia în toată frumuseţea ei. Or, prin crearea unor „Republici sau Monarhii Ortodoxe”, există eminamente pericolul de a menţine în stat un creştinism totalitar, fanatic, apatic şi chiar un focar al unor  ulterioare mişcări revoluţionare [3].

Părintele Serghei Bulgakov scria: „Ortodoxia este liberă şi nu trebuie să servească un regim politic. Ea are un ideal religios – nu politic – al sfinţirii puterii; şi nu este idealul celor două săbii sau al unui Stat bisericesc, aşa ca monarhia pontificală, la care catolicismul nu vrea să renunţe. Ortodoxia nu admite nici papa-cezarism, nici cezaro-papism”[4]. Această separare între Biserică şi stat nu determină o lipsă de colaborare între cele două instituţii. Biserica este conştientă că „nu este stăpânire fără numai de la Dumnezeu”[5]. Prin lipsa de colaborare în anumite proiecte de caritate sau educaţionale ale Bisericii la îndemnul statului, mascat prezentăm Ortodoxia ca o formaţiune politică care e în opoziţie faţă de putere. În acelaşi timp, legăturile prea strânse între Biserică şi stat conduc la identificarea Bisericii cu o formaţiune politică aservită statului, cu un instrument prin care Statul îşi supune interesele sale.

Vizavi de conceptul separării  Bisericii de stat[6], Pr. Serghei Bulgakov menţiona, de asemenea:„…această libertate este acum regimul cel mai normal; el eliberează Biserica de tentaţiile clericalismului şi-i asigură o dezvoltare fără obstacole”[7]. Biserica nu trebuie identificată cu statul şi nici cu identitatea naţională, întrucât prin aceasta lezăm inconştient atributul de „universalitate” pe care îl are ortodoxia. De asemenea, prin aceasta, anihilăm misionarismul ortodox care îşi pierde din esenţă prin faptul că este destinat doar „diasporei comunităţilor naţionale”. Anume aceasta constituie principalul motiv pentru care ortodoxia este atât de puţin acceptată de eterodocşii din Occident, întrucât văd în Biserică o adunare a comunităţilor naţionale şi mai puţin un locaş în care creştinul este chemat să se îndumnezeiască.

Biserica Ortodoxă nu trebuie confundată cu o religie de stat. Teologul rus contemporan Andrei Kuraev afirmă că ortodoxiei nu trebuie să i se atribuie titlul de „religie a Bizanţului”, întrucât Bizanţul a căzut sub turci în 1453, dar ortodoxia a continuat să existe, chiar în afara fostului Imperiu Bizantin.

E adevărat că în Rusia ţaristă ortodoxia era considerată religie de stat, chiar un instrument politic prin care Imperiul îşi justifica politica sa expansionistă. Rusia se intitula „apărător al ortodoxiei”, prin aceasta urmărind să-şi mărească influenţa în Balcani. Odată cu prăbuşirea „Rusiei Sfinte” în 1917, Biserica Ortodoxă Rusă a devenit pentru autorităţile statale „opium pentru popor”, întâiul duşman al statului. Până la revoluţia bolşevică cetăţenii ruşi ortodocşi erau impuşi, prin lege, să se spovedească şi să se împărtăşească o dată pe an. Oare nu ar trebui să ne pună pe gânduri că primele manifestări revoluţionare au apărut în mediul teologic? Primele mişcări revoluţionare din 1905 au avut loc în incintele seminarelor teologice. Dintr-un anumit punct de vedere e bine ca Biserica să fie susţinută de stat, dar în acelaşi timp prin separarea completă a Bisericii de autoritatea statală se oferă posibilitatea ca Biserica să se dezvolte singură, şi nu în mod artificial, cum a fost în Rusia Ţaristă.

Aş dori să privim puţin situaţia Bisericii Ortodoxe Ruse după 1917. Instaurarea puterii comuniste a dat naştere unei prigoane inimaginabile asupra B.O.Ru. Astfel, Mitropolitul Serghie Stragorotsky a pledat în 1927 pentru ca biserica să devină loială puterii bolşevice. Această acţiune pe de-o parte a salvat Biserica Rusă de la totala sa dispariţie, dar pe de altă parte a dat naştere unei schisme în interiorul Bisericii, prin formarea în 1927 a aşa numitei „Bisericii Ortodoxe Ruse din afara graniţelor Rusiei”(R.O.C.O.R.), schismă menţinută până în 2007, când la 17 mai B.O.Ru. a restabilit comuniunea euharistică cu Biserica Rusă din exil şi i-a oferit acesteia o semi-autonomie.

 Aş fi vrut să medităm puţin despre această colaborare şi chiar supunere a Bisericii în faţa unei autorităţi statale satanice. Care au fost urmările în plan eclesiastic a declaraţiei din 1927 a viitorului patriarh Serghie Stragorotsky, prin care Biserica e gata să colaboreze strâns cu autorităţile statului sovietic. Punctăm câteva consecinţe:

-   restabilirea Sinodului (dizolvat în 1935) şi oferirea posibilităţii de a numi un patriarh în fruntea B.O.Ru.;

-   redeschiderea parţială a locaşurilor de cult şi a anumitor publicaţii religioase;

-   eliberarea anumitor episcopi şi preoţi din lagărele comuniste.

E adevărat că această „libertate” a costat Biserica Rusă destul de scump. Nu e secret că majoritatea clerului erau sau cel puţin colaborau cu securitatea sovietică, iar unii preoţi chiar făceau propagandă stalinistă în rândurile bieţilor enoriaşi. Este foarte dificil de a judeca cum ar fi trebuit să-şi stabilească Biserica raportul său cu statul în perioada sovietică. Biserica Rusă din exil învinuia Patriarhia Rusă că a făcut „aliată cu diavolul”, dar această „alianţă” a reuşit să salveze ortodoxia rusă, oferindu-i posibilitatea de a „supravieţui” pe teritoriul Uniunii Sovietice. Cine ştie cum ar fi derulat cursul celui de al II-lea război mondial dacă B.O.Ru. nu ar fi colaborat cu autorităţile staliniste. Biserica a strâns fonduri financiare masive pentru a procura armament şi a elibera populaţia de sub blocada de la Leningrad şi Moscova, a trezit conştiinţa naţională pentru a lupta în apărarea ţării. De altfel, prima adresare către popor la începutul celui de-al II-lea război mondial a făcut-o Mitropolitul (viitorul patriarh) Serghie Stragorotsky şi abia mai târziu Stalin, în care marele dictator practic a copiat o parte din discursul I.P.S. Serghie. De aceea cred că e imposibil de a da un răspuns univoc referitor la raportul care ar fi trebuit să existe între Biserică și Stat, situaţia modificându-se radical de la caz la caz. De altfel şi Patriarhia Moscovei ar fi putut acuza Biserica Ortodoxă Rusă din exil pentru faptul că acesta a colaborat cu autorităţile naziste, sigur, nu la nivel atât de strâns precum a fost între B.O.Ru. şi autorităţile sovietice.[8]

Aş dori să mă refer acum la o altă ordine de idei. Aparent, în multe state foste socialiste (Republica Moldova, Rusia, Bielorusia etc.). Biserica e despărţită de stat şi totuşi statul se implică masiv în treburile interne ale Bisericii. Precum spunea Prof. Radu Preda: „există tendinţa ca statul să controleze dincolo de necesităţile legale”[9]. Cauza este evidentă, Biserica se bucură de o largă încredere din partea populaţiei, astfel, clasa politică vrea să folosească Biserica pentru a-şi mări încrederea din partea electoratului. Misiunea Bisericii este una celestă. Ea nu se poate confunda cu interesele statului care sunt pur pământeşti. Biserica nu ar trebui să se implice în disputele politice, atâta timp cât nu o vizează direct pe ea, pentru ca astfel să înlăture orice suspiciune cu privire la favorizarea unei anumite clase politice.[10] Oricât de nostalgici nu am fi faţă de epoca bizantină, trebuie să înţelegem că Evanghelia nu poate fi transformată în lege de stat şi nici Biserica nu se cuvine să substituie autoritatea statului. Pe de altă parte, Biserica nu poate fi privită ca un simplu spectator, fără o participare directă în raport cu societatea şi autorităţile statale. Biserica este o instituţie divino-umană dar Ea se află în mijlocul societăţii şi adesea oamenii statului sunt, cel puţin formal, oameni ai bisericii.

Statul aşteaptă o colaborare din partea Bisericii în special în programe filantropice, cultural-artistice şi chiar turistice. Dar paradoxal, statul evită o colaborare cu Biserica în problemele de chestiune etică: avortul, homosexualitatea etc. Se creează impresia că Biserica e privită de stat ca o instituţie care se limitează doar la promovarea valorilor morale, asemenea unui „tub” în care se conservă valorile etnice. Biserica are datoria de a se implica în probleme de chestiune etico-morală şi nu neapărat prin organizarea de proteste „anti-gay”şi „anti-avort”, ci prin educarea corectă a enoriaşilor săi. Majoritatea avorturilor din România au loc în sânul Bisericii Ortodoxe. Nu e necesar să dăm vina pe stat sau să glorificăm epoca comunistă când aceste acte erau interzise prin lege. Aceste fărădelegi au fost săvârşite mereu doar că acum li s-a acordat o „protecţie” din partea legislaţiei. Oricât de mult nu ar vrea Biserica să folosească statul pentru a anihila homosexualitatea şi avortul, ea nu va putea face acest lucru niciodată, atâta timp cât însăşi Biserica nu are puterea de a-i convinge cel puţin pe membrii ei de a recurge la aceste păcate.

Dacă aruncăm o privire asupra ortodoxiei din afara spaţiului tradiţional ortodox, observăm că ea reuşeşte să se dezvolte în special în statele cu un sistem democratic bine pus la punct: S.U.A, Finlanda, Japonia etc. Încercarea de a promova valorile creştinismului ortodox în ţări cum este China întâmpină mari dificultăţi, întrucât în acest stat comunist ortodoxia rămâne un cult ilegal, care nu se poate bucura de aceleaşi drepturi ca alte culte. Oficialităţile chineze argumentează că Biserica Ortodoxă nu este înregistrată drept cult, pentru a proteja statul de influenţe din exterior, referindu-se în mod indirect la Rusia. În 2005 în China erau 5 preoţi ortodocşi[11]. Biserica, vrem  sau nu, a fost tot timpul dependentă de autorităţile statului.

Aş vrea să închei acest eseu prin cuvintele Părintelui Alexander Schmemann:  „Din punct de vedere istoric, Ortodoxia a fost dintotdeauna mai mult decât o biserică, şi anume, o lume ortodoxă, un fel de univers ortodox. Orice schimbare de situaţie generează în această lume o reacţie negativă, o negare a schimbării, o reducere a ei la rău, la ispită şi la constrângere demonică. Ceea ce rămâne este aceeaşi întrebare chinuitoare: Ce-i de făcut?[12]”.

Bibliografie:

   Alexander Schmemann, Biserică, Lume, Misiune, Ed. Reîntregirea, Alba-Iulia, 2006;

   Serghei Bulgakov, Ortodoxia, Ed. Paideea, Bucureşti 1997;

   Biografia unui destin misionar, Jurnalul Părintelui Alexandru Schmemann, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2004;

   Biblia, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti 1998.

   Web:

   http://ro.wikipedia.org/wiki/Separarea_%C3%AEntre_biseric%C4%83_%C5%9Fi_stat

   http://en.wikipedia.org/wiki/Russian_Orthodox_Church_Outside_Russia

   http://www.catholica.ro/stiri/show.asp?id=3478

   http://en.wikipedia.org/w/index.php?title=Chinese_Orthodox_Church&action=edit&section=5

The blog till date has primarily been oriented to cater to self satiety.. including an array of topics ranging from real estate, technology, general opinions, photography and adventure. It has been revolving around my professional writing works and has been a reflection of it to some extent. The positive response on this blog also lets me know a sense of professional satisfaction that I gain from writing.

I would just like to thank all the readers - silent and vociferous, commentators and silent observers..
Keep visiting and helping this grow further..